31 dec. 2009

Un an ca....niciodata


A fost o data....un an.
Un an cu zile senine si ploi cu soare.
Un an cu aroma de cozonac cald si gust de portocala rosie de Sicilia.
Un an zambind cald din fiecare zi a lui si avand cate un cuvant miezos pe fiecare fila.
Un an plin de inteles ca o....binecuvantare.
Sa ai un an.....ca niciodata!

28 dec. 2009

Anunt/intrebare/rugaminte sau oricum altcumva mai vreti sa o luati

La un moment dat, Semida (responsabila cu Scoala de Lideri de la Transilvania de Sud) s-a gandit cum ar fi daca ar face ceva pentru cei din Republica Moldova (de acum cred ca lucrurile au revenit la forma lor). A luat legatura cu Anatol (reponsabilul cu tinerii de pe acolo) i-a povestit despre grupa ei de adolescenti de la SL si despre disponibilitatea lor de a veni acolo pentru a face ceva. Asa a inceput visul cu privire la Moldova si la proiectul "Condusi de El". Era vis in toamma. Acum e mai mult decat realitate. Tabara de formare (parte principala a programei SL)din 2010 nu va mai fi pe vreun munte ci chiar in Republica Moldova. Si nu intr-un singur loc, ci in 8 locatii diferite. Grupe mici, conduse de un mentor vor avea in grija organizarea si desfasurarea unei tabere de instruire si a unei Scoli Biblice de Vacanta. Asta da formare.
Cam asta ar fi introducerea. Cand am fost in octombrie la Conventia de toamna SL, Semida mi-a propus sa visam impreuna la proiect. Si m-au inclus in cam fiecare etapa a visului lor din acel moment in colo. Asa se face ca in vreme ce alti oameni abia vor deschide ochii dupa noaptea de Anul Nou, pe 1 voi pleca spre Targu Mures...pentru a-mi lua echipa de 3 actuali/viitori lideri: Timea, Robi si Attila si a porni impreuna spre locatia noastra - Sangerei Noi. Daca te uiti pe harta, o sa vezi ca suntem in partea de nord a Republicii Moldova.
Echipa noastra cea foaaarte mare...are o rugaminte la tine. Sau mai bine zis doua. Una ar fi ca...are nevoie de un laptop pentru saptamana respectiva. Pentru ca vor fi cantece de afisat (pentru copii), prezentari de expus (pentru seminare), materiale de pregatit din mers. Videoproiectorul il avem...dar ca sa il putem folosi mai avem nevoie si de laptop. Si a doua ar fi ca....vrem sa te rogi pentru noi. Sa fim uniti, sa ne intelegem, sa facem treaba buna, sa instruim frumos si eficient viitori lideri, sa avem copii la SBV, sa stim cum sa lucram cat mai bine cu ei, sa ne descurcam cu activitatile practice si...sa nu ne fie frig.
Multumim!

27 dec. 2009

Colinda colinda

Ultimele doua seri le-am petrecut la colindat cu fetele (Dana, Carmen, Vali,Amalia, Ana). In unele momente ne-am uimit chiar si noi de curajul nostru...adica doar noi fete le colindat (mai ales cand mai deschidea usa vreo batranica simpatica si ne spunea "cum...doar fete? nu ati luat si voi niciun baiat cu voi?"). Inghiteam galusca, zambeam cald si dadeam cu colindul mai departe.
La sfarsit insa, cu gatul in pioneze si inima plina, bucurandu-ne de cutia de bomboane primita, ne-am dat seama ca se poate si asa si a meritat din plin. Imaginea oamenilor care bateau la usa vecinilor lor ca sa le putem ura si lor, zambetul de surpriza cand primeau din partea noastra o revista (nu se asteptau sa si primeasca ceva de la colindatori), un copil in pijama frecandu-se la ochi care a iesit sa ne asculte, familii inghesuindu-se pe prag sa ne vada sau bebelusi zambind cu ochi mari la noi, cantecul de la bradul din IOR ca sa ne incalzim vocile, Dana asigurandu-se sa avem mereu lumina in scarile in care becul se stinge la fiecare 2 minute, privitul una la cealalta ca nu uitam versurile, incurcam mare cu tare si alte jocuri de cuvinte, toate astea plus alte cateva.....au dat farmec unor seri de sarbatoare.
Am pastrat o colinda si pentru tine....cititorule.
Sa-ti fie mereu inima plina de pacea dintr-un colind

24 dec. 2009

Asocieri craciunesti

As putea asocia Craciunul cu oala cu sarmale fierte mai toata noaptea, pentru ca atunci erau gazele mai mari si erau ceva sanse sa se faca ( asta este una dintre amintirile mele comuniste)sau cu cojile de portocale puse pe calorifer sau pe dulapul din bucatarie ca sa miroasa frumos in toata casa.
As putea asocia Craciunul cu incercarile nenumarate de a face cozonaci impreuna cu Oana (iubita mea surioara)....incercari de cele mai multe ori sortite esecului. Dar eram gata in fiecare an sa o luam de la capat pentru ca...pentru noi Craciunul insemna cozonaci calzi cu multa, multa nuca. Si cu multa bucurie si culoare (de la globuri, beteala si clopoteii cu Scufita rosie)
As putea asocia Craciunul de om mare cu oameni dragi aflati la o distanta de o cana de ceai, un SMS sau o tastatura, cu seri de colindat si atmosfera de proaspat si acasa din tabara
As vrea sa nu asociez Craciunul cu gustul nostalgic si amar pe care-l am in seara asta. Poate ca am lasat totusi prea mult cartofii la copt.

22 dec. 2009

Trei stari de agregare

Se stie ca apa cunoaste trei stari de agregare: solida, lichida si gazoasa. Dupa 3 zile de Nasterea Sperantei, as putea spune ca si oamenii pot trece prin cele 3 stari. De la gheata de pe manusi, la apa din sosete si aburul pe care il scoti cand respiri cu gura deschisa in frigul de afara.
Au fost trei zile pline....de timpi morti uneori, de voluntari cu care nu stiai uneori ce sa faci, de baloane, de brate pline de pliante si reviste, de oameni faini cu care sa imparti juma de scaun sau un colt de chestie care incalzeste, de ceai si de marionete, de poze cu Vasilica (magarul nostru), de rasete din toata inima cu oameni dragi din Moldova, de colinde.
Mi-ar fi placut uneori sa fie mai multa viata pe acolo, sau mai mult soare, sau sa nu-mi fie atat de somn seara cand ajung acasa.
Dar puse una peste alta...este interesant sa experimentezi trei stari de agregare si alte stari doar intr-o zi.
Si uneori repetat in trei zile.
Si sunt curioasa ce o sa mai urmeze in celelalte doua zile de Nasterea Sperantei care au mai ramas.
Poate vii si tu pe acolo sa le traim impreuna.

18 dec. 2009

Ninsoare


Cand eram mica, imi placea sa stau cu nasul lipit de geam sa vad cum ninge. Fulgii mai mic sau mai mari, cazand pe asfalt, pe stalpul electric, pe batatorul de covoare ma tineau legata de fereastra minute intregi. Pana ma striga mama, spunandu-mi ca las urme pe geamul proaspat spalat.
Eram fascinata de felul in care se asezau unul cate unul si ramaneau pe asfalt. Imi placea cel mai mult cand se termina povestea cu e asfaltul prea cald ca sa ramana si se puneau de-adevaratelea. Chiar si acum ma uimeste felul in care se aseaza fulg langa fulg si formeaza patura alba care acopera tot tot tot. De parca strazile si copacii nu ar putea fi altfel decat albi. Si uneori si copiii care stau cu gura cascata in ninsoare sa simta gustul fulgilor de nea.
Fa Doamne sa ninga peste sufletul meu. Sa ninga peste frunzele uscate, peste colturile in care s-au mai ascuns panze de paianjen, peste praful de pe rafturi, peste golurile din drumurile mele. Sa ninga mult. Si Tu sa zambesti de la fereastra cerului, vazandu-ma cum arat asa....ninsa de.....Tine.

16 dec. 2009

Nasterea Sperantei

Isus Hristos s-a nascut in ieslea din Betleem, iar in inimile noastre s-a nascut Speranta. Acesta este moto-ul sub care se va desfasura, in perioada 20-24 decembrie 2009, in Parcul Tineretului din Bucuresti, intrarea Gheorghe Sincai, evenimentul numit „Nasterea Sperantei”, organizat de Speranta TV si Radio Vocea Sperantei, in colaborare cu Asociatia pentru Sanatate, Educatie si Familie, Asociatia Exploratori pentru Viitor si Asociatia Escaton.

Va asteptam zilnic, intre orele 10.00 si 19.00, pentru a sarbatori impreuna nasterea Sperantei. Veti putea intra in atmosfera Betleemului din vechime, vizitand, in spatiul special amenajat, staulul, garnizoana romana sau palatul lui Irod. Personajele biblice – Maria si Iosif, magii, pastorii, soldatii romani si Irod – va vor insoti intr-o adevarata calatorie in timp, povestind istoria nasterii Mantuitorului.

In fiecare seara, incepand cu ora 17:00, sunteti invitati sa urmariti puneri in scena ale diferitelor relatari biblice legate de nasterea Mantuitorului, spectacole de marionete realizate de voluntari din cadrul Asociatiei Exploratori pentru Viitor si concerte. Dintre invitati amintim corul de copii Flori si Stele, Corul Asociatiei studentesti AMiCUS Bucuresti, formatiile de fluiere si de clopote din Matca (jud. Galati), formatia vocala a Scolii Liderilor din Conferinta Transilvania Sud, grupul de clopote din Piatra Neamt, corul comunitatilor adventiste de ziua a saptea Invingatori si Excelsis. Zilnic, copiii vor participa la ateliere de creatie, invatand sa realizeze sub indrumarea voluntarilor din cadrul Asociatiei Exploratori pentru Viitor felicitari, insigne sau alte cadouri personalizate ce pot fi oferite celor dragi de sarbatori. De asemenea isi vor putea verifica cunostintele de cultura generala in cadrul unor concursuri, sau isi vor putea inscrie desenele pregatite de acasa intr-o expozitie pe tema nasterii Mantuitorului.

Telespectatorii postului Speranta TV si ascultatorii radio Vocea Sperantei vor putea vizita cele doua studiouri in miniatura, unul de radio si altul de televiziune, special amenajate pentru aceasta ocazie. Aici vor avea posibilitatea de a se intalni si sta de vorba cu realizatorii emisiunilor de radio sau TV preferate.

La standul Asociatiei pentru Sanatate, Educatie si Familie, veti primi sfaturi pentru un stil de viata sanatos, vi se va calcula indicele de masa corporala si vi se va masura tensiunea arteriala. Editura Viata si Sanatate isi va prezenta oferta de carte de sanatate, psihologie, educatie si spiritualitate.

Pentru ca sperantele cresc cand sunt impartasite cu altii, veti fi invitati sa va scrieti pe un panou special amenajat dorintele pentru anul 2010, sau sa le rostiti in fata unei camere de luat vederi.

Veniti sa sarbatorim impreuna nasterea lui Isus Hristos, pentru ca a sosit vremea ca speranta sa se nasca din nou in inimile noastre!

(Loredana Dumitrascu / Speranta TV – Radio Vocea Sperantei)

15 dec. 2009

Recapitulare

De o buna vreme incoace, ma tot stradui si eu sa duc o postare la capat. Si ba mi se lipesc ochii de somn intre doua drumuri, ba combin scrierea blogului cu o alta activitate si asa se face ce de obicei cealalta primeaza. (Am ajuns sa-mi dau seama ca mai multe lucruri poti face in acelasi timp, dar sa scrii doua lucruri in acelasi timp e cam complicat. Dar am zis ca in seara asta, inainte sa revin la portofoliul meu pentru examenul de TOT, e musai sa scriu. Nu de alta, dar cand mai prindare, o seara linistita de iarna, cu ninsoare, intr-o camera goala din Cluj? Nu o sa intru in taceri mai mult sau mai putin apasatore, si neintelese, in colectii de frunze sau performanta de a-mi cumpara singura flori (pana de una zi, credeam ca ele in mod normal se primesc. Dar nu mi s-a mai aparut asa de greu nici sa imi iau eu).
In concluzie, in ultima luna am inlocuit scrisul pe blog cu scrisul unui editorial pentru Re:spiro, cu scrisul de proiect didactic si programa pentru TOT, cu scrisul pe tot felul de fituici a programului de dimineata al unui Congres National AMiCUS, cu scrisul de replici la urari de La multi ani (multumesc tuturor celor care mi-au scris, mi-au zis....sau daca nici una, nici alta, macar s-au gandit), cu scrisul in cadrul unui proiect de KID, in toate zilele ploioase pe care le-am petrecut la Porto, cu scrisul programului echipei de la Scoala de Lideri de la Transilvania Sud cu care voi merge in Republica Moldova in ianuarie, cu scrisul pe Facebook despre prima ocazie in care am pus patinele in picioare, cu scrisul vag si trunchiat despre visuri si asteptari, cu alte scrisuri de care nu mai imi aduc aminte.
Si acestea fiind spuse...putem trece curand si la o noua postare, mai de actualitate

13 nov. 2009

Gata oricand


Nu am avut niciodata cheia la gat. Poate doar ratacita printr-un colt al ghiozdanului. Dupa-amiezele erau mereu vegheate de cineva de la fereastra sau de bunicul Danei fara de care nici nu se concepeau iesirile la joaca. De pe la 13 ani, am inceput sa port la gat...cravata galbena de explorator. Cu dunga variind din cand in cand si cu inel de lemn, impletit sau din panza. Nu zi de zi ci in fiecare ocazie cand a fost vorba de explo. Nu mereu bine calcata dar mai mereu cu aceeasi bucurie. Bucuria de a sti cine sunt.
Sa-ti fie anul bine orientat. Ca un cadran de busola minutios studiat. Bine orientat spre lucruri care conteaza cu adevarat.
Sa-ti fie anul bine strans. Ca o legatura a doua lemne in cruce ce tine rezistenta mesei. Bine strans in jurul Celui care ne indeamna mereu sa lasam nodurile in grija Lui.
Sa-ti fie anul plin de viata ca dunga rosie de pe cravata de master-ghid. Pentru ca El ne incurajeaza mereu sa visam mult, sa tintim sus si sa traim frumos....ca un mar ionatan rosu.
Fii mereu gata oricand...gata oricand sa te bucuri, sa inveti lucruri noi, sa cresti, sa fii surprins, sa fii explorator.....pentru vesnicie!

P.S. A doua sambata din nou luna este (mai nou) Ziua Exploratorului. Asa ca daca ai purtat vreodata vreo cravata galbena la gat, urarea asta sa fie si pentru tine. e

28 oct. 2009

Dor de duca



Mi se face uneori, probabil ca mai ales in zilele nedefinite de toamna, un dor bine definit de duca. La un capat al pamantului unde zilele nu seamna atat de mult una cu cealalta, trase parca la un xerox fara tus color si ceva cam vechi. Un capat unde oamenii nu se trezesc deodata tacand de parca nu ar fi vorbit niciodata. Si privind fara sa zambeasca, opac si transparent totodata. Un capat unde autobuzele nu pornesc doar ca sa opreasca doi metri mai incolo in timp ce exersezi toate masurile de pantofi pe ai tai proaspat cremuiti. Si parca ai vrea sa fi mers pe bicicleta. Un capat....sau mai degraba un dor de sa se duca toate...si sa fie cerul albastru, albastru si frunzele colorate, colorate si timp destul cat sa nu iti mai fie dor.

15 oct. 2009

Si daca lucrurile ar ramanea la fel

Si daca lucrurile ar ramanea la fel
Si am continua sa ne zambim
De o parte si de alta a calotei polare
Fara crevase si lacuri intre noi

Si daca lucrurile ar ramanea la fel
Si nu s-ar scrie carti despre
Lucruri pe care sa le vezi
Inainte sa......dispara

Si daca lucrurile ar ramanea la fel
Cu pelicani creti nu doar in vederi
Cu vederi nu doar din hartie
Si cu timbru din vederea reciclata de ieri

Si daca lucrurile ar ramanea la fel
Felul meu preferat de mar
Si daca ieri ar fi azi
Si azi ar fi maine
Si daca soarele ar incalzi ca ieri
Si maine ar fi tot Blog action day

13 oct. 2009

Blog Action Day 09

Iesind din registrul postarilor mai mult sau mai putin finisate si impregnate cu ceva astenie de toamna, mi-am zis ca ar trebui sa mai scriu totusi si despre alte lucruri decat despre mine si gandurile mele mai mult sau mai putin existentiale. Asa ca...luand o pauza de mine...am dat pe blogul mai mult verde de o postare a lor mai veche despre Blog Action Day.
Si cum uite ca nu a trecut inca 15 octombrie, si imi place sa fac chestii alaturi de multi oameni - imi plac si chestile cu oameni putini care m-au convins de caracterul autentic si special al cauzei lor - si sa am sentimentul ca sunt o mica parte a ceva...am zis sa scriu, mai ales ca e o tema care ma intereseaza. Despre schimbarea climei si incalzirea globala.
Asa ca joi scriu despre asta...alaturi de 6353 de bloggeri, cati erau inscrisi pana acum. Daca vrei sa scrii te poti inscrie inca aici De fapt, oamenii astia si-au propus ca in fiecare an, pe 15 octombrie sa stranga cat mai multi bloggeri care sa scrie despre un lucru.
Anul trecut au scris despre saracie, anul acesta despre schimbarile climatice...la anul....poate scriem despre educatia copiilor din Namibia.
Pana te gandesti daca te inscrii poti urmari un clip care sa te ajute sa te lamuresti mai bine si eu ma duc sa ma culc sa am un creier linisit si vioi pentru o postare cu miez. video

25 sept. 2009

Cer. Caut. Bat.

Cer. Uneori poate ca nu stiu ce sa cer sau cum sa cer. Cer firimituri din teama ca nu voi primi intregul. Cer cioburi colorate in loc de curcubeu. Cer jucarii de plastic in locul papusii de portelan. Poate ca nu stiu cum. Prinsa in capcana temerii de a nu bate la cap sau obisnuita cu a lua lucrurile asa cum sunt, uneori uit sa cer. Si astfel ajung sa traiesc cu ceea ce gasesc, gandindu-ma ca poate asa trebuie sa fie.
Caut. Sunt zile in care ma caut pe mine. Asa cum sunt zilele de inceput de toamna. Undeva pe sub frunzele colorate. Sau printre amintirile de demult. Si ma vad bine acolo. Cand ridic privirea insa....nu ma mai gasesc. Ma caut incercand sa nu fiu nici ca altii si totusi uitandu-ma uneori cu ochii mari ai copilului in fata vitrinei cu bomboane la ceea ce sunt altii. De parca mereu varianta lor este mai buna ca a mea. Cand obosesc de cautat mine, mai trec si la alte capitole. Caut ani de vacanta, bilete la Enescu si alte lucruri de genul asta....fantastic.
Bat. Stau in fata unor usi uneori si nu am curajul sa bat. Imi strang pumnul suficient de bine, numar pana la 3,5, 10, respir adanc, ridic pumnul doar pentru a-l lasa jos. Bat la si 5. Sau la urmatorul sfert. Bat in gand, vorbesc in gand, dar nu am curajul de a trece dincolo de usa gandului...la fapte. Sau poate ca atunci cand bat, bat prea incet. Nici chiar eu nu ma aud.
Si totusi El a spus ca daca voi cere voi primi, daca voi cauta, voi gasi si daca voi bate mi se va deschide. Ma voi gasi pe mine, intrand bucuroasa pe usa larg deschisa spre locul unde sunt cele mai frumoase papusi de portelan, intregi.

22 sept. 2009

...de toamna

La inceputul asta de toamna mi se pare ca toate zilele seamana una cu cealalta. Acelasi program (poate cu mici intarzieri date de blocajul in trafic), aceeasi to do list (cu mici variatii uneori), acelasi ceas care arata mereu aceleasi ore (mai mereu in intarziere), acelasi copil care se trezeste sa caute un adult pe undeva. Poate si pentru ca nu s-au colorat inca suficient de mult frunzele cat sa acopere orice nuanta de asfaltiu.
Inceputul asta de toamna are ceva din copilul plictisit care sta pe jos in mijlocul holului, mustacind si dand din umeri a plictiseala in speranta ca cineva o sa observe si o sa vina sa se joace cu el. Sau o sa scoata de undeva o jucarie noua, o poveste noua, o ceva nou. Ca atunci cand te intreaba cineva ce vrei si nu stii prea exact ce vrei dar stii sigur ca ai vrea ceva. Poate macar o mana de frunze colorate care sa iti fosneasca printre degete.
Inceputul asta de toamna are in el un strop de resemnare (innecacioasa ca ceata de noiembrie), combinat cu un dor de cocori (care totusi nu apar in lista mea de pasari de gutuie tinuta intre degete pana ii trece tot puful si o plimbare printr-o padure de toamna.
Are cineva pe undeva niste frunze?

18 sept. 2009

Cercul

Uneori cred ca mi-ar placea sa traiesc intr-un cerc. Unul suficient de mare, sa nu ma plictisesc dandu-i ocolul. Si in plus cercul nu are capat. Nu as putea spune niciodata ca am ajuns la capatul lui. Sau capatul daruirii, rabdarii, asteptarii.

12 sept. 2009

Din fata televizorului

Barbati frumosi (oare muzica te face mai frumos?) in frac, instrumente care parca stralucesc sub lumina reflectoarelor, un dirijor zambitor si foarte expresiv (si fara frac :) ), asa se vad lucrurile cand stai cocotat pe masa din bucatarie si te uiti la TV la concertul orchestrei de camera din Lausanne, din cadrul Festivalului Enescu.
Am incercat un pic sa ascult concertul cu ochii inchisi si sa imi inchipui ca as fi chiar in sala, dar cu ochii inchisi nu pot sa vad zambetul dirijorului, felul in care isi trage suflarea trompetistul solist, sau pe Zacharias dirijand si cantand la pian in acelasi timp. (Ma duc sa ma uit la partea a doua si revin). De fapt de data asta nu le-a mai facut pe ambele in acelasi timp, ca in alte dati, ci doar separat. Cu ochii larg deschisi (uneori trebuie sa ii tii si asa cand vrei sa rezisti pana la capat la Concertele de la Miezul noptii) am putut vedea schimbul de zambete dintre dirijor si violonisti, felul cum muzica se reflecta in fiecare bataie de picior, dat din cap, miscat de mana, si fluturat de par chiar.
Si avandu-le pe toate clar in minte, poate ca maine seara voi asculta doar muzica si voi inchide ochii si le voi vedea pe toate ca in fata mea.
P.S. Se ofera cineva voluntar sa se tina de capul meu pana la Festivalul viitor, sa imi fac abonament...ca sa fiu sigur ca nu pierd nimic-nimic?
Si pana atunci, va las o mostra de Zacharias. (ce-i drept azi are parul un pic mai alb si alti ochelari) Poate nu merg singura la Festival :)
P.S.S.

6 sept. 2009

E oficial

De azi e oficial. Nu ca plec la master la Southern, ca mi-a intrat la tipar prima carte, ca sunt master-ghid sau mai stiu eu ce altceva ar mai putea fi. E oficial ca sunt matusa. A trecut ceva vreme de cand am fost matusa ultima data, mai precis vreo 11 ani asa ca un astfel de eveniment trebuie consemnat.
De azi e oficial ca sunt matusa de Ilinca Teodora. Mortasipu Ilinca Teodora. Ilinca pentru ca dragii ei parinti au vrut sa aiba un nume cat mai romanesc. Si Teodora pentru ca le-a placut tare mult semnificatia: Darul lui Dumnezeu. Si au zis Ilinca Teodora sa-i spuna. Iar eu tot ii spun de ceva luni Ilincutza.
Nu am vazut-o inca si nu pot sa spun daca seamana cu mama sau cu tatal. Si probabil, cum ma stiu, ar fi posibil sa fiu contra curentului. Adica sa spun ca seamana cu mama cand toata lumea spune ca seamana cu tatal sau invers.
Probabil ca mai sunt si alte lucruri pe care nu le stiu sigur si nu sunt chiar asa oficiale.
Dar e oficial ca sunt matusa (a treia oara) si ca abia astept sa ma joc cu ea, sa ii spun povesti si sa o fac sa ii fie drag de natura si de cer.

P.S. Inca nu plec la Southern, visez sa public o carte intr-o zi si la caietul de master-ghid inca mai am de lucru. Cand s-or oficializa si astea, va anunt

2 sept. 2009

Lectii de vara

Vara mi s-a parut intotdeauna un timp aparte, un an in sine, de vacanta uneori, separat de toate celelalte 9 luni care mai raman. Poate de aceea primele zile de toamna sunt zile in care simt nevoia sa trag linia pentru a vedea ce am invatat, ce am descoperit, ce mai am de lucrat, ce am adunat, daca am adunat suficient pentru a-mi umple cosul acum in prag de septembrie. Vara de 2009 a fost una bogata in lectii, poate nu neaparat in numar ci in miezul lor.
a. Esecurile si neintelegerile nu exista pentru a te face sa renunti. Ci pentru a te motiva ca data viitoare sa faci lucrul respectiv si mai bine. Asta e una dintre lectiile pe care le poti invata cel mai bine in mijlocul copiilor, in momentul in care iti vine sa te tot duci si sa lasi locul altcuiva.
b. Facerea lucrurilor pe jumatate cu cineva, incluzand traseele, studiul, activitatile, drumurile necunoscute, timpul cu grupa, jocurile, cantecul, provocarile si bocancii noroiti le dubleaza intelesul, bucuria si efectul. Multumesc Dana si Emma pentru asta.
c. A spune Nu este dificil pana in momentul in care il spui prima data, cu toata fermitatea si blandetea de care poti da dovada. Cum ar fi...de data asta NU ma mai duc sa spal vasele, chiar daca asta ar implica sa nu mancam.
d. Daca esti foarte concentrat asupra anumitor lucruri sau persoane, risti uneori sa uiti ca mai exista si alti oameni deosebiti si lucruri la fel de deosebite in jurul tau. Si ca lumea nu incepe si nici nu se termina intr-un anumit punct. In punctul in care cred uneori.
e. A parcurge un traseu de munte bogat in semnificatii poate constitui una dintre cele mai mari provocari. Si daca la capatul lui, descoperi ca grohotisul nu a mai fost asa de greu, distanta dintre pietre la fel de mare, intunericul la fel de dens si apa la fel de rece iar inima ta este la locul ei, fara regrete si nostalgii inseamnea ca ai crescut. Si ce bine e sa te culci seara cu sentimentul ca esti un pic mai mare.
f. Dumnezeu are tot timpul o rezerva de putere pentru noi, pe care o activeaza atunci cand ai impresia ca nu mai poti. Fie ca e vorba de un traseu de munte, de o zi de activitati pe care o ai de dus la capat, de o tabara, de o traducere, de o lupta cu o anumita stare. Si daca totusi nu mai poti, are suficienta rabdare sa iti incarci bateriile si sa te ridici. Si da aceeasi rabdare si celor care impart drumul cu tine.
g. Unul dintre lucrurile care fac farmecul unui om este si capacitatea lui de a te surprinde (intr-un mod bun) atunci cand te astepti mai putin sau poate cand crezi ca te-ai obisnuit deja cu tot si nu ar mai avea cu ce sa te surprinda. Cum ar fi ramanerea in urma cu grupul fruntas din coada a cuiva care ar fi putut foarte bine sa mearga in fata, straduinta cuiva de a te ajuta sa ajungi pana sus in varf, incluzand rabdare, voie buna, motivatie si cantec, sau o lanterna pusa la locul potrivit atunci cand ai cea mai mare nevoie de ea.
Si ar mai fi fost lectii despre fluturi, despre provocari, despre raspunsuri la rugaciuni, despre bucuria de a ajunge in varf si despre prietenie dar despre toate acestea mai pe indelete in povesti din serile de toamna.

11 aug. 2009

Buchet de floarea soarelui





Dincolo de faptul ca dumneaei incepe sa fie una dintre florile mele preferate prin simplitatea, coloritul si setea ei de lumina, Floarea-Soarelui este si numele noii mele grupe de exploratori alaturi de care m-am jucat, am ras, am cantat, m-am gadilat, am spalat vase, m-am batut cu apa, am batut carari de munte, m-am rugat si am crescut in vara aceasta, in tabara Nicodim: 19-26 iulie, Valea Rasnovului.
Pe principiul ca unele lucruri trebuie repetate pentru a nu fi uitate, am invatat din nou lectia lui a nu judeca pripit pentru ca s-ar putea sa te inseli. Ceea ce la inceput parea a fi un loc mic, plin de iarba, neprietenos, vecin cu musuroaie de furnici s-a dovedit pana la sfarsit a fi o poiana plina de soare si de frumos. Oriunde iti intorceai privirea dadeai de un peisaj de munte de toata frumusetea.
Vreme de o saptamana m-am bucurat de un studiu biblic miezos cu Dana, in fiecare dimineata (multam Dana ca erai mereu un imbold ca sa ies mai devreme din cort), de o grupa de copii lipiciosi, iubitori dar si bureti de rabdare (adica pot absorbi uneori toate rezervele de rabdare acumulate), de o masa construita cap coada de noi, fetele (am uitat sa mentionez daca nu v-ati dat seama dupa nume ca grupa Floarea-Soarelui are in componenta 7 fete si atat) care a rezistat toata saptamana, de trasee de munte duse cu sufletul in gat pana aproape in varf (Rebeca a fost singura din grupa care a ajuns pana in varf de tot), stimulatoare de decizii mari cu privire la efortul fizic pe viitor, de cuvinte si glume al caror inteles il prindeam doar noi, de momente faine de studiu cu grupa dimineata sub stejar, de scripete, scara uriasului si panza de paianjen, de lectii faine...
Dintre toate, cea mai aproape de inima mea ar fi aceea ca situatiile dificile si ratarile nu ar trebui sa te faca sa renunti ci doar sa iti arate unde si cat mai ai de lucrat.
Si eu una abia astept sa vina toamna sa reincep sa lucrez cu florile mele de soare.
P.S. Multam Steliana pentru poze

6 aug. 2009

Provocari


De vreo 2 zile raspund unei serii intregi de provocari. Dincolo de provocarea ridicata de auzirea a limbi straine de toate soiurile in jurul tau si aceea de a dormi pe culoarul dintre sirurile de scaune din autocar ar mai fi inca vreo doua pe care le-am colectat azi.
Provocarea de a participa la un cros. Adica eu sa alerg, sa am numar de concurs, trec de start si de linia de sosire. Linie pe care mi-am pus-o din start, propunandu-mi sa alerg doar o tura, adica un kilometru si jumatate. Si la sfarsit am fost atat de bucuroasa pentru ca reusit. Si am facut un lucru la care nu m-as fi gandit niciodata.
Provocarea de a te bucura de gesturile gratuite si placute ale celor de langa tine a fost o alta la fel de faina pe care am trecut-o azi dar despre asta alta data pentru ca Pascal imi spune deja ca mi-a cam expirat timpul.
Abia astept sa vad ce provocari mai primesc maine.

17 iul. 2009

Neputinta

Incep sa imi descopar neputintele Doamne si nu imi place. Incep sa descopar cum lucurile pe care mi le-as dori fie nu sunt pentru mine fie sunt prea sus pentru mine fie parca se indeparteaza tot mai mult cu fiecare ocazie cu care apas butonul sunoriei care muta alarma cu zece minute. Zece, zece pana incurc butoanele si nu mai suna ceasul deloc, trezindu-ma mult prea tarziu pentru a putea face ceva si spunandu-mi resemnat: de maine.
Incep sa imi descopar neputintele Doamne si ma uimesc. Povestea ideei cu daca vrei totul e posibil incepe sa se dezmembreze sub ochii mei. Ochii obositi care desi vor sa se deschisa dimineata in zori nu pot sa se dezlipeasca de ploapele prietene. Daca vrei totul e posibil pana ajungi sa iti dai seama ca uneori nu e suficient doar sa vrei. Trebuie sa si....
Incep sa imi descopar neputintele Doamne si au un gust amar. Gustul amar al timpului scapat printre degete, al sentimentului prinsorii in rutina diminetilor care toate incep la fel si saptamanilor care seamna atat de bine una cu cealalta. Parca uneori ar fi gemene.
Incep sa imi descopar neputintele Doamne si doare. Doare gandul promisiunilor netinute, al listelor de An nou pe care s-a pus praful, al ceea ce ar fi trebuit si ceea ce este, doare miezul ca parca s-a mai intamplat asta o data si nu stii cum, dar ai ajuns din nou acolo. Ai fi vrut altfel dar....n-a iesit.
Vreau Doamne! Ajuta neputintei mele!

7 iul. 2009

Rugaciunea lui Iacov

Pe undeva prin 2005 am colaborat cu un grup de tineri la o revista....si cum mi-au dat libertatea de a alege ce anume as vrea sa scriu mi-am lasat imaginatia sa lucreze un pic si m-am gandit sa realizez o serie de rugaciuni ale unor personaje biblice. Asa cum am crezut eu ca s-ar fi rugat ele. Sau cum m-as fi rugat daca as fi fost in pielea lor. Textul de mai jos e ceea ce am crezut ca ar fi putut fi rugaciunea lui Iacov. Si poate o sa mai revin si cu altele
"Doamne sunt tot eu, IACOV. Îţi mai aduci aminte de mine? Ce-i drept a trecut ceva vreme de când am pus ultima oară genunchiul jos. Sunt eu, cel căruia lucrurile i-au mers mai mult prost decât bine. Nu zic că nu ar fi păţit şi alţii la fel, dar uneori ni se pare că ceea ce ni se întâmplă nouă, depăşeşte cu mult ceea ce li se întâmplă altora. Sunt eu, cel care am fost mai mult în vale decât pe culme deşi sincer să fiu preferam mai mult atmosfera de acolo de sus, de pe înălţimi.
Sunt eu Iacov, cel ce am fost păcălit în dragostea mea, înşelat în aşteptările mele, cel căruia i-a murit soţia cea mai dragă atunci când în sfârşit se părea că toate s-au aşezat. De ce nu au putut rămâne lucrurile aşa liniştite şi adunate în matca lor?
Sunt eu Iacov ,cel căruia i-a murit un fiu. Mi s-a spus că l-au mâncat fiarele sălbatice atunci când mi-au adus doar haina lui pestriţă, plină de sânge. Şi acum fiul meu cel mic a fost cerut în Egipt. Ca şi cum nu era de ajuns că trebuie să mergem să-i cerem faraonului făină pentru pâinea cea de toate zilele. Voi rămânea oare şi fără Beniamin, fiul meu cel mai iubit?Sunt tentat să cred că da, Doamne. Am început să mă obişnuiesc cu ideea că lucrurile nu-mi merg altfel decât prost.
Şi ar mai fi ceva Doamne. Ar mai fi gustul amar cu care rămân atunci când mă întreb unde ai fost Tu când s-au întâmplat toate? Când m-au înşelat şi mi-au dat-o pe Lea de soţie. Când au murit Rebeca şi Iosif. Acum când mi l-au luat pe Beniamin. Aş vrea atât de mult să-mi răspunzi. Uneori mă simt uitat chiar şi de Tine. Mai ales când se adună toate, când mă aflu într-o vale iar în faţa mea este un perete neted peste care nu ştiu cum am să trec.
Spui că ai fost mereu lângă mine veghindu-mă din vârful scării cu îngeri pe care mi-ai arătat-o demult în vis? Dar eu nu Te vroiam acolo sus, ci jos lângă mine. Spui că ai fost mereu lângă mine dându-mi puterea de a merge mereu mai departe? Aş fi vrut uneori să nu mai fie nevoie de asta, ci să meargă toate bine şi să se aşeze de la sine. Spui că sunt lucruri pe care a trebuit să le învăţ? Nu le-aş fi putut învăţa şi altfel? Spui să mă încred încă o dată în Tine? Spui că mai frumos e sfârşitul unui lucru decât începutul lui?
Aştept să mă surprinzi Doamne. Mi-e dor de lucruri care să meargă bine. Şi până atunci ajută-mă să-mi recapăt încrederea în Tine, eu, Iacov!"
Amin

30 iun. 2009

Un an de joaca

Stiam ca ziua blogului meu e undeva prin iunie. Si uite ca a fost ieri. Cand te joci se intampla sa te mai pierzi uneori in zile, ore, date.
A trecut un an de la prima mea postare. Trebuie sa recunosc ca a venit dupa cateva bune ore de stat in fata calculatorului si incercand sa ma prind ce inseamna un blog, ce se ascunde in spatele fiecarei optiuni, butonas, setare (nici acum nu le stiu pe toate) cautand sa se potriveasca culorile, fonturile, litere. Iar pe 29 iunie 2008 a aparut prima postare. Si prima fata a blogului meu. Cu o papadie uriasa si nuante de verde. Ce poate fi mai jucaus decat fire de papadie pe care le tot zboara vantul incolo si-ncoace, alergandu-se intr-un joc de leapsa. Apoi am mai crescut, am mai invatat unele lucruri de la unii cu mai multa experienta ( multumesc Norel ) si am ajuns la imaginea cu gargarita si firul de iarba. Uneori trebuie sa cobori la firul lucrurilor pentru a putea vedea lucrurile in toata frumusetea detaliilor lor.
De ce jocul de-a joaca? Si cum de e jocul cea mai serioasa treaba? (asta ar trebui sa fie raspunsul la o intrebare pusa de Mada mai de mult)
Pentru ca traim intr-o lume in care tot mai des luam lucrurile tot mai in serios, uitand sa ne mai si bucuram de ceea ce e in jurul nostru. Si pentru ca lucrurile pe care ar trebui sa le luam in serios le luam prea in joaca
Pentru ca inca mai cred ca prin joaca se pot invata o serie de lucruri despre tine si despre lumea din jurul tau.
Pentru ca jocul nu e doar o zbenguiala ca sa mai scapi de surplusul de energie ci si un mod de a te raporta altfel la lucruri. Si nu neaparat acela in care iei lucrurile in joaca.
Pentru ca imi place sa ma joc cu cuvintele construind din ele stari, peisaje, povesti, atitudini.
Pentru ca undeva in adancul fiecaruia dintre noi mai traieste inca acel copil caruia ii place sa se joace.
Pentru ca imi place cum suna. Pur subiectiv argument.
Dupa un an de blog nu pot sa spun ca am invatat sa scriu mai bine ci poate doar sa scriu despre lucruri banale intr-un fel personal.
Nu pot sa spun ca am scris mult. Idei ar mai fi fost multe. Poate insa ca doar astea ar fi trebuit spuse.
Nu pot spune ca am spus lucruri existentiale, esentiale, super importante. DAr pentru mine, in momentul in care le-am scris au insemnat ceva. Si uitandu-ma peste unele dintre ele, zambesc si azi.
Nu pot spune ca m=am jucat destul. Ci poate doar suficient pentru o anume perioada.
Cat sa mai ramane chef de joaca si pentru anul ce deja a inceput.

25 iun. 2009

Oameni din cuvinte

Erau patru. Imbracati bine, aranjat. Tocmai primisera hainele de la curatat. Nici nu apucasera sa prinda mirosul acela de spatiu inchis, nefolosit. Nu crezusera insa ca le vor purta tocmai azi prima oara.
Ieri sunase un telefon. Ii speriase un pic. In linistea rece a diminetii de toamna se auzise taraitul lui prelung. Raspunsese Aceasta.
-Buna dimineata!
- Bine!
- Cum?
- Cand?
- Dar....
- Noi?
- De ce?
- Aha....Pentru o vreme ca aceasta.

Apoi a inchis. A ramas un timp cu receptorul in mana. In camera se mai auzea doar sunetul sec de ocupat.

Astazi erau toti cei patru bine aranjati in costumele lor negre, proaspat curatate. Pe Ovreme il strangea un pic la incheieturi. Se pare ca intrase la apa. Spera totusi sa nu-i faca nicio problema. Nu azi.
La un moment dat, cineva le-a facut un semn discret. L-au tras de mana si pe Ca si s-au dus. Ca era ca de obicei plecat cu mintea departe. Nici nu observase ca ii lipsea un nasture. Si nici nasturele nu spusese nimic. S-au apropiat, au ingenuncheat si l-au ridicat pe umeri. Era destul de greu. Probabil din cauza lucrurilor nefacute pe care le tot adunase in el, a visurilor care nu apucasera sa prinda contur, a amanarilor. Lui Pentru i-a intrat o aschie in degetul mic. Lemnul din care fusese facut nu era destul de bine tratat. Poate suferise si el o amanare.
Deodata a inceput sa ploua. De parca greutatea nu ar fi fost de ajuns. In zare, Aceasta a observat poarta mare din fier. Dupa zece minute au ajuns. Le-a deschis un batran. Poarta a scartait din toti drugii ei. Zgomotul l-a trezit chiar si pe Ca. Nu mai fusese niciodata acolo.
Batranul schiop deschidea drumul. Si in urma lui veneau cei patru cu o cutie mare pe umeri. I-a dus undeva la margine. Bine ca era si un copac mare acolo sa-i mai fereasca de ploaie. Groapa era deja sapata. L-au pus cu grija ca nu cumva sa il zdruncine prea tare. Aschia din degeul lui Pentru era inca usturatoare.
Batranul a scos de undeva o lopata. Si a inceput sa arunce pamant peste cutia de lemn. Printre zgomotele pamantului cazand pe suprafata lucioasa a lemnului, se auzeau voci:
- A fost un om bun.
- Visa atat de frumos!
- Vroia sa faca atat de multe lucruri.
- Imi povestea cum visa el sa schimbe lumea, sa-i ajute pe cei saraci, sa se joace cu copiii de la spital, sa viziteze batranii singuri. Ar fi putut face atat de multe lucruri.
- Avea un singur defect. Amana. Cineva i-a dat un ghiont mai putin prietenesc soptindu-i: "Nu e bine sa vorbesti de rau la groapa mortului."
- A fost un prieten bun. Stia mereu sa te incurajeze, spunand ca intr-o vreme ca aceea lucrurile se vor schimba. Mai ales cand avea el sa schimbe lumea. Nu azi, dar intr-o zi.
- Si prezentul? Ziua de azi?
Deodata s-a facut liniste. Batranul schiop aruncase si ultima lopata de pamant. S-au privit in ochii si se gandeau la ce vor face acum, intr-o vreme ca aceasta. La ce au amanat, aruncat, acoperit, ascuns, planificat, uitat. S-au mai privit o data. Si Aceasta a zis : Hai ! Nu stiu de unde se simtea atata hotarare in glasul lui. Dar parca ceva spunea ca nu vor mai fi amanari, nici zile de maine si poimaine. Dar de azi. Pentru a plecat primul. L-a urmat Ovreme. Si ultimul nu a fost Ca . Curios. Fusese atent tot timpul. Nici mintea lui nu mai plecase nicaieri. Aceasta a mai privit locul inca o data. Si i-a urmat. Dupa ei, a plecat si batranul. Ca un fel de semnul exclamarii. De fapt, daca te uitai atent, asta si eraul. O hotarare. Pentru o vreme ca aceasta!
S-a auzit un scartait de poarta si un lacat ce se inchide. In cimitir a ramas singura piatra funerara proaspat vopsita pe care cadeau picaturi mai de ploaie.
“Aici se odihneste Pentru o vreme ca aceea! Cel mai frumos, bun si amanator prieten. Sau poate doar nehotarat.”

22 iun. 2009

Lectie de...domesticire


In seara asta, venind cu Miky pe drum, ne-am amintit amandoua de pasajul din Micul Print despre prietenie.
-Eu caut prieteni. Ce înseamna "a domestici"?
- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamna "a crea legaturi…"
- A crea legaturi?
- Bineînteles, spuse vulpea. Tu nu esti deocamdata pentru mine decît un baietel care se aseamana perfect cu oricare altul dintr-o suta de mii de baietei. Si eu nu am nevoie de tine. Si nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decît o vulpe ca o suta de mii altele. Dar daca tu ma domesticesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unica pe lume (...) Viata mea e monotona. Eu vînez pui, oamenii ma vîneaza pe mine. Toti puii se aseamana si toti oamenii sunt la fel. Deci ma cam plictisesc. Dar daca tu ma domesticesti, viata mea va fi cu totul alta, luminoasa. As cunoaste un zgomot de pas care va fi diferit de celelalte. Ceilalti pasi ma fac sa intru sub pamînt. Al tau ma va chema afara, ca o muzica. Si înca ceva! Priveste, vezi acolo cîmpurile cu grîu? Eu nu manînc pîine. Grîul este inutil pentru mine. Cîmpurile de grîu nu înseamna nimic pentru mine. Si asta e trist! Dar tu ai parul blond, aurit. Atunci cînd tu ma vei fi domesticit va fi minunat. Grîul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Si îmi va placea zgomotul vîntului prin grîu…
Vulpea tacu si îl privi îndelung pe micul print:
- Te rog… domesticeste-ma! spuse ea.
- As vrea mult, raspunse micul print, dar nu am prea mult timp. Am de gasit prieteni si multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunosti decît lucrurile pe care le domesticesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara de la negustori lucruri facute de-a gata. Dar cum nu exista negustori care sa vînda prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Daca vrei un prieten, domesticeste-ma.
- Ce trebuie facut? spuse micul print.
- Trebuie sa fii foarte rabdator, raspunse vulpea. Te vei aseza mai întîi ceva mai departe de mine, cam asa, în iarba. Te voi privi cu coada ochiului si tu nu vei zice nimic. Vorbirea e izvor de neîntelegeri. Dar în fiecare zi te vei putea aseza ceva mai aproape...
- A doua zi micul print reveni.

- Ar fi fost mai bine sa fi revenit la aceeasi ora, spuse vulpea. Daca vii, de exemplu, la ora patru dupa-amiaza, voi începe sa fiu fericita de la ora trei chiar. Cu cît timpul va trece, cu atît voi fi mai fericita. La ora patru voi fi agitata si nelinistita; voi descoperi fericirea! Dar daca vii fara nici o socoteala, nu voi sti la ce ora sa îmi pregatesc inima… trebuie ritualuri. (...)

Astfel, micul print o domestici pe vulpe. "
Pasajul mai continua. Doar ca de data asta m-am oprit doar aici. Poate din dorul de prietenii de alta data care intr-un fel sau altul s-au estompat. Poate din dorinta de a fi...domesticita. Nu e chiar cel mai dragut termen dar in lumina lui Exupery se vede altfel. Oare se mai intampla lucruri de genul asta azi?

21 iun. 2009

Confuzie

Uneori cred ca pot fi o persoana tare dificila. Sau poate doar confuza. Confuza cu privire la ceea ce doresc, visez, astept. Poate ca uneori astept prea mult. Astept intrebari inainte de a raspunde, astept zambete inainte de a zambi, astept cuvinte inainte de a le forma pe ale mele. Poate din dorinta de a nu ma trezi cu mainile intinse goale. Sau poate ca mai am undeva in minte, inca vie, amintirea unor maini goale de demult....Cum spuneam, uneori pot fi dificila si confuza.
Confuza intre a ramane sau a pleca. A intreba sau a renunta. A ridica privirea sau a-mi cauta ceva de lucru cu modelul mochetei. A astepta sau nu. Sau pana cand. Sau de ce. Sau ce? Sau pe cine? Sau....A te simti ranit sau a lua lucrul ca atare. Uneori mai uit ca nu ar trebui sa ma las ranita. Si a continua sa zambesti. Mi-as dori totusi confuzia cu privire la zambet sa nu o am niciodata.
Confuza intre lucruri de demult de care uneori mi-e tare dor si lucruri de azi pe care le-as dori uneori construite dupa tiparul de ieri desi imi dau seama ca daca nu s-au terminat bine atunci nu ar avea cum sa se termine bine acum.
Cum spuneam...uneori pot fi tare confuza si dificila.

15 iun. 2009

12

A fost o data un copil care urca treptele unei statii de metrou. Sau un cititor care visa sa devina Ciresar. Sau o sora mai mica ce batea muntii cu sora ei mai mare. Sau o pustoaica din spatele blocului care visa ca o data, in vara dintre a saptea si a opta va face o excursie la munte cu prietenele ei cele mai bune, Dana si Ioana. Si parca mai era si Luminita. Oricum doar ele. Fara oameni mari. Sau cineva care incerca sa descopere cine sau ce ar vrea sa fie. Sau....
Copilul de atunci mai urca si azi scari de metrou. Uneori aceleasi, uneori altele. Pentru a se intalni uneori cu copii carora le e frica sa mearga singuri la explo din cauza cainilor de pe strada. Pentru a se juca, invata si canta cu copiii din grupa. Asa cum alti instructori faceau pentru el odata.
Cititorul de atunci citeste azi mai multe jurnale din inchisori decat carti pentru copii. Iar Ciresarul a devenit explorator. Si in dictionarul lui cele 2 sunt sinonime.
Sora mai mica nu mai e chiar atat de mica. Doar muntii au ramas aceiasi. Si dorinta de a-i batea carare cu carare, cu pasul langa pasul exploratorului. Ca fara el nu se poate.
Azi Ioana si Dana sunt mari. Uneori ne mai zarim pe strada, ne intalnim la chiosk si ne punem pe povestit. Niciodata insa despre tabara la care visam atunci. Tabara aceea nu s-a tinut niciodata. Insa in vara dintre a saptea si a opta, pustoaica de atunci a ajuns intr-o tabara de exploratori, in muntii Leaota. Si acolo a descoperit ca visurile pot deveni realitate. Si realitatea lor intrece orice inchipuire.
Azi, dupa 12 ani de la prima intalnire explo la care am participat ma mai intreb uneori cine sunt si ce voi face mai departe. Si printre neguri si semne de intrebare, un lucru e intotdeauna sigur. Explorator.

7 iun. 2009

Is too late to be pesimist!

Nu, nu am inceput sa imi scriu postarile de pe blog in engleza.Este doar una dintre frazele cheie care mi-a ramas in minte uitandu-ma in dupa-amiaza asta la HOME Si nu este singurul lucru care m-a uimit.
Imaginile bine alese vorbeau despre miracolul vietii si despre echilibrul fin dintre toate. Si totusi continuam sa credem ca lumea a aparut la intamplare. Si ne si purtam ca atare. Poate ca daca am aborda varianta unui Creator am fi mult mai responsabili cu ceea ce ne-a fost dat in grija.
Cuvintele mi-au adus aminte cat de binecuvantata sunt. Chiar prin lucrurile cu care m-am obisnuit atat de mult. M-am nascut intr-un oras in care beau apa de la robinet, nu din acelasi loc in care imi spal si hainele si ma spal si pe mine. Am un acoperis deasupra capului si nu e din stuf, pamant sau lemn. Nu locuiesc intr-un cort intr-o tabara de refugiati. Nu caut prin gunoaie mancarea de maine. Am avut ocazia sa merg la scoala. Si acum stau in fata unui monitor si scriu despre ceea ce cred. Cat de multi au oare posibilitatea asta?
Aceleasi imagini m-au facut sa ma gandesc serios la faptul ca daca sunt printre cei 20% ar trebui sa fac totusi ceva. Ca de fapt nu suntem noi si ei ci suntem impreuna si fiecare lucru pe care il fac, inclusiv daca las apa sa curga in timp ce ma spal pe dinti ii afecteaza si pe altii. Poate sa fiu mai responsabila cu ceea ce folosesc. Poate sa fac mai mult pentru ceilalti 80% Poate sa cunosc mai mult despre minunata lume care ma inconjoara. Poate sa renunt la poate si chiar sa fac ceva.
Si pe cand eram pur si simplu uimita de tot ceea ce vedeam si ma gandeam cu uimire pana unde poata sa mearga capacitatea omului de a distruge....a aparut gandul. Is too late to be pesimist. Nu mai e vreme pentru regrete si pareri de rau. E timpul sa faci ceva cat inca se mai poate. Parerea de rau si atat nu mai ajuta la nimic.
Is too late to be pesimist but is not too late to really make something! Oricat de mic ar fi acel something!

1 iun. 2009

Urare copilareasca


Sa-ti fie anul colorat ca un balon din acelea la care iti dai jumatate de plaman afara ca sa il umfli, bucuros ca un copil care tocmai a scapat turma la fata si implinit ca cel care are colectia completa de surprize.
Sa ti se lipeasca gandurile bune de suflet ca degetele intre ele dupa ce ai terminat de mancat inghetata/ vata pe bat.
Sa ti se aseze toate lucrurile frumos ca piesele din setul de bucatarie pentru papusi sau trusa de medic. Si ai grija sa nu pierzi vreuna.
LA MULTI ANI MAI COPILE!!! Si lasa mereu fereastra de la fereasta din spate a inimii tale deschisa spre copilarie! Ca sa o auzi cand te cheama la joaca!

31 mai 2009

Oraselul copiilor

Azi am descoperit ca nu trebuie sa ai mereu codite impletite si ciorapi colorati ca sa te simti copil ( Sunt suficienti si tenesii colorati :)) Uneori e de ajuns sa stai in mijlocul lor, sa te uiti fix in ochii lor, incercand sa le retii toate numele si sa te bucuri de zambetul de pe chipul lor cand le iese un nod. Si niciodata pana azi, desi imi plac tare mult, nu m-am gandit ca nodurile pot fi si frumoase. Si poate ca nici nu m-as fi gandit daca unii copii nu ar fi soptit unul catre altul, cand le iesea nodul: "Ce frumos!"
Azi am fost omul cu nodurile, sau domnisoara exploratoare, sau tanti (bine ca nu mi-a spus totusi nimeni doamna), sau responsabilul de la postul Clubul exploratorilor de la Oraselul Copiilor din Giurgiu. Si vreme de 5 ore si jumatate am spus de aproape 200 de ori poezia cu dreapta peste stanga si stanga peste dreapta si rasucim. Sau pe cea cu bucla si cu sfoara de deasupra care o inconjoara pe cea care atarna si uite asa se face nodul opt. Uneori, pentru cei care mai reveneau pentru ca le-a placut si mai vroiau sa-i mai invat un nod nou, o mai spuneam si pe cea cu Bugs Bunny si cu vanatorul.
Azi am descoperit ca exploratorul este cel care exploreaza, sau gaseste oase de dinozauri, sau descopera planete sau...ruine, sau ocroteste natura, sau are grija de copaci (cam asta au fost raspunsurile copiilor la intrebarea ce este un explorator) As fi curioasa cati vor povesti dupa ce au trecut pe la mine, ca exploratorul trebuie sa stie sa se descurce si in situatii dificile si sa faca nodurile care trebuie.
Azi am invatat sa spun un nu bland si ferm atunci cand unii copii ma mai rugau sa le mai pun a doua stampila (si asta chiar a fost ceva.....cine ma stie cunoaste). Si unii dintre ei chiar erau insistenti.
Azi copilul din mine s-a simtit foarte bine. Si s-ar bucura sa se mai simta si in alte ocazii asa.

21 mai 2009

Amintiri cu iz frantuzesc. Sau filosofic?

La un moment dat, in clasa a -9-a m-am asezat langa Anca. Si in spatele ei. Si probabil ca as mai fi stat acolo si azi daca anii de liceu nu ar fi fost decat patru.
Mai am inca in minte prima ora de limba franceza, primul verb pe care l-am gresit dar nu mai imi aduc aminte cum am inceput sa stam de vorba sau sa ne imprietenim. Sau poate ca nu am inceput nimic, ci pur si simplu doar am continuat.
Am continuat sa radem in barba, numarand de cate ori proful de fizica spunea intr-o ora extraordinar, sa cautam motive sa intram in Cabinet ca sa vedem in ce toane e diriga, sa invatam pentru prima ascultare la Soviany, sa ne revoltam impotriva uniformei cu care nu ne impacam de fel, sa ne ascundem de profa de chimie cand oricum ea intrase deja la clasa, sa ne plimbam cand deja erau mult prea multe ore intr-o zi,sa ne cumparam tot bulevardul Unirii si sa plecam impreuna toate trei spre casa, sa ne sincronizam iesirile de la ore cu cele ale profului de filosofie, sa cautam la Targul de Carte un anumit volum de poezie.
Si am inceput sa visam, povestim, citim si crestem impreuna.
Multumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care intr-un fel sau altul le-am descoperit langa tine. Pentru prietenia de care m-am bucurat toti cei patru ani, pentru faptul ca de fiecare data ai fost tu. Si asta mi-a placut cel mai mult!!!
La multi ani Alex (mereu mi-a fost mai usor asa decat Alexandra)!
Fiecare zi sa-ti fie plina de culoare. Asemeni culorilor pe care le-ai adus in zilele mele de liceu. Fiecare zi sa isi primeasca accentul potrivit. Asa cum erau accentele pe care le mai indreptai uneori prin textele mele. Toate lucrurile sa ti se aseze bine. La fel ca argumentele intr-un eseu. Si la toate acestea sa se adauge tot pentru fiecare zi cate un strop de binecuvantare.

18 mai 2009

Franturi

Viata fiecãrui om e compusã din fãrâme. Fãrâme de zile, de vise si fãrâme de tine. Constat cu uimire cã sunt lucruri atât de mãrunte care mã trimit cu gândul departe încât nu-mi dau seama când s-au întâmplat toate. Când ai ajuns fãrâmã din gândul meu pe care o port mereu cu mine? Când ai ajuns cuvânt din cuvintele pe care le spun, pas din pasii pe care-i fac, aer din aerul pe care-l respir, colt din colþul meu de lume? Unde eram când s-au întâmplat toate? Uneori cred cã era mai bine sã fi fost pe fazã si sã nu fi lãsat totul sã se întâmple pentru cã nu m-a învãtat nimeni ce sa fac cu fãrâmele dupã ce întregul s-a rupt. Poate cã ar trebui sã le pãstrez bine, sã le pun undeva deoparte si sã le scot din când în când asta ca sã nu uit cã a existat o datã, undeva, un întreg. Sau poate din contrã pentru a nu mã mai gândi la un întreg ar trebui sã le scot la vânzare pentru a scãpa de ele definitv. Nu cred cã mai sunt amatoare de lucruri ce poartã eticheta „cum ar fi fost dacã ar fi fost”. Vând fãrâme din mine. Fãrâme care nici mãcar nu sunt ale mele ci sunt pline de tine. Cine ar cumpãra cuvinte, ploi, cãrãri ? Fiecare are cuvântul, ploaia si drumul lui. Deci ce fac cu fãrâmele? Va trebui sã le port cu mine. Sã le fac un cufãr, sã le închid bine si sã nu le las sã iasã decât o datã pe an. Sau nici mãcar atunci. Dar fãrã fãrâmele lui, fãrã frânturi din el, sufletul meu va avea fisuri, va fi un suflet ciuntit. Deci nici dacã le ferec nu va fi bine. Sunt totusi fãrâme din mine. Ar mai fi o solutie. Sã îti dau înapoi fãrâmele pe care mi le-ai lãsat, pe care le-ai lãsat în mine. Sã le dau? Cum adicã sã ti le dau înapoi? Ele sunt deja parte din mine iar a le da ar fi echivalent cu a rupe din mine. Si nu vreau sã dau. Pe mine vreau sã mã pãstrez. Vreau doar sã dau ceea ce doare, cenusa rãmasã dupã ce s-a stins focul si golul lãsat de ceea ce se rupe. Deci nu pot nici sã ti le dau pentru cã nu mã pot da pe mine. Deci sunt condamnatã sã le pãstrez. Esti o fãrâmã din fãrâma care se numeste mine.
P.S. de demult

17 mai 2009

Un ochi

Un ochi este numele unui personaj dintr-o poveste. Nu imi mai aduc aminte foarte multe lucruri despre el sau despre poveste. Parca era totusi o fata. Dar numele ei mi-a rezonat puternic in minte zilele trecute. Poate datorita faptului ca aproape o saptamana am vazut lumea doar cu un ochi. Fie pentru ca era umflat si nu puteam sa il tin deschis. Fie pentru ca era mereu acoperit de pansament si de tot felul de alifii si comprese.
A vedea lumea cu un ochi poate fi o experienta aparte. In orice sens ar avea cuvantul. Aparte pentru ca mi-am dat seama cat de valoros poate fi sa poti privi lucrurile din plin. Sa ma pot bucura de o floare sau de un peisaj sau de un tablou cu ambii ochi.
Aparte pentru ca un singur ochi nu imi permite sa stiu foarte clar care este locul in care ma aflu. Mi se parea mereu ca lucrurile sunt mult mai departe sau aproape decat credeam. A fost foarte hazliu cand am incercat sa pictez la un atelier de la MGS avand un ochi acoperit. Ma miram mereu de ce e distanta atat de mare pana la mana celui pe care trebuia sa il pictez. Multumeesc Daniel - un explorator din Cehia cu care nu vorbeam decat prin traducator pentru ca nici el nu stia engleza nici eu ceha - care a avut rabdare pana am terminat eu de desenat fluturele pe mana lui. Ca sa nu mai zic ca s-a oferit si singur. Eu sa pictez din proprie inititativa....nu m-as fi oferit niciodata. Dat fiind ne-lentul meu. Si multumes si Luminita, ca m-a sprijinit in toate zilele mele de adaptare, ca sa nu calc oamenii pe picior sau sa nu ma pierd prin multime.
Aparte pentru ca te scapa de orice problema sau complex avut vreodata legat de felul in care arati.
Aparte pentru ca lucrurile nu se vad niciodata la fel de clar prin lentila ochelarilor de soare, pusi ca sa camufleze cat de cat bandajul si sa te scape de siruri nesfarsite de intrebari.
Aparte mai ales daca iei lucrurile ca atare si refuzi cu incapatanare sa intrebi de ce?

14 mai 2009

Daca e Oana....sunt carti

M-am obisnuit deja ca orice fel de leapsa care are legatura cu cartile sa vina de la buna mea prientena Oana Asa ca, printre numarat embleme, insigne, banuti si ce mai era pe acolo, mai raspundem si la cate o intrebare. Acum curios ar fi cand o sa termin postarea...Daca ia mai multe zile, nu va speriati.
1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?

Ellen White, unul dintre autorii mei preferati de non-fictiune cu subiecte miezoase,intelepte si de trecut la actiune. Si ar mai fi Augustin Buzura, cu romanele lui despre inchisori si comunisti pe care le-am luat din dorinta de a-mi construi un tablou cat mai variat. Dar inca sunt la capitolul carti pe care le voi citi. Si mai am si ceva Eliade, mostenire de la scumpa mea surioara a treia.

2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
Hm...pai sa vedem. Nu prea am carti in mai multe exemplare. Poate un volum din Razboi si Pace de doua ori, Biblia si ea de 2 ori si Calea catre Hristos (Ellen White). Uite ca totusi sunt ceva :)

3. De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?
Hazlie intrebare. Cred ca intr-o oarecare masura, in cazul fiecarei carti te legi de un personaj anume. Mai ales daca ti se pare ca aduc cu oameni din viata reala. Sau invers.

4.Ce carte ai citit cel mai des?
Cred ca, cel mai si cel mai des am citit cartile mele cu povestiri cu pionieri, ramase de la surorile mai mari. Nu am fost pionier dar imaginea din carti era una destul de draguta.

5.Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Ciresarii

6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Imi place sa cred ca nu citesc carti proaste....asa ca nu prea am raspuns la intrebarea asta.

7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Purpose Driven Youth Ministry

8. . Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Imi place sa le povestec prietenilor cartile cititie si astfel sa-i determin sa se opreasca asupra lor.

9. Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Pe asta chiar nu o stiu

10 Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
Nu stiu daca o intra tot aici, dar imi amintesc ca in perioada in care scriam la lucrarea de diploma visam ori ca eram la inchisoare ori ca fugeam de Securitatea care era pe urmele mele. Asta pe fundalul cartilor la tema pe care le citeam

11.Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?
Cred ca mi-am prins un pic urechile in cartile specifice noului roman francez. Si poate un pic Kafka.

12. Preferi autorii francezi sau ruşi?
Greu...dar parca totusi inclin spre rusi.

13. Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Oamenii care te intrerup taman cand incepi sa pricepi, cei care sting lumina cand nu ai adormit inca, si statia care vine prea repede.

14. Care e romanul tău favorit?
Crima si pedeapsa

15. Joci ceva?
Fazan, Calcatea si orice mai pregatesc pentru intalnirile cu exploratorii.

16. Scriitorul favorit?
Camus, Dostoievski

17. Ce carte ti-ai lua cu tine pe o insula pustie?
Biblia

18. Si acum....ce citesti?
Idiotul - Dostoievski

Iertare sa-mi fie ca am topait peste unele intrebari.
Si acum sa fie sa fie....tara cu numele de ....Mihaela

8 mai 2009

Pini, ferestre si fantani

Cand am reusit in sfarsit sa iesim din gara, dupa ce ne-am invartit prin ea cam vreo ora in cautarea unui punct de informatii, primul lucru asupra caruia mi s-au oprit privirile au fost ferestrele. Poate si pentru ca unul dintre visurile mele este o casa cu ferestre mari larg deschise prin care sa poata intra tot soarele. Astfel ca ochii mi s-au oprit adesea in cautarile mele nu dupa pietre, monumente, vitrine celebre (trebuie sa recunosc ca mai aruncam o goada de ochi si inspre ele) ci dupa....ferestre. Deschise sau inchise, cu sau fara obloane, cu flori pe pervaz sau nu, ruine de ferestre, rotunde sau dreptunghiulare, decorate sau simple, cu sau fara oameni, cu rufe in geam. Ferestrele msri vorbesc mult despre oamenii din spatele lor. Cred ca celor din spatele ferestrelor le place lumina, sinceritatea si deschiderea. Si le place sa viseze mult. Asa cum poti face cand deschizi larg fereastra, respiri adanc aerul lumii care ti se deschide si iti pui capul in maini pentru a o privi mai pe indelete.



La inaltimea ferestrelor ( dat fiind ca nu sunt foarte inalte casele) se pot vedea pini. Verzi, semeti, cu o coroana suficient de ridicata de parca ar fi domnisoare ce se pregatesc de bal, tinandu-si intr-o mana un colt de rochita. Asezati in rand, strajuind strazile si asculzand in spatele perdelei verzi cine stie ce ruina nedescoperita inca. Cred ca data viitoare cand il voi asculta pe Respighi, sunetele imi vor suna cu totul altfel.


Mi s-a intamplat sa spun ca locuiesc intr-un sector in care se afla multe fantani arteziezene. Dupa ce le-am vazut insa pe cele din Roma ma voi abtine sa mai fac astfel de afirmatii deoarece nu as mai avea termenii potriviti. Sau poate ca notiunea de fantana nu este suficienta de completa pentru a defini lucrurile de acolo. O fantana arteziana din marmura, pe care sunt surprinse cu cea mai mare exactitate detaliile unui anumit tablou mitologic ar trebui totusi sa se cheme altfel. M-a aurprins grija pentru detaliu si faptul ca nu am gasit graffitat pe ele niciun slogan sau vreo declaratie. Si cand te gandesti ca unele au fost construite cu mai bine de 500 de ani in urma...sau mai bine zis cand la noi abia apareau primele carti.



Ferestrele din Roma dau spre pini si fantani. Spre lumina si apa, spre verde si oameni care desi locuiesc acolo nu stiu sa iti raspunda la intrebari elementare dar stiu care este cea mai potrivita combinatie de camasa si cravata.

27 apr. 2009

Pret dublu sau ce se intampla cand uiti ce ai prin ghiozdan


In rarele ocazii cand plec de acasa in graba fara sa mananc, mama are mereu grija sa imi puna vreun fruct prin ghiozdan. Adevarul e ca...in zori cu rucasul meu de serviciu in spate si cu ciorapii colorati uneori, mi se intampla sa ma simt asemenea unui scolarel. De asta pot sa spun si ghiozdan. Si fructele respective se tot intampla sa le plimb cu mine vreo saptamana. Tare rezistente mai trebuie sa fie unele soiuri de mere. Le-or fi testat rezistenta si la plimbatul cu 301?
Vineri...pastrandu-si bunul obicei, mama mi-a strecurat in ghiozdan o portocala. Si conform aceluiasi obicei al meu...nu am mancat-o. Am plimbat-o cu eternul 301...as fi putut duce si la Zoo...a ascultat toate discutile mele cu Ana si dilemele legate de...ce mai gatim azi. Cand sa cobor din 34 mi-a si venit ideea miraculoasa legata de ce o sa gatesc si fuga fuguta cu ghiozdanelul in spate....la Kaufland.
In magazin, printre cutiile cu fructe si legume, mi=am adus aminte de portocala de la mine din ghiozdan si de faptul ca mama iar se va supara pe mine pentru ca nu am mancat. Si impingand cosul mai departe...mi-a parut un pic rau. Ajunsa la raftul cu alune, am si uitat de ea deja, gandindu-ma care s-ar potrivi mai bine pentru unt.
La casa....casiera ma roaga sa deschid rucsacelul pentru un control de rutina. Cand il deschid...portocala mea zambea din plin. Ea se uita la mine...eu ii spun cu seninatate povestea cu mama care pune fructe in ghiozdan la copil si eu care am uitat de ea....ea spune ca trebuia sa anunt....si cheama forurile superioare...ca asa trebuie. Am admirat-o in adancul meu ca nu a zis ca treaca de la ea de data asta....A venit paznicul, i-a povestit si lui, a venit sefa de magazin...i-a povestit si ei....ei s-au uitat la mine.....mai ciudat si atunci...ca sa ies din impas am zis ca...ok...e greseala mea....trebuia sa declar la intrare...o cantarim si o platesc. Casiera sefa s-a dus sa cantareasca portocala....a revenit cu ea....am platit....fata de la casa isi tot cerea scuze saraca pentru incident...eu i-am tot zis ca sa stea linistita ca nu e vina ei...e a mea si uite asa am plecat din magazin cu un produs in plus in plasa.
Asta ar putea fi o lectie despre neatentie, despre cat de greu mai sunt de crezut povestile oamenilor, oricat de sincere ar fi ele, despre lucruri platite dublu ( sau cat nu fac) despre ce se intampla cand nu mananci tot ce iti pune mama in ghiozdan.

22 apr. 2009

Motive de teama

De ceva zile incoa imi tot vin in minte o serie de motive de teama. Motive pe care le daram cu artileria argumentatiilor mele temeinic construite. Dar nu stiu cum se face ca, neatenta fiind se intampla sa creasca la loc.
Si uneori ma intreb cat de reale sunt. Exista sau e doar soneria sperietoare a unei ratuste pierdute in larg, amplificata de spatiul liber? (asta o sa o intelegeti dupa ce vedeti desenul care vine la pachet cu postarea)
Cat de reala si fondata poate fi teama de schimbare, teama de nou, teama de lucruri pe care nu le cunosti?

Tu ce faci cand ti-e teama?
Fugi sa schimbi becul inca o data sau.....dai bir cu fugitii?
Sau...
Mi-ar placea sa vad cateva dintre raspunsurile tale!
video

Leapsa de la Mimi

Am primit deunazi de la Mimi urmatoarea leapsa. Se pare ca trebuie sa bolduiesc lucrurile pe care le-am făcut din următoarea lista:

Have you ever…

01) Bought everyone in the pub a drink

02) Swam with wild dolphins

03) Climbed a mountain.

04) Taken a Ferrari for a test drive

05) Been inside the Great Pyramid

06) Held a tarantula.

07) Taken a candlelight bath with someone.

08) Said ‘I love you’ and meant it

09) Hugged a tree.

10) Done a striptease

11) Bungee jumped

12) Visited Paris

13) Watched a lightning storm at sea

14) Stayed up all night long, and watch the sun rise

15) Seen the Northern Lights

16) Gone to a huge sports game

17) Walked the stairs to the top of the leaning Tower of Pisa.

18) Grown and eaten your own vegetables

19) Touched an iceberg

20) Slept under the stars.

21) Changed a baby’s diaper.

22) Taken a trip in a hot air balloon

23) Watched a meteor shower

24) Gotten drunk on champagne

25) Given more than you can afford to charity

26) Looked up at the night sky through a telescope


27) Had an uncontrollable giggling fit at the worst possible moment????

28) Had a food fight - s-or pune si bataile cu frisca sau cu budinca de ciocolata?


29) Bet on a winning horse

30) Taken a sick day when you’re not ill.

31) Asked out a stranger

32) Had a snowball fight

33) Photocopied your bottom on the office photocopier

34) Screamed as loudly as you possibly can

35) Held a lamb.

36) Enacted a favorite fantasy.

37) Taken a midnight skinny dip

38) Taken an ice cold bath

39) Had a meaningful conversation with a beggar

40) Seen a total eclipse

41) Ridden a roller coaster

42) Hit a home run

43) Fit three weeks miraculously into three days

44) Danced like a fool and not cared who was looking

45) Adopted an accent for an entire day

46) Visited the birthplace of your ancestors

47) Actually felt happy about your life, even for just a moment

48) Had two hard drives for your computer

49) Visited all 50 states of USA -:))

50) Loved your job for all accounts

51) Taken care of someone who was shit faced ???

52) Had enough money to be truly satisfied

53) Had amazing friends

54) Danced with a stranger in a foreign country !

55) Watched wild whales

56) Stolen a sign

57) Backpacked in Europe

58) Taken a road-trip

59) Rock climbing

60) Lied to foreign government’s official in that country to avoid notice

61) Midnight walk on the beach

62) Sky diving

63) Visited Ireland

64) Been heartbroken longer then you were actually in love

65) In a restaurant, sat at a stranger’s table and had a meal with them

66) Visited Japan

67) Benchpressed your own weight

68) Milked a cow

69) Alphabetized your records

70) Pretended to be a superhero

71) Sung karaoke

72) Lounged around in bed all day

73) Posed nude in front of strangers

74) Scuba diving

75) Got it on to “Let’s Get It On” by Marvin Gaye

76) Kissed in the rain

77) Played in the mud

78) Played in the rain


79) Gone to a drive-in theater

80) Done something you should regret, but don’t regret it

81) Visited the Great Wall of China

82) Discovered that someone who’s not supposed to have known about your blog has discovered your blog

83) Dropped Windows in favor of something better

84) Started a business

85) Fallen in love and not had your heart broken

86) Toured ancient sites

87) Taken a martial arts class

88) Sword fought for the honor of a woman

89) Played D&D for more than 6 hours straight

90) Gotten engaged

91) Been in a movie

92) Crashed a party

93) Loved someone you shouldn’t have

94) Kissed someone so passionately it made them dizzy

95) Gotten married

96) Had sex at the office

97) Gone without food for 5 days

98) Made cookies from scratch

99) Won first prize in a costume contest

100) Ridden a gondola in Venice

101) Gotten a tattoo

102) Found that the texture of some materials can turn you on

103) Gotten divorced

104) Been on television news programs as an “expert”

105) Got flowers for no reason

106) Masturbated in a public place

107) Got so drunk you don’t remember anything

108) Taken illegal drugs

109) Performed on stage

110) Been to Las Vegas

111) Recorded music


112) Eaten shark

113) Had a one-night stand

114) Gone to Thailand

115) Seen Siouxsie live

116) Bought a house

117) Been in a combat zone

118) Buried one/both of your parents

119) Shaved or waxed your pubic hair off

120) Been on a cruise ship

121) Spoken more than one language fluently


122) Gotten into a fight while attempting to defend someone

123) Bounced a check

124) Performed in Rocky Horror

125) Read - and understood - your credit report

126) Raised children.- s-or pune si nepoatele de care a trebuit sa am grija?


127) Recently bought and played with a favorite childhood toy.

128) Followed your favorite band/singer on tour

129) Created and named your own constellation of stars

130) Taken an exotic bicycle tour in a foreign country

131) Found out something significant that your ancestors did

132) Called or written your Congress person

133) Picked up and moved to another city to just start over 1

34) …more than once? - More than twice?

135) Walked the Golden Gate Bridge

136) Sang loudly in the car, and didn’t stop when you knew someone was looking

137) Had an abortion or your female partner did

138) Had plastic surgery

139) Survived an accident that you shouldn’t have survived

140) Wrote articles for a large publication


141) Lost over 100 pounds

142) Held someone while they were having a flashback

143) Piloted an airplane

144) Petted a stingray????

145) Broken someone’s heart

146) Helped an animal give birth

147) Been fired or laid off a job

148) Won money on a T.V. game show

149) Broken a bone

150) Killed a human being

151) Gone on an African photo safari

152) Ridden a motorcycle

153) Driven any land vehicle at a speed of greater than 100 mph

154) Had a body part of yours below the neck pierced

155) Fired a rifle, shotgun

156) Eaten mushrooms that were gathered in the wild

157) Ridden a horse

158) Had major surgery

159) Had sex on a moving train

160) Had a snake as a pet -

161) Hiked to the bottom of the Grand Canyon

162) Slept through an entire flight: takeoff, flight, and landing

163) Slept for more than 30 hours

164) Visited lots of foreign countries

165) Visited all 7 continents

166) Taken a canoe trip that lasted more than 2 days

167) Eaten kangaroo meat

168) Fallen in love at an ancient Mayan burial ground

169) Been a sperm or egg donor

170) Eaten sushi 1

71) Had your picture in the newspaper

172) Had 2 (or more) healthy romantic relationships for over a year in your lifetime

173) Changed someone’s mind about something you care deeply about

174) Gotten someone fired for their actions

175) Gone back to school

176) Parasailed

177) Changed your name hihihi

178) Petted a cockroach

179) Eaten fried green tomatoes.

180) Read The Iliad


181) Selected one “important” author who you missed in school, and read

182) Dined in a restaurant and stolen silverware, plates, cups because your apartment needed them

183) …and gotten 86′ed from the restaurant because you did it so many times, they figured out it was you

184) Taught yourself an art from scratch

185) Killed and prepared an animal for eating

186) Apologized to someone years after inflicting the hurt

187) Skipped all your school reunions

188) Communicated with someone without sharing a common spoken language

189) Been elected to public office

190) Written your own computer language

191) Thought to yourself that you’re living your dream

192) Had to put someone you love into hospice care

193) Built your own PC from parts

194) Sold your own artwork to someone who didn’t know you

195) Had a booth at a street fair????

196) Dyed your hair

197) Been a DJ 1

98) Found out someone was going to dump you via LiveJournal

199) Written your own role playing game

200) Been arrested.?

Si o dau mai departe la Mia ca a trait multe la viata ei

20 apr. 2009

Surpriza din cutie sau cutia din surpriza sau cutia...


Imi place sa primesc si sa ofer cadouri. Cele ambalate in multe cutii imi sunt printre cele mai dragi poate si datorita sentimentului permanent de surpriza pe care ti-l ofera fiecare cutie deschisa. Sau poate al bucuriei de a stii ca cineva s-a straduit sa gaseasca toate acele cutii de culori si marimi diferite. Sau poate zambetul ridicarii ultimului capac.
Exista oameni asemenea unor astfel de cadouri. Oameni pe care nu te plictisesti niciodata sa-i desfaci, descoperind, dincolo de fiecare capac o noua cutie care asteapta sa fie deschisa. Si fiecare cutie ascunde in ea un gand, un cuvant, o tacere, un zambet.
La multi ani Norel! Si fiecare zi sa-ti fie plina de bucuria diminetii in care se deschid cadourile.
P.S. Multumesc pentru toate cutiile pe care m-ai lasat sa le deschid pana acum!

18 apr. 2009

Culorile dragostei


Dragostea poate fi uneori ruginie. Nu rugina frunzei de toamna ci a unui cui infipt adannc intr-o palma deschisa sa-l primeasca.
Dragostea poate fi uneori rosie. Nu rosul unui obraz sfios ci al unei rani de sulita intr-o coasta. Al unui spin intrat undeva la radacina firului de par, acolo unde se intalneste cu linia fruntii.
Dragostea poate fi uneori maronie. Nu maroniul unui copac incrustat ci al unei cruci prost slefuite, ale carei aschii se infig in fiecare portiune de corp.
Dragostea mai poate fi albastra. Albastrul unei priviri de drag, cautand in multime un ochi care sa-i raspunda. Albastul unui colt de cer pierdut in intuneric.
Dragostea mai poate fi uneori galbena. Nu galbenul unei lalele primite in dar ci galbenul cerii care ti se prelinge printre degete. Ceara unei lumanari de inviere.
Dragostea mai poate fi de orice alta culoare. Oricare dintre cele 6 miliarde de nuante pe care le are dragostea Lui pentru tine.
Hristos a inviat!

15 apr. 2009

Omul de langa mine

Nu-mi plac diminetile aglomerate. Diminetile in care auzi mult prea bine muzica din urechile celuilalt, diminetile in care te inghesui sa prinzi un patrat de loc pana ce nu se inchid usile metroului, diminetile in care oamenii sunt mult prea apasati pentru a mai vedea ceva in jurul lor.
Vineri am plecat spre serviciu la fel ca in orice alta dimineata. Un pic pe fuga, un pic bucuroasa ca am ajuns in statie o data cu metroul, un pic impinsa de oamenii din jurul meu, un pic straduindu-ma sa imi tin echilibrul pentru a putea citi totusi ceva din cartea de zi cu zi.
Ca de obicei am schimbat la Victoriei, migrand spre peronul unde trage metroul de Pipera. Aglomeratie multa, inghesuiala pe masura. M-am incadrat in cele cinci minute regulamentar alocate pentru marea trecere. Undeva pe scari e batranica cu lalele in petalele carora imi clatesc ochii. Si imi repet ca de fiecare data ca imi voi cumpara un buchet de lalele...data viitoare. Pentru micuta mea vaza verde, transparenta care ma asteapta. De undeva, de dincolo de galagie se aude pierdut un sunet de vioara. Nu vine de la niciun dintre tv-urile "mirifice" care impanzesc peronul Suna mult prea natural. Si nu e nicio piesa obisnuita. Una dintre cele atat de obisnuite, un pic lautaresti, un pic false, pe care ti le mai canta muzicantii prin metrou. Vioara suna neobisnuit de bine pentru una de la metrou.
Undeva la picioarele scarilor se zareste vinovatul. Geaca verde, blugi un pic tociti. Nu pare a avea nimic iesit din comun. Doar canta fantastic de bine. Nu obisnuiesc sa ascult muzicantii din statii si vine si metroul....plus ca am intarziat...dar de data asta...e ceva cu totul diferit. Ma asez pe scara de jos, intr-o margine si ascult. Privirea mea urmareste cu atentie miscarile arcusului...
Poate ca asa ar fi sunat postarea mea de vineri, 10 aprilie 2009, daca la ora 9 as fi fost la statia de metrou de la Piata Victoriei si nu intr-un maxi taxi de Targu Mures. Si daca as fi stiut ca violonistul in hainele putin vechi este Alexandru Tomescu, unul dintre violonistii mei preferati si nu un simplu student care vrea probabil sa stranga bani sa plece acasa de sarbatori. Si probabil ca ar fi fost prinsa in alte culori, pentru ca nu ar fi fost doar un simplu exercitiu de imaginatie. Daca nu as fi stiut insa ca el e cel care canta, poate ca as fi zambit in sinea mea de farmecul si ineditul situatiei si as fi mers mai departe, urcand in metrou, grabita spre birou.
Cat de des trecem pe langa lucrurile frumoase de langa noi, fara sa le dam atentie? Cat de des trecem probabil pe langa oameni extraordinari fara macar sa stim lucrul asta? Cat de des suntem atat de prinsi in tiparele vietii noastre de zi cu zi, fara macar sa indraznim sa credem ca lucrurile pot sta altfel? Cat de des treci la metrou pe langa un violonist care canta la o vioara Stradivarius? De fapt de unde sa stii ca e Stradivarius daca nici macar nu te opresti. Poate ca in graba nici macar nu mai auzim. Sau e mult prea puternica muzica din timpan.
P.S. Poti citi mai multe despre mini-recitalul/experimentul de vioara din statia de metrou aici. Si tot acolo vei gasi si o mostra...vizuala.

8 apr. 2009

O prietenie....fara dar si poate

Am cunoscut-o pe Onyshor intr-o tabara care si dupa 10 ani ramane in top 5. O tabara in care am fost prima data ofiter de serviciu, in care am ras si am inceput sa invat ce inseamna sa stau dreapta (si inca mai invat si azi). Coborarea de pe Saua Stunga, o coborare cu cantec, cu carti si cu mers pe pilot automat a fost unul dintre punctele de mereu aducere aminte ale taberei. Poate si pentru faptul ca am cunoscut doi oameni extraordinari care intr-un fel sau altul si-au pus amprenta asupra vietii mele in unele dintre cele mai semnificative si originale moduri. Si unul dintre ei este Oana.
Poate ca nu au fost multe traseele pe care le-am mai batut de atunci impreuna, dar ecoul celor pe care le-am facut mai rezoneaza inca in mintea mea ca un refren: Lacul Vulturilor, un deal din Moeciu si alte Sei Strunga in alte forme. Si undeva in visurile mele sunt celelalte trasee care vor urma.
Poate ca nu ne-am vazut mult dar cu siguranta ne-am scris mult. Si undeva intr-o cutie, inca mai am scrisorile de la tine. Cu recenziile tale de carte, cu povestile si poeziile tale, cu intrebarile si raspunsurile tale la intrebarile si raspunsurile mele, cu visurile care incepeau sa prinda contur sau cu cioburi de visuri, in functie de situatie. Si uneori, ma mai uit cu dor in cutia de scrisori. Parca mi-e mai drag un plic decat un mail sau o convorbire la telefon.
Poate ca nu am fost intotdeauna aproape, chiar daca uneori am stat in acelasi oras, dar asta nu m-a impiedicat niciodata sa te sun atunci cand umerii imi erau prea grei sub povara unui vis care se frangea sau cand vroiam sa fac o bucurie pe jumatate cu cineva. Sau cand vroiam sa stiu ca undeva, cineva se roaga pentru mine.
Poate ca prietenia are multe chipuri si definitii, dar fara indoiala fara tine dictionarul si albumul meu ar fi fost incomplet.
Sa iti fie un an soare si verde Onyshorul meu drag.
Si gandurile sa iti fie luminoase si zambetule mereu al tau....fara doar si poate.
Si Dumnezeu sa isi faca mereu pe jumatate copilaria Lui cu tine. Si seninatatea si bucuria Lui sa isi gaseasca mereu locul ei in inima ta.
Si un LA MULTI ANI...cu Sens. De orice fel ar fi.

6 apr. 2009

Curatenia de primavara

Din gama a face lucruri ca sa iti ocupi mintea sa nu mai zboare la cai mai mult sau mai putin verzi pe pereti, azi am demarat lucrarile pentru curatenia de primavara in vreme ce ieri am iesit in parc si am jucat badminton, simtindu-ma asemenea jucatoarelor de tenis din ani 20 datorita echipamentului. Si chiar a fost interesant.
Am inceput cu datul jos al perdelei - asa ca de acum am o fereastra plina pentru soare - continuand cu spalat de geam si calorifer.
Dar nu despre inventarul meu la curatenie vreau sa vorbesc.
Nici despre astepatarile pe care le am acum de la caloriferul meu pe modelul fetei mosului care a primit cate ceva de la cuptorul spalat, fantana curatata etc.
Trec zilnic pe langa caloriferul meu insa mi se pare mereu la fel de curat. La fel cum mi se par si ferestrele cata vreme vad prin ele.
Dar in seara asta cand le-am luat la sters si frecat bine - mai ales caloriferul - mi-am dat seama ca aveau chiar nevoie sa fie sterse si curatate.
Poate ca la fel se intampla sa trec pe langa sufletul meu. Si sa nu mi se para ca ar avea nevoie de ceva. Atata timp cat inca mai pot sa vad lumea prin el. Cat inca se mai vede zareste ceva pe geamurile lui, totul pare ok.
Asa ca m-am gandit, ce ar fi daca mi-as scoate si sufletul la curatenia de primavara?
I-as sterge ferestrele, ramase uneori cu dare de sare din cauza lacrimilor, i-as repara instalatiile ca sa poata sa incalzeasca bine, i-as deschide larg ferestrele proaspat sterse ca sa intre miros si culoare de magnolie.
Si dupa ce va fi curat de tot, voi pune pe masuta din mijlocul lui, o vaza cu un buchet mare de lalele galbene

4 apr. 2009

Cea mai frumoasa inima


Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a
inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi.
Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima care era intr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea.
Deodata s-a apropiat de multime un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, avea locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase , chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande.
"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa?" Isi sopteau uimiti oamenii.
Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus razand:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic In schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se intoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor.
Intelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? - a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a intins-o cu maini tremurande. Batranul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a pus-o in rana proaspata de pe inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.