25 sept. 2009

Cer. Caut. Bat.

Cer. Uneori poate ca nu stiu ce sa cer sau cum sa cer. Cer firimituri din teama ca nu voi primi intregul. Cer cioburi colorate in loc de curcubeu. Cer jucarii de plastic in locul papusii de portelan. Poate ca nu stiu cum. Prinsa in capcana temerii de a nu bate la cap sau obisnuita cu a lua lucrurile asa cum sunt, uneori uit sa cer. Si astfel ajung sa traiesc cu ceea ce gasesc, gandindu-ma ca poate asa trebuie sa fie.
Caut. Sunt zile in care ma caut pe mine. Asa cum sunt zilele de inceput de toamna. Undeva pe sub frunzele colorate. Sau printre amintirile de demult. Si ma vad bine acolo. Cand ridic privirea insa....nu ma mai gasesc. Ma caut incercand sa nu fiu nici ca altii si totusi uitandu-ma uneori cu ochii mari ai copilului in fata vitrinei cu bomboane la ceea ce sunt altii. De parca mereu varianta lor este mai buna ca a mea. Cand obosesc de cautat mine, mai trec si la alte capitole. Caut ani de vacanta, bilete la Enescu si alte lucruri de genul asta....fantastic.
Bat. Stau in fata unor usi uneori si nu am curajul sa bat. Imi strang pumnul suficient de bine, numar pana la 3,5, 10, respir adanc, ridic pumnul doar pentru a-l lasa jos. Bat la si 5. Sau la urmatorul sfert. Bat in gand, vorbesc in gand, dar nu am curajul de a trece dincolo de usa gandului...la fapte. Sau poate ca atunci cand bat, bat prea incet. Nici chiar eu nu ma aud.
Si totusi El a spus ca daca voi cere voi primi, daca voi cauta, voi gasi si daca voi bate mi se va deschide. Ma voi gasi pe mine, intrand bucuroasa pe usa larg deschisa spre locul unde sunt cele mai frumoase papusi de portelan, intregi.

22 sept. 2009

...de toamna

La inceputul asta de toamna mi se pare ca toate zilele seamana una cu cealalta. Acelasi program (poate cu mici intarzieri date de blocajul in trafic), aceeasi to do list (cu mici variatii uneori), acelasi ceas care arata mereu aceleasi ore (mai mereu in intarziere), acelasi copil care se trezeste sa caute un adult pe undeva. Poate si pentru ca nu s-au colorat inca suficient de mult frunzele cat sa acopere orice nuanta de asfaltiu.
Inceputul asta de toamna are ceva din copilul plictisit care sta pe jos in mijlocul holului, mustacind si dand din umeri a plictiseala in speranta ca cineva o sa observe si o sa vina sa se joace cu el. Sau o sa scoata de undeva o jucarie noua, o poveste noua, o ceva nou. Ca atunci cand te intreaba cineva ce vrei si nu stii prea exact ce vrei dar stii sigur ca ai vrea ceva. Poate macar o mana de frunze colorate care sa iti fosneasca printre degete.
Inceputul asta de toamna are in el un strop de resemnare (innecacioasa ca ceata de noiembrie), combinat cu un dor de cocori (care totusi nu apar in lista mea de pasari de gutuie tinuta intre degete pana ii trece tot puful si o plimbare printr-o padure de toamna.
Are cineva pe undeva niste frunze?

18 sept. 2009

Cercul

Uneori cred ca mi-ar placea sa traiesc intr-un cerc. Unul suficient de mare, sa nu ma plictisesc dandu-i ocolul. Si in plus cercul nu are capat. Nu as putea spune niciodata ca am ajuns la capatul lui. Sau capatul daruirii, rabdarii, asteptarii.

12 sept. 2009

Din fata televizorului

Barbati frumosi (oare muzica te face mai frumos?) in frac, instrumente care parca stralucesc sub lumina reflectoarelor, un dirijor zambitor si foarte expresiv (si fara frac :) ), asa se vad lucrurile cand stai cocotat pe masa din bucatarie si te uiti la TV la concertul orchestrei de camera din Lausanne, din cadrul Festivalului Enescu.
Am incercat un pic sa ascult concertul cu ochii inchisi si sa imi inchipui ca as fi chiar in sala, dar cu ochii inchisi nu pot sa vad zambetul dirijorului, felul in care isi trage suflarea trompetistul solist, sau pe Zacharias dirijand si cantand la pian in acelasi timp. (Ma duc sa ma uit la partea a doua si revin). De fapt de data asta nu le-a mai facut pe ambele in acelasi timp, ca in alte dati, ci doar separat. Cu ochii larg deschisi (uneori trebuie sa ii tii si asa cand vrei sa rezisti pana la capat la Concertele de la Miezul noptii) am putut vedea schimbul de zambete dintre dirijor si violonisti, felul cum muzica se reflecta in fiecare bataie de picior, dat din cap, miscat de mana, si fluturat de par chiar.
Si avandu-le pe toate clar in minte, poate ca maine seara voi asculta doar muzica si voi inchide ochii si le voi vedea pe toate ca in fata mea.
P.S. Se ofera cineva voluntar sa se tina de capul meu pana la Festivalul viitor, sa imi fac abonament...ca sa fiu sigur ca nu pierd nimic-nimic?
Si pana atunci, va las o mostra de Zacharias. (ce-i drept azi are parul un pic mai alb si alti ochelari) Poate nu merg singura la Festival :)
P.S.S.

6 sept. 2009

E oficial

De azi e oficial. Nu ca plec la master la Southern, ca mi-a intrat la tipar prima carte, ca sunt master-ghid sau mai stiu eu ce altceva ar mai putea fi. E oficial ca sunt matusa. A trecut ceva vreme de cand am fost matusa ultima data, mai precis vreo 11 ani asa ca un astfel de eveniment trebuie consemnat.
De azi e oficial ca sunt matusa de Ilinca Teodora. Mortasipu Ilinca Teodora. Ilinca pentru ca dragii ei parinti au vrut sa aiba un nume cat mai romanesc. Si Teodora pentru ca le-a placut tare mult semnificatia: Darul lui Dumnezeu. Si au zis Ilinca Teodora sa-i spuna. Iar eu tot ii spun de ceva luni Ilincutza.
Nu am vazut-o inca si nu pot sa spun daca seamana cu mama sau cu tatal. Si probabil, cum ma stiu, ar fi posibil sa fiu contra curentului. Adica sa spun ca seamana cu mama cand toata lumea spune ca seamana cu tatal sau invers.
Probabil ca mai sunt si alte lucruri pe care nu le stiu sigur si nu sunt chiar asa oficiale.
Dar e oficial ca sunt matusa (a treia oara) si ca abia astept sa ma joc cu ea, sa ii spun povesti si sa o fac sa ii fie drag de natura si de cer.

P.S. Inca nu plec la Southern, visez sa public o carte intr-o zi si la caietul de master-ghid inca mai am de lucru. Cand s-or oficializa si astea, va anunt

2 sept. 2009

Lectii de vara

Vara mi s-a parut intotdeauna un timp aparte, un an in sine, de vacanta uneori, separat de toate celelalte 9 luni care mai raman. Poate de aceea primele zile de toamna sunt zile in care simt nevoia sa trag linia pentru a vedea ce am invatat, ce am descoperit, ce mai am de lucrat, ce am adunat, daca am adunat suficient pentru a-mi umple cosul acum in prag de septembrie. Vara de 2009 a fost una bogata in lectii, poate nu neaparat in numar ci in miezul lor.
a. Esecurile si neintelegerile nu exista pentru a te face sa renunti. Ci pentru a te motiva ca data viitoare sa faci lucrul respectiv si mai bine. Asta e una dintre lectiile pe care le poti invata cel mai bine in mijlocul copiilor, in momentul in care iti vine sa te tot duci si sa lasi locul altcuiva.
b. Facerea lucrurilor pe jumatate cu cineva, incluzand traseele, studiul, activitatile, drumurile necunoscute, timpul cu grupa, jocurile, cantecul, provocarile si bocancii noroiti le dubleaza intelesul, bucuria si efectul. Multumesc Dana si Emma pentru asta.
c. A spune Nu este dificil pana in momentul in care il spui prima data, cu toata fermitatea si blandetea de care poti da dovada. Cum ar fi...de data asta NU ma mai duc sa spal vasele, chiar daca asta ar implica sa nu mancam.
d. Daca esti foarte concentrat asupra anumitor lucruri sau persoane, risti uneori sa uiti ca mai exista si alti oameni deosebiti si lucruri la fel de deosebite in jurul tau. Si ca lumea nu incepe si nici nu se termina intr-un anumit punct. In punctul in care cred uneori.
e. A parcurge un traseu de munte bogat in semnificatii poate constitui una dintre cele mai mari provocari. Si daca la capatul lui, descoperi ca grohotisul nu a mai fost asa de greu, distanta dintre pietre la fel de mare, intunericul la fel de dens si apa la fel de rece iar inima ta este la locul ei, fara regrete si nostalgii inseamnea ca ai crescut. Si ce bine e sa te culci seara cu sentimentul ca esti un pic mai mare.
f. Dumnezeu are tot timpul o rezerva de putere pentru noi, pe care o activeaza atunci cand ai impresia ca nu mai poti. Fie ca e vorba de un traseu de munte, de o zi de activitati pe care o ai de dus la capat, de o tabara, de o traducere, de o lupta cu o anumita stare. Si daca totusi nu mai poti, are suficienta rabdare sa iti incarci bateriile si sa te ridici. Si da aceeasi rabdare si celor care impart drumul cu tine.
g. Unul dintre lucrurile care fac farmecul unui om este si capacitatea lui de a te surprinde (intr-un mod bun) atunci cand te astepti mai putin sau poate cand crezi ca te-ai obisnuit deja cu tot si nu ar mai avea cu ce sa te surprinda. Cum ar fi ramanerea in urma cu grupul fruntas din coada a cuiva care ar fi putut foarte bine sa mearga in fata, straduinta cuiva de a te ajuta sa ajungi pana sus in varf, incluzand rabdare, voie buna, motivatie si cantec, sau o lanterna pusa la locul potrivit atunci cand ai cea mai mare nevoie de ea.
Si ar mai fi fost lectii despre fluturi, despre provocari, despre raspunsuri la rugaciuni, despre bucuria de a ajunge in varf si despre prietenie dar despre toate acestea mai pe indelete in povesti din serile de toamna.