28 feb. 2009

Jucarie de cuvinte....

O leapsa libera de pe un blog, un status de mess, amintirea unor vremuri din liceu cand imi bateam capul numarand silabe si cautand rime pentru temele la literatura, sau a unei traduceri din Ovidiu m-au facut sa incerc sa ma joc aseara din nou cu cuvintele...dupa un anumit tipar. Si uite ce a iesit:

Ieri ne-am jucat de-a paradisul
Copilul din mine si cu el.
Aveam culori, aveam si visul
Si ceva rapita de-un fel

Cand ne-am oprit din joc la ses,
Jucam fazan si l-am inchis.
A mormait ca n-a inteles.
Crezuse ca spusesem vis.

Ne-am pus apoi tacuti la rand.
Stiam ceva de-un lant pe aici
Ne si vedeam in cercuri mari trecand
Deasupra rasetelor de copii furnici.

Am vrut spre pranz sa ne jucam si singuri
Asa...sa mai formam un obicei.
Dar singur te plictisesti sa canti la linguri
Batand in farfurii ca vechii menestrei

Tot intr-o joaca ne-a fost si la masa
Priviri tot reci, taceri de lume multa.
Doar noi radeam si ne spuneam ca lasa
E inca soare daca doua linguri canta.

Bucata de la urma a fost si cea mai buna.
O proaspata, miezoasa si pe din doua turta
Si-o alta poezie de numaratoare suna:
Ca paradisul a inceput cu-o nunta.

Cum la Norel pe blog leapsa era la liber ,m-am gandit sa o las si eu tot asa. Dar tare mi-ar placea totusi sa vad niste jucarii de cuvinte si de la Onyshor, Diana si omul bun de la tineret. Poate....

P.S. Cine isi simte urechile zgariate de unele alaturari sau insiruiri il rog sa aiba ingaduinta. Asa e cand scapa copiii in lada cu jucarii de...cuvinte

27 feb. 2009

Prima zi




Prima zi in cer va fi ca o gutuie pufoasa din livada bunicului. O gutuie pe care intai vrei sa o tii in mana pana tot puful ei ramane pe degetele tale. Apoi o mirosi adanc si toate alveolele tale isi sunt umplute de mirosul de gutuie proaspat culeasa din inima toamnei. Si cu tot puful si parfumul ei in tine, incepi sa o gusti bucata cu bucata, mestecand miezul ei care parca acum nu mai pastreaza nicio amareala. Bunicul nu ofera niciodata lucruri amare copiilor lui.
Prima zi in cer va fi ca un cos mare de cirese in jurul caruia se strang toti copiii. Sa prinda macat o cireasa. Mare si rosie si care sa dureze cat mai mult. Un cos cu cirese pe care vrei sa-l imparti cu un prieten si la sfarsit sa faceti concurs de numarat samburi. Un cos de cirese nu are nici gust si nici culoare daca-l mananci de unul singur. Si uneori, de singuratate, s-ar putea sa incepi sa inghiti samburii.

25 feb. 2009

Asteptari....de demult

Astept cu nerabdare ziua în care ma voi plimba cu primavara de mana şi în inima mea va fi înflorit un pui de magnolie. Aştept ziua în care ma voi uita în ochii ei si voi regăsi acolo lumina din privirea ta si zambetul. Astept ziua în care mi se va fi redat ceea ce mi-a fost luat: jocul, zambetul si urma pasului tau pe zapada sau pe nisipul marii. Astept ziua când visele vor deveni realitate, fiind adunate ciob cu ciob si prinse laolalta. Prefer un vis lipit, cu cioburi de diferite culori, luate din diverse locuri, desprinse din sperante cu miros de gutuie ingalbenita, decat un vis care nu mai vine niciodata, un vis ale cărui aripi le-a taiat un copil în naivitatea lui. As prefera chiar si un ciob taios decat un fulg de aripa pe care să mi-l ia vantul din palma si nici sa nu mai simt ca exista. Ciobul imi lass in palma rana lui, urma lui pe cand fulgul din aripa zboara si raman cu gandul lui si atat. Si oricum am inceput sa ma obisnuiesc deja cu rana ciobului din inima. Astept sa ms plimb cu primavara de mana in zorii unei dimineti cu parfum de liliac inflorit.

23 feb. 2009

Lectii de prietenie

Mi s-a intamplat uneori sa trec pe langa unii oameni fara sa-i observ. Poate ca uneori mi-am pus si cortul langa ei. Sau poate ca am stat la aceeasi masa. Si mi-a parut rau...
Mi s-a intamplat uneori sa descopar in spatele unor texte de blog, al unei pizza cu putin gust de cenusa, coapta la foc de tabara, al unor discutii care incepeau intr-un timp cu "ai mancat...?", al unor planuri de tabere...oameni de la care am invatat si inca mai invat sensuri noi ale cuvantului prietenie.
Prieteni nu sunt cei care sunt intotdeauna de acord in toate, dar au puterea sa-si zambeasca si sa mearga mai departe in ciuda diferentelor.
Prieteni nu sunt cei care îþi pun în evidenta doar calitatile, ci te ajuta sa-ti descoperi si defectele si iti pot da o mana de ajutor în îndreptarea lor.
Prietenii nu sunt acolo doar ca sã îti dea dreptate la nesfarsit si sa vina cu cutia de servetele. Ci dupa ce ai terminat tu de bocit….vin cu solutii dintre cele mai practice.
Prietenii se mai pot certa sanatos între ei uneori, chiar si pe teme dintre cele mai abstracte….pentru ca apoi sa se amuze împreuna de ceea ce a fost.
Prieteni sunt cei care sunt gata sa ofere….fara a cere nimic în schimb….pentru ca de asta sunt prietenii.
Prieteni sunt cei care au întotdeauna idei creative în materie de ajutor inclusiv sa-ti deseneze pe mess intrarea pentru ziua explo sau sa o filmeze cu grupa lui pentru tine.
Prieteni sunt cei care urca cu tine si se bucura când ai ajuns în varf. Ca sa îti punã cravata de ghid la gat.
Prietenii pot tãcea un timp pentru ca apoi sã continue discutia din acelasi punct. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Prietenii sunt cei care blocheaza mereu drumul atunci cand iti vine sa lasi totul balta si sa fugi. Sau iti pregatesc un loc in care sa iti tragi sufletul.
Friends are….friends forever!
Multam baieti (Liviu si Horia) pentru lectile pe care le tot invat de ceva vreme incoace de la voi. Si cred ca ar mai fi fost. Si….ani vesnici (ca asta include si multi) si miezosi!

20 feb. 2009

Identitate

Cand ma uit la mine e posibil sa nu vad altceva decat un graunte de mustar. Poate cel mai mic dintre toate, ratacit undeva printre atatea altele. El vede insa in mine arbustul umbros care pot deveni. Aproape de care ar putea creste si lalele. Macar in vaza.
Cand ma uit la mine, e posibil sa vad uneori ciobul frant dintr-o scoica colorata pierdut undeva pe o plaja. El insa vede si forma, si scoica din care m-am rupt si imi stie fiecare nuanta.
Cand ma uit la mine e posibil sa vad uneori stangaciul, care sta cu mainile in buzunar (cred ca de asta imi si plac mult lucrurile care au buzunare)nestiind prea bine ce sa faca cu ele si nici cu el prin locurile alea. Dar El vede de fiecare data copilul ce va da din maini pentru a dubla bucuria gasirii locului sau.
Cand ma uit la mine vad uneori copilul caruia ii este teama sa mai faca un pas. El vede insa copilul care va topai cu bucurie prin toate baltocile si la sfarsit va zambi fericit.
Cand ma uit la mine vad coconul agatat de copac. El vede deja fluturele care voi deveni. Un fluture cu aripi portocalii.
Cand ma uit la mine uneori nu vad nimic. El insa ma vede in cea mai buna varianta a mea.
Cand ma uit la mine....vad cat e ceasul si imi spun ca ar trebui deja sa dorm. Asa ca nu ma mai uit ci il las doar pe Dumnezeu sa ma priveasca si sa imi sopteasca inainte de culcare continuarea.

18 feb. 2009

Vreau sa fiu mare

Vreau sa fiu mare e asa ca un fel de laitmotiv. Are in el ceva din neputinta copilului aflat in fata unei usi inchise la a carei clanta nu poate ajune sau a borcanului cu biscuiti de pe raftul cel mai de sus. Vreau sa fiu mare e un fel de refren amar pe are mi-l repet atunci cand asist neputincioasa la un lucru pe care nu-l pot schimba. Şi nu, nu intra in gama lui poate e mai bine sa ramana asa.
Ma mai trezesc spunand vreau sa fiu mare:
- cand dincolo de copilul din mine, unii oameni nu mai vad nimic;
- cand lucrurile se sparg in jurul meu si nu pot prinde toate cioburile pentru a le reface – poate cei mari au palmele mai late
- cand oamenii din jurul meu dau din umeri a neputinta si a oboseala – suficient de mare pentru a nu mai depinde de ei;
- cand mi se pare ca nu mai pot face pe nimeni sa creada ca visurile pot deveni realitate; - de parca un om mare ar putea...
- cand se frâng aripile zborului în faţa unei ferestre brusc inchise – suficient de mare ca sa deschid fereastra la loc sau sa schimb direcţia spre o alta;
- cand mi-as dori sa nu ma mai poata atinge si rani….nimeni si nimic.

Dar de fiecare data raman copilul ascuns intre jucariile lui de cuvinte care mai ridica uneori privirea la borcanul cu biscuiti.

15 feb. 2009

Leapsa cu carti

Buna mea prietena Oana m-a atins in joaca cu o leapsa. Tot prima si pentru mine, ca si pentru ea. Si taman un subiect care ne place amandorura.

1. Care este cea mai buna carte citita de tine?
Mi-ar fi greu sa ma opresc la una singura. Cred ca si varsta a avut factorul ei. Ciresarii (Constantin Chirita) va ramane mereu cea mai buna carte a copilariei mele la care adaug cu mare drag jurnalele catorva exploratori polari. Perioada liceului a stat sub semnul literaturii franceze si a lui Camus in special. As mai adauga Crima si Pedeapsa (Dostoievski) si ceva Eliade. L-as mai pune pe Stefan Banulescu cu Cartea de la Metopolis care mi-a placut mai ales pentru constructia textului si pentru joaca lui cu cuvintele. Si toata pleiada de jurnale ale celor care au fost in inchisoare in perioada comunista. Nu neaparat prin stil ci prin experienta de viata si puterea de a lupta pe care o degaja. Si Exuvii, si Micul Print si Copilaria (Natalie Saraute)si....cartea pe care o citesc mereu cu dorinta de a aprofunda si gasi un cuvant miezos: Biblia.

2. Ai facut cadou carti?
Da. Imi place sa daruiesc carti, mai ales celor carora stiu ca le place sa citeasca. Si insasi cautarea si ambalarea ei reprezinta o sursa permanenta de bucurie. Si mai imi place sa daruiesc carti care stiu ca ar putea avea o rezonanta in sufletul cuiva. Poate aceeasi pe care a avut in inima mea.

3. Care este viitorul literaturii
Cata vreme oamenilor le vor mai placea povestile si jucariile de cuvinte...cred ca mai are un viitor.

4. In ce limbi ai citit carti?
In romana mea de baza, in franceza liceului si facultatii mele si a zilelor de azi, si in engleza in care incerc sa ma prind prin carti ce si cum e cu ea.

5. Ce carti celebre nu ti-au placut?
Absolventa fiind a Facultatii de Litere, mi-am facut mereu liste cu carti pe care nu am apucat sa le citesc in timpul facultatii, dar despre care am auzit ca ar fi bune, care au tot fost ras-laudate si am zis ca na, ca filolog tre sa le citesc. Fric al lui Stefan Agopian, a fost prima carte pe care mi-a parut rau in mod oficial ca am dat banii. Nu am putut trece de primele 10 pagini. Si daca mi-as forta mintea as mai gasi ceva. Dar....zic sa trec la intrebarea urmatoare.

6. Ce tara a produs cea mai buna literatura?

Grea intrebare mai copil. Cred ca in fiecare literatura ai putea gasi ceva care sa merite citit. Totusi de departe imi sare in evidenta literatura franceza, cea engleza si cea rusa, pe care as dori sa o aprofundez mai mult.

7. Iei notite din cartile pe care le citesti?
Nu, desi uneori mi-ar placea. Mai ales atunci cand imi vin in minte carti in care unul s-a cunoscut cu altul si au mers si....nu mai stiu exact ce s-a intamplat si nici macar cum ii chema. Ca sa nu zic cand mai vorbesc cu cineva care ma intreaba ce parere am de nu stiu ce replica, sau pasaj special. Imi vine parca sa caut undeva o gaura de sarpe. In ultima vreme insa am inceput sa umblu cu un marker dupa mine, sa imi subliniez pasaje interesante sau care merita tinute minte. Asta ca atunci cand deschid cartea sa imi iasa in evidenta.

8. Cam cate carti ai citit pana acum?
Habar nu am. Poate ca ar fi o idee sa imi fac o lista cu cartile citite pana acum. Ar fi chiar interesat de vazut cum a evoluat gustul, inclinatiile literare sau chestii de genul asta. Sper sa mi le amintesc in mare parte. Cand oi ajunge la o lista cat de cat te anunt.

9. Cu ce carti ai adormit in brate de plictiseala?


Nu cred sa fii adormit cu ea in brate de plictiseala cat de somn. Mai ales in miez de sesiune cand incercam sa recuperez ce nu cititsem tot semestrul. Pentru cine nu stie, bibliografiile la franceza sunt chiar uriase.

10. Ce inseamna cartile pentru tine?
Fereastra mereu deschisa spre o alta lume, o sursa inepuizabila de cunoastere, un mod placut de a trece peste blocajele din trafic de pe linia lui 301, un mijloc permament de remodelare. A gandurilor, a sentimentelor, a perceptiilor. Dupa ce termini o carte de citit nu mai esti niciodata la fel.

11. Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?
De obicei am preferat sa-mi iau cartile mai....cu greutate, de la Anticariat. Dar daca ma uit printre cartile pe care mi le-am luat eu personal, cred ca cea mai scumpa este Dictionarul de Stiinte ale Limbii.

12. Care este cel mai tare final la o carte citita?
Dat fiind ca nu obisnuiesc sa imi iau notite nu imi vine in minte niciun final in momentul asta. Cand o sa mi-l reamintesc sau gasesc, editez postarea.

13. Care este cea mai influenta carte citita de tine?
Biblia...pentru ca imi descopera un alt fel de a ma vedea pe mine si lumea in care traiesc.
Ciresarii, pentru ca acolo isi are punctul de plecare ceea ce sunt si ce fac astazi.
Evadarea tacuta (Lena Constante) pentru ca este prima carte citita despre inchisorile comuniste, domeniu de atunci mereu mai apropiat inimii mele si pentru ca mi-a prezentat prima data....cuvintele. Si ele la fel de dragi inimii mele.
Purpose driven youth ministry (Doug Fields) pentru ca mi-a pus lucurile mult mai bine in minte cu privire la "joaca cu copiii"
Educatie (Ellen White) pentru toate semnificatiile acestui cuvant pe care le-am descoperit acolo.

14. Care scriitor te-a influentat cel mai mult?

Nu as merge atat de mult pe scriitor cat pe carti. Mi s-a intamplat uneori ca a doua carte a aceluiasi autor sa nu mai imi placa la fel de mult.

15. Cat de repede citesti o carte?
Cred ca recordul meu in materie de viteza la capitolul citit il detine Ion (Liviu Rebreaunu). 2 zile. Depinde de cat de mult ma itereseaza, de daca adorm in autobuz sau nu, de cat de mult timp am pentru ea, de cu ce alta carte o mai citesc in paralel, de....As pune cam maxim o luna pentru o carte. Acu....depinde si de carte....de numarul de pagini ma refer.

16. Poate literatura sa schimbe lumea?
Daca schimbarea lumii incepe cu schimbarea sinelui, cred ca da. Pentru ca o carte il poate schimba pe cititor. Acum....in ce fel, depinde de carte.

Uf...lunga o mai fost leapsa asta. Pana imi trag eu sufletul dupa atat alergat....o dau mai departe la Alexandra, draga mea colega din banca din fata, Mihaela, Denisa, Norel, Mirela si Florina, colege de lectura la Litere, Clarisa, Ioana, Horia. Abia astept sa citesc raspunsurile voastre.

13 feb. 2009

Prietenie


Se stiau demult. De fapt nici nu isi mai aduceau aminte exact de cand. Le era clar doar cand au inceput sa se cunoasca mai bine. Intr-o noapte s-a trezit cu el batandu-I in fereasta. Pe strada nu era nici tipenie. Ii nascuse nevasta. Era proaspatul tata al unui baiat si nu isi mai incapea in piele de bucurie.
In alta zi I-a batut in usa sa-I povesteasca despre primul cuvant. Sau despre primii pasi. Sau despre ochii mari ai copilului care il priveau cu atat drag. Sau sa-L intrebe cum sa-l invete sa nu se mai sperie de intuneric. La inceput venea rar. Treptat insa i-a ajuns atat de draga casa cu miros de paine calda, proaspat scoasa din cuptor incat venea tot mai des. Avea chiar locul lui. In baloansarul de la fereastra ce dadea spre munte. Nu era niciodata ocupat cand venea el.
Il cunostea dupa greutatea pasului. Un pic grabit de fiecare data. Parca se auzea in el o nerabdare. Nerabdarea si dorul de fereastra, de liniste, de vorba Lui calda, de cuvantul miezos, de scaunul confortabil si de mirosul de paine calda. Ii iesea mereu in prag zambind. Era fericit sa il vada.
Uneori se lungeau in discutii pana in miez de noapte. Vorbeau despre lucruri care aveau sa vina. Ii impartasea adesea prietenului Sau multe dintre lucrurile pe care le stia. Doar asa fac prietenii. Ii povestea despre o arca si un potop ce avea sa vina. Despre un cer nou si un pamant nou. Despre oameni noi. Despre o dragoste dincolo de intelegere. Dragostea unui Tata pentru un copil.Pentru copilul din fiecare om mare. Si parca dragostea asta avea ceva din dragostea lui pentru Metusala. Pustiul care il astepta acasa.
Despartirea era grea de fiecare data. Mai ales cand stia unde trebuie sa se intoarca. In mijlocul acelorasi oameni pentru care mirosul de paine calda era strain. La fel de strain ca si dragostea fata de aproape sau ca zambetul pentru un copil trist sau ca o portocala pentru un cersetor. Acolo jos nimeni nu mai avea vreme de astea. Ca sa-i treaca insa dorul, incepea sa le povesteasca despre Prietenul lui. Despre arca si despre potop. Si despre dragoste. Si despre schimbare. Fata ii stralucea de fiecare data cand le povestea. Si era ceva diferit in felul lui de a fi de fiecare data. Tot mai diferit. De parca nu mai era deloc de-al lor. Unii incepeau sa-l intrebe chiar unde locuieste Prietenul lui. Uneori Acesta ii povestea chiar de unii oameni care au inceput sa-L viziteze. Altii insa....
300 de ani au trecut ca....30. De fapt, langa prieteni nici nu prea simti cum se scurge timpul. Tot nu stia cand s-au cunoscut exact, dar isi aducea mereu aminte cu bucurie de noaptea cand s-a nascut primul copil. Si I-a batut cu putere in fereastra.Mai ca nu i-a spart-o. Le placea atat de mult sa rememoreze acea noapte. Si toate celelalte zile care au fost. Copilul era mare de acum. Avea si el familia lui. Si uneori venea cu ea sa il viziteze pe Prietenul tatalui sau. De fapt si Prietenul lui de acum.
Asa era si seara in care i-a zis "Ce ar fi daca nu ai mai pleca?"

"apoi nu s-a mai vazut pentru ca l-a luat Dumnezeu" (Geneza 5,24)

Urme


Drumul era suficient de alunecos. Si macar de ar fi fost coborare. Diana mergea in fata mea si avea grija sa gaseasca mereu coltul de zapada pe care sa te poti baza. Si pasul meu urma imediat pasului ei. Calcam fix pe urma ei. Nici la dreapta nici la stanga. Si era bine si sigur. Singura mea preocupare era sa calc fix pe urma. Si faptul ca vedeam ca ea merge sigur in fata mea, imi dadea asigurarea ca facea pasii potriviti. De altfel bocancii ei nu aveau nimic in plus in afara de ai mei.
Apostolul Pavel ii sfatuia pe prietenii din Corint, carora le scria sa calce pe urmele lui pentru ca si el calca pe urmele lui Hristos. Incaltarile lor erau aceleasi. Ma gandesc ca uneori e posibil sa fi purtat si acelasi numar. Poate ca uneori in plimbarile lor, calcasera unoeri fara sa vrea chiar pe urmele lui. Si aveau atat de clara acum in minte imaginea pasului lor peste pasul lui.
In zone cu mult nisip, urma se duce repede. Indemnul lui Pavel imi suna si mai clar avand in minte imaginea urmei peste care se aseaza nisipul. Sau zapada cand ninge abundent. Daca nu calci imediat pe urma lasata, atunci s-ar putea ca ea sa se stearga. E bine sa calci pe urma, pentru a mai fi o vreme vizibila si pentru cei din urma ta. De aceea vorba lui nu este exprimarea unei dorinte ci un indemn. Calcati pe urmele mele!
Urma celui din fata iti transmite incredere. Mai ales daca poti vedea si cand le face. Si simti siguranta din piciorul lui. Si mai ales vezi ca ramane in doua picioare. Nu se foloseste si de maini in incercarea de a prinde ceva....aer de care sa se tina. Imaginea unui Pavel care calca pe urmele lui Hristos era una care transmitea incredere. Mai ales daca aveau posibilitatea de a vedea intregul proces. Inaintarea lui, pas cu pas si drumul deschis pentru ei. Si nu doar pentru ei.
Parca am in minte imaginea unui sir indian in spatele lui Pavel, sir care se intinde pana astazi. Si noi care stam mai pe la coada si calcam pe urma urmei urmei urmei etc. lui.
Si cand te gandesti ca e posibil sa mai vina si altii in spatele tau.....Ia intoarce putin capul!

12 feb. 2009

Curiozitate

Atunci cand nu se simte in largul lui, francezul spune "je ne suis pas dans mon assiette". Si totusi, cat de confortabil te poti simti intr-o farfurie?

10 feb. 2009

Prima data




Saptamana trecuta (incluzand aici si cele 3 zile din tabara de instruire de la Lapusna)a stat pentru mine din multe puncte de vedere sub semnul lui "prima data". Prima data cand am facut Cheile Galbenei pe timp de iarna, prima data cand am intrat in Pestera lui Ionele, prima data cand am rostit cuvinte in limba maghiara. Dar dintre toate, cea mai memorabila - pentru mine - ramane totusi prima data cand am tinut un seminar. Si pana la urma nu a fost unul singur ci 3. Si fiecare dintre ele pentru prima data. Asta ca sa incep anul cu avant.
La inceput mi s-a parut putin ciudat. Tocmai eu sa tin un seminar. Apoi mi-am luat treaba in serios si am inceput sa caut. Foi ca sa imi construiesc schita, carti, imagini, clipuri. Asa am vazut ca fac cei mai mari. A fost interesant, inedit si ciudat uneori sa umplu foi cu ce vroiam sa le scriu, pentru ca o data ajunsa in fata lor tot din ce mai aveam in minte sa vorbesc; sa descopar ca am terminat mai repede decat banuiam, sa mi se pare ca trece o vesnicie pana apare textul prezentarii, sa redescopar lucruri pe care le invatasem demult, sa interactionez cu altii, sa primesc raspunsuri si sa vad ochi mari si atenti, sa il aud pe Andrei la evaluare spunand ca i-a placut seminarul sau cantata in imnul taberei celebra asociere a mea si a seminarului meu cu branza cu mamaliga,sa dau semnaturi in caietele de ghid la final si probabil ca lista ar mai putea continua.
Cum a iesit? I-as lasa pe altii sa spuna.
Pana atunci insa va las o mostra de seminar de pedagogie. Voi ce greseli "pedagogice" gasiti? video

9 feb. 2009

Urare bine/sus (s)pusa

Exista oameni care intr-un fel nebanuit pun mereu in mine dorinta de mai mult si mai sus.
Exista oameni care ma fac mereu sa cred ca vorba mea conteaza si cuvantul meu are o valoare a lui.
Exista oameni pe care e posibil sa nu ii simt intotdeuna aproape dar dincolo de ceea ce simt, sunt mereu acolo.
Exista oameni care inainte de cuvinte pregatite au mereu o ureche gata sa asculte.
Exista oameni care ma fac mereu sa cred ca se poate. Sau inca se mai poate.
Exista oameni fara de care lucrurile nu ar mai fi niciodata la fel sau poate ca nu ar fi fost niciodata asa.
Exista astfel de oameni.....care azi au mai adaugat un an in viata lor.
Pe unul dintre ei il cunosc si eu!
Ani vesnici Cristi!

8 feb. 2009

Asa si asa






Groapa Ruginoasa reprezinta un fenomen cu totul aparte, cum ar spune specialistii. Pentru novicele din mine a constituit un peisaj interesant si o dovada in plus a minunatiilor pe care le poate face Dumnezeu folosindu-se de vant si apa. Dar si a felului frumos in care stie sa imbrace ceea ce a fost deranjat de la locul lui de Adam prin decizia lui de a pacatui. Ca un fel de lingurita de zahar de langa brofimenul amar din copilarie.
Ceea ce se intampla la Rosia Montana este tot interesant si aparte. Doar ca de data asta este o dovada a "minunatiilor" pe care le poate face omul cand se opreste intr-un loc.
A vedea Rosia Montana imediat dupa Groapa Ruginoasa este ca un dus rece. Trecerea de la pietrele mici care s-au aranjat potrivit in caderea lor si peisajul de dincolo de groapa la nisipul, noroiul si peisajul deprimant din apropiere de Rosia... iti scoate in evidenta intr-un mod izbitor deosebirea dintre ce se intampla cand pune Dumnezeu mana si cand pune si omul mana lui.
Noroi care ti se prinde bine de incaltaminte si in care te afunzi fara sa-ti dai seama, absenta oricarei urme de vegetatie pe toata intinderea sau poate doar ceva stuf uscat, cianura ascunsa in mal, insasi prezenta dealului urias de noroi undeva la marginea unei sosele.
Inainte sa existe muntele de noroi exista o mina in care era praf de aur. Noroiul de azi este pamantul din care a fost extras praful stralucitor. Si cum nimeni nu are nevoie de pamant nevaloros, a fost uitat asa...la marginea drumului. Undeva in apropiere se vad niste camioane, tractoare, remorci. Poate la un moment dat, cineva il va lua de acolo. Pana nu va deveni un celebru teren de fotbal pentru copii.
Dumnezeu nu stie sa faca lucrurile decat ASA. Omul a uitat insa ca exista si un alt mod decat asa si asa.

6 feb. 2009

Cine sunt





De fiecare data cand uit cine sunt, Cineva ma ia de mana si imi indreapta pasii spre o tabara, pentru ca raspunul sa fie de fiecare data acelasi.
De fiecare data cand nu mai vad marcajul si varful visurilor mele s-a tocit, Cineva vine cu ascutitoarea si rumegusul are mereu miros de aer curat de munte si foc de tabara.
De mult, tare demult pe vremea cand inca mai faceam 5 minute pana la scoala, am descoperit ca propozitile unei carti pot deveni realitate. Si ca realitatea poate fi mai frumoasa decat orice fraza din carte. Si astfel Ciresarul din spatele blocului a devenit explorator. Si asta am vrut sa fiu.
Peste timp, cand am mai crescut si am inceput sa ma opresc tot mai mult in intersectii, cautand directii si asteptand de undeva sa se faca verde, Cineva m-a dus din nou intr-o tabara, departe de semafoare, claxoane si multe multe intersectii. Si acolo lucrurile s-au asezat din nou frumos, chiar daca frumos a insemnat uneori sa dorm jumatate de noapte sub ploaie, doar un joc de calcatea pe un pod, sa reinvat un nod, sa tin o busola in mana sau sa ma rog dimineata pe o piatra mare la marginea raului. Si raspunsul a fost tot acelasi.
Azi m-am intors din inca o tabara. Si acolo in inima Apusenilor, alaturi de oameni ale caror visuri si preocupari inca mai au ceva din ale mele de demult, alaturi de oameni cu care faci lucrurile pe jumtate si te bucuri atat de mult cand toate jumatatile impreuna dau ceva frumos, cantand, urcand, jucandu-ma, razand, rugandu-ma, uimindu-ma, am descoperit o data in plus cine sunt....si ce vreau sa raman. Explorator. RENDULETLENUL!