Cer. Uneori poate ca nu stiu ce sa cer sau cum sa cer. Cer firimituri din teama ca nu voi primi intregul. Cer cioburi colorate in loc de curcubeu. Cer jucarii de plastic in locul papusii de portelan. Poate ca nu stiu cum. Prinsa in capcana temerii de a nu bate la cap sau obisnuita cu a lua lucrurile asa cum sunt, uneori uit sa cer. Si astfel ajung sa traiesc cu ceea ce gasesc, gandindu-ma ca poate asa trebuie sa fie.
Caut. Sunt zile in care ma caut pe mine. Asa cum sunt zilele de inceput de toamna. Undeva pe sub frunzele colorate. Sau printre amintirile de demult. Si ma vad bine acolo. Cand ridic privirea insa....nu ma mai gasesc. Ma caut incercand sa nu fiu nici ca altii si totusi uitandu-ma uneori cu ochii mari ai copilului in fata vitrinei cu bomboane la ceea ce sunt altii. De parca mereu varianta lor este mai buna ca a mea. Cand obosesc de cautat mine, mai trec si la alte capitole. Caut ani de vacanta, bilete la Enescu si alte lucruri de genul asta....fantastic.
Bat. Stau in fata unor usi uneori si nu am curajul sa bat. Imi strang pumnul suficient de bine, numar pana la 3,5, 10, respir adanc, ridic pumnul doar pentru a-l lasa jos. Bat la si 5. Sau la urmatorul sfert. Bat in gand, vorbesc in gand, dar nu am curajul de a trece dincolo de usa gandului...la fapte. Sau poate ca atunci cand bat, bat prea incet. Nici chiar eu nu ma aud.
Si totusi El a spus ca daca voi cere voi primi, daca voi cauta, voi gasi si daca voi bate mi se va deschide. Ma voi gasi pe mine, intrand bucuroasa pe usa larg deschisa spre locul unde sunt cele mai frumoase papusi de portelan, intregi.
2 comentarii:
ma bucur sa te recitesc!
De multe ori chiar e cazul sa ai mai mult curaj, sa ceri. Doar astfel vei primi :)
Trimiteți un comentariu