Mi se face uneori, probabil ca mai ales in zilele nedefinite de toamna, un dor bine definit de duca. La un capat al pamantului unde zilele nu seamna atat de mult una cu cealalta, trase parca la un xerox fara tus color si ceva cam vechi. Un capat unde oamenii nu se trezesc deodata tacand de parca nu ar fi vorbit niciodata. Si privind fara sa zambeasca, opac si transparent totodata. Un capat unde autobuzele nu pornesc doar ca sa opreasca doi metri mai incolo in timp ce exersezi toate masurile de pantofi pe ai tai proaspat cremuiti. Si parca ai vrea sa fi mers pe bicicleta. Un capat....sau mai degraba un dor de sa se duca toate...si sa fie cerul albastru, albastru si frunzele colorate, colorate si timp destul cat sa nu iti mai fie dor.
2 comentarii:
foarte sensibile ganduri, ma alatur!
Chiar frumos... si mie imi e dor... abia astept sa ma duc intr-o zi... oriunde... dar sa fie in mediul rural... si la munte :-)
Trimiteți un comentariu