La inceputul asta de toamna mi se pare ca toate zilele seamana una cu cealalta. Acelasi program (poate cu mici intarzieri date de blocajul in trafic), aceeasi to do list (cu mici variatii uneori), acelasi ceas care arata mereu aceleasi ore (mai mereu in intarziere), acelasi copil care se trezeste sa caute un adult pe undeva. Poate si pentru ca nu s-au colorat inca suficient de mult frunzele cat sa acopere orice nuanta de asfaltiu.
Inceputul asta de toamna are ceva din copilul plictisit care sta pe jos in mijlocul holului, mustacind si dand din umeri a plictiseala in speranta ca cineva o sa observe si o sa vina sa se joace cu el. Sau o sa scoata de undeva o jucarie noua, o poveste noua, o ceva nou. Ca atunci cand te intreaba cineva ce vrei si nu stii prea exact ce vrei dar stii sigur ca ai vrea ceva. Poate macar o mana de frunze colorate care sa iti fosneasca printre degete.
Inceputul asta de toamna are in el un strop de resemnare (innecacioasa ca ceata de noiembrie), combinat cu un dor de cocori (care totusi nu apar in lista mea de pasari de gutuie tinuta intre degete pana ii trece tot puful si o plimbare printr-o padure de toamna.
Are cineva pe undeva niste frunze?
3 comentarii:
Cu un brat de frunze ma ofer si eu, poate si o gutuie de la Solca, langa un foc de tabara care ar fi trebuit sa existe acu 2 ani...
Copilule, sa ai parte de o toamna calda si colorata. :)
Eu vin cu o multime de imagini colorate, cu miros de struguri dulci si castane....melancolia toamnei are si note majore....:)
La piatra neamt paleta coloristica a padurilor m-a lasat fara cuvinte. Asta e partea frumoasa a toamnei.
Trimiteți un comentariu