10 feb. 2009

Prima data




Saptamana trecuta (incluzand aici si cele 3 zile din tabara de instruire de la Lapusna)a stat pentru mine din multe puncte de vedere sub semnul lui "prima data". Prima data cand am facut Cheile Galbenei pe timp de iarna, prima data cand am intrat in Pestera lui Ionele, prima data cand am rostit cuvinte in limba maghiara. Dar dintre toate, cea mai memorabila - pentru mine - ramane totusi prima data cand am tinut un seminar. Si pana la urma nu a fost unul singur ci 3. Si fiecare dintre ele pentru prima data. Asta ca sa incep anul cu avant.
La inceput mi s-a parut putin ciudat. Tocmai eu sa tin un seminar. Apoi mi-am luat treaba in serios si am inceput sa caut. Foi ca sa imi construiesc schita, carti, imagini, clipuri. Asa am vazut ca fac cei mai mari. A fost interesant, inedit si ciudat uneori sa umplu foi cu ce vroiam sa le scriu, pentru ca o data ajunsa in fata lor tot din ce mai aveam in minte sa vorbesc; sa descopar ca am terminat mai repede decat banuiam, sa mi se pare ca trece o vesnicie pana apare textul prezentarii, sa redescopar lucruri pe care le invatasem demult, sa interactionez cu altii, sa primesc raspunsuri si sa vad ochi mari si atenti, sa il aud pe Andrei la evaluare spunand ca i-a placut seminarul sau cantata in imnul taberei celebra asociere a mea si a seminarului meu cu branza cu mamaliga,sa dau semnaturi in caietele de ghid la final si probabil ca lista ar mai putea continua.
Cum a iesit? I-as lasa pe altii sa spuna.
Pana atunci insa va las o mostra de seminar de pedagogie. Voi ce greseli "pedagogice" gasiti?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Punct ochit, punct lovit!

Sa incep prin a-l analiza? Prea savuros...mult prea savuros....
Insa mi-a dat ceva idei: Ma gandeam ca am intr-adevar si eu nevoie de un sertar in care sa adun prastiile care s-au transformat in telefoanele mobile care suna cand ti-e lumea mai draga.....;)

Oricum, e interesant sa mai vezi lucrurile si din alt punct de vedere, pentru a-ti imbogati perspectiva...