Omul anotimp

Exista oameni care trec prin vietile noastre asemenea unor anotimpuri. Cu inceputuri si sfarsituri mai mult sau mai putin bine determinate.

Dor de joaca

Mi se făcuse dor să scriu aşa cum mi se face uneori dor să muşc dintr-un măr verde şi acru sau dintr-un porumb bine fiert căruia nu ai vrea să i se termine boabele niciodată. Dor să scriu despre fluturi, despre tabere si copii, despre jocuri. Nu joaca cu cioburi şi bucăţi de inimă care nu se potrivesc la locul lor, nici joaca de-a cuvintele care nu mai vin ci joaca de-a vacanţa. De-a urcatul pe munte şi stat la soare până îţi ard genunchii, de-a spartul de pietre pentru a desprinde foiţele de mică prin care să vezi lumea mai...strălucitoare, de-a d-soara Cristina şi de-a cât de sus poţi să-ţi înalţi privirea ca să atingi vârful muntelui. Joaca de-a alergatul prin ploaie de la un cort la altul sau de-a aştepta cu nerăbdare (sau poate ar trebui să învăţ să aştept cu răbdare) ca norii să plece, de-a legat lemne cu sfori pentru a realiza un avizier (primul meu avizier), de-a căuta rime şi a le repeta permanent să nu se piardă printre bucăţile de jăratic de la focul de tabără.Joaca de a încerca să pari om mare în faţa a 100 de copii. Joaca de-a privitul prin telescop după luna, fie ea si rotundă (inca mai caut pe cineva care să-mi dea o lună pătrată).
Acum că mi-am mai potolit jocul de scris şi joacă, mă mai duc să fac şi altceva.

Rabdare de fluture

Imi place sa ma uit la fluturi. Uneori as sta ore in sir sa le admir zborul si culorile. Zilele trecute mi-am dat seama ca frumusetea zborului unui fluture sta ascunsa in timp. Atunci cand se lupta sa iasa din crisalida lui, fluturele nu trebuie grabit sau ajutat in niciun fel. Are nevoie de timp suficient sa isi intinda aripile astfel incat sangele lui de fluture sa ajunga pana la capatul venelor lui. Aripile trebuie sa fie bine intinse si suficient de puternice pentru primul lui zbor. Daca incerci sa il ajuti, sa il scapi din stransoarea lui, daca vrei sa ii vezi mai repede zborul frumos risti sa nu il mai vezi niciodată. Un fluture care este ajutat să iasă din pupă nu mai poate să zboare.
Mi s-a intamplat uneori să grăbesc unele lucruri din dorinţa de a le vedea întâmplându-se. Mi s-a întâmplat să spun unele cuvinte prea devreme sau poate să le folosesc prea mult, uitând că mai trebuie să şi tac şi să aştept. Si cine stie cator fluturi nu le-am stricat astfel zborul si culorile. Câtor visuri nu le-am frânt aripile.
Învăţ să tac şi să aştept. Invăţ să las fluturii să zboare la vremea lor ca să mă pot bucura deplin de culorile şi de zborul lor. Învăţ să îmi las visurile la copt pentru vreme potrivită şi îmi dau seama că e tare greu să ai răbdare de....fluture.

Lectie de omida

Saptamana asta cineva m-a intrebat daca ma simt bine in pielea mea. Si mi-a venit in minte imaginea omizii careia nu ii mai ajunge pielea pe masura ce creste si se intinde. Ii trebuie una noua.
Sunt zile in care nu ma simt bine in pielea mea. Imi trebuie una noua pentru a gandurile sa se poata intinde mai bine si mai luminos. Imi trebuie una noua pentru ca zmeele sa se itinda mai bine si visurile mele o data cu ele.
Omiziile in functie de specie isi schimba pielea de vreo 7-8 ori. Si asta pentru ca pielea lor nu este elastica si nu se intinde o data cu ele. Faptul ca nu isi mai incap in piele si e nevoie mereu si mereu de una noua e o dovada ca au mai crescut.
Cred ca incep sa imi placa omizile din perspectiva asta. De obicei ma tem de momentele in care nu ma simt bine in pielea mea. Ma simt stinghera si terna. Ca omida ascunsa intre frunze, cand se camufleaza. Si totusi...daca ar fi sa ma iau dupa ea, cand trec prin astfel de momente, inseamna ca...undeva...inelele mele au mai crescut. Sau cresc. Sau sunt mai multe. Poate mai multe visuri, mai multe planuri, mai multe dorinte, mai multe asteptari si chemari care trebuie sa isi faca loc. Poate e timpul pentru o piele noua.

Ascunsa

Unul dintre lucrurile pe care stiu cel mai bine fluturii sa le faca, dincolo de sa gaseasca floarea potrivita din al carei polen sa se hraneasca sau sa stie exact pestera racoroasa in care trebuie sa ajunga este sa se ascunda. Fluturii stiu sa se faca una cu o creanga rupta, o frunza uscata, un lichen, o frunza verde verde si totusi sa ramana fluturi. Fluturele frunza indian este remarcabil prin albastrul aripilor sale, observabil in momentele lui de zbor.


Exista si fluturi ai frunzelor verzi. Nu doar fluturi albastrii care isi inchid culoarea pentru a nu mari intristarea frunzei cazute. Fluturele Brimstone, galben ca petalele unei lalele devine verde in momentul in care isi inchide aripile si se asaza in repaus pe o frunza.

Uneori se intampla sa ma ascund si sa devin parte a lucrurilor pe care le fac. Dar acest lucru nu ma face mai putin eu cu toate culorile si bulinele mele.
Apostolul Pavel spune la un moment dat ca viata noastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Poate fi asemenea fluturelui care se aseaza pe suprafata cu care se identifica atat de bine. Dar cel mai mult imi place ca ascunderea...nu inseamna ca nu mai sunt. Ci sunt acolo unde bulinele, culorile si jocurile mele pot fi pastrate in cele mai bune conditii.

De miercuri

Uneori imi dau seama ca petrec prea mult timp intre pereti. Peretii de la birou, peretii camerei meiel. Si fara sa-mi dau seama, multe lucruri faine trec pe langa mine, fara sa le bag de seama. Uneori imi dau seama ca nu trebuie sa plec neaparat undeva foarte departe pentru a invata lectii din natura. Uneori e suficient sa imi iau timp sa trec printr-un parc sau sa dau o tura de bicicleta cu ochii mari dupa copaci. Uneori imi dau seama ca stiu foarte putin despre lumea din jurul meu, despre flori, copaci, fluturi si pasari si ca ar trebui sa stiu mai mult. Si cu cat voi stii mai mult, cu atat voi invata mai multe lucruri faine despre lumea din jurul meu. Asa ca...mi-am propus ca, o data pe saptamana sa invat o lectie din natura. Sau poate sa imi aduc aminte de una peste care s-a pus praful. Si ca nu se mai puna praful si a doua oara, am zis sa le scriu. Si astea vor fi lectile de miercuri.
Intr-o sambata dimineata in tabara PDF mi-am luat o ora de liniste in care sa citesc, sa ma rog si sa ma bucur ceva mai mult de natura din jurul meu. Si de niste fluturi pe care nu ii zarisem decat in treacat toata saptamana.
La un moment dat, erau vreo doi in jurul meu...care mi-au tot dat tarcoale ceva vreme. 2 fluturi noi de pus pe lista. Unul alb cu puncte negreu si unul mult mai colorat plus niste ochi vizibili pe el. Am stat mai mult sa-l admir pe cel din urma, pentru ca a stat mai mult sa se lase admirat. Celalalt tot zbura din floare in floare desi tare mult as fi vrut sa stau sa-l vad si pe el. Mai ales ca si el era nou pe lista mea. Nu l-am fotografiat de teama ca nu cumva sa zboare. Dar tot stand si admirandu-l mi-am adus aminte de un lucru pe care l-am invatat anul trecut intr-o tabara la Moeciu (se pare ca pana acum toate lectile mele cu fluturi sunt de pe la Moeciu).
Privindu-l cu atentie mi-am adus aminte ca...Dumnezeul care s-a ingrijit cu atat de multa grija de cele peste 170.000 de specii de fluturi si molii existente si le-a creat pe fiecare intr-un mod atat de uimitor cu siguranta ca poate da dovada de la fel de multa creativitate, grija si frumusete fata de mine....despre care imi place sa cred ca sunt mai valoroasa decat un fluture.
Poate privind mai mult la fluturi, voi invata sa am mai multa incredere in El.
P.s. Fluturele este surprins de Miky in Kongola (Namibia) intr-una dintre iesirile noastre dupa pasari si elefanti

Identitate

Cand ma uit la mine e posibil sa nu vad altceva decat un graunte de mustar. Poate cel mai mic dintre toate, ratacit undeva printre atatea altele. El vede insa in mine arbustul umbros care pot deveni. Aproape de care ar putea creste si lalele. Macar in vaza.
Cand ma uit la mine, e posibil sa vad uneori ciobul frant dintr-o scoica colorata pierdut undeva pe o plaja. El insa vede si forma, si scoica din care m-am rupt si imi stie fiecare nuanta.
Cand ma uit la mine e posibil sa vad uneori stangaciul, care sta cu mainile in buzunar (cred ca de asta imi si plac mult lucrurile care au buzunare)nestiind prea bine ce sa faca cu ele si nici cu el prin locurile alea. Dar El vede de fiecare data copilul ce va da din maini pentru a dubla bucuria gasirii locului sau.
Cand ma uit la mine vad uneori copilul caruia ii este teama sa mai faca un pas. El vede insa copilul care va topai cu bucurie prin toate baltocile si la sfarsit va zambi fericit.
Cand ma uit la mine vad coconul agatat de copac. El vede deja fluturele care voi deveni. Un fluture cu aripi portocalii.
Cand ma uit la mine uneori nu vad nimic. El insa ma vede in cea mai buna varianta a mea.
Cand ma uit la mine....vad cat e ceasul si imi spun ca ar trebui deja sa dorm. Asa ca nu ma mai uit ci il las doar pe Dumnezeu sa ma priveasca si sa imi sopteasca inainte de culcare continuarea.

Zi cocon

Mi-ar fi placut azi sa spun ca am avut o zi fluture, dar nu a fost decat o zi cocon.
Adica una dintre acele zile in care nu iti mai incapi in piele, in care nu iti gasesti locul si in care ai vrea sa iesi in sfarsit afara...in toata splendoarea culorilor tale (aici probabil ca va zice cineva ceva de modestie).
Asa ca azi m-am simtit cocon. Am simtit ca vreau sa imi intind mai mult aripile si nu am loc, ca vreau sa ma indrept si sa zambesc la soare, dar ma tine crusta (ce-i drept a fost si ceva nor), ca vreau sa alerg jucaus, bucurandu-ma de culoarea florilor (nu are nicio legatura cu fadul expresiei "zbor din floare in floare")dar nu pot si tot felul de alte neputinte din categoria coconului.
Dar si cand oi iesi....!