27 ian. 2009

Taceri

Exista mai multe feluri de taceri. Taceri pe care ma stradui sa le inteleg de o viata intreaga si altele pe care abia acum incep sa le descos.
Taceri bruste in fata oamenilor care parca nu se pot bucura pentru tine si taceri ale tale carora nici tu nu le poti da de cap.
Taceri ale tale cand televizorul vorbeste prea mult ca sa il mai poti concura si taceri ale altora si priviri pe geam cand parca nu te-ai mai opri din vorbit.
Taceri atunci cand nu mai ai cuvinte sa-ti poti exprima bucuria si taceri carora ai vrea sa le puna ceva capat.
Tacerea visului calcat in picioare si tacerea visului care prinde din nou contur,in maruntaiele ei.
Taceri in fata ecranului unui monitor in asteptarea unei ferestre care sa se deschida si tacerile cuvintelor care nu mai vin.
Tacerea unei priviri care cauta inscriptii nevazute pe marginea unei farfurii si tacerea a carei privire bate departe.
Tacerea care sopteste si tacerea care striga.
Tacerea din vorbiri si tacerea din inima mea.
Taceri care fac urechile sa doara si taceri care le mangaie.
Taceri....si taceri....
Stiu ca s-ar putea spune ca spun prea mult si prea tot odata....dar parca prea au tacut mult cuvintele mele si in seara asta mi-au cerut drept sa vorbeasca. Si le-am lasat.

22 ian. 2009

Manifest

Uitandu-ma la ora la care incep sa scriu imi dau seama ca am ceva sanse sa imi dau singura cu stangu in dreptu. Uitandu-ma inca o data in mintea mea la cuvintele care vor sa imi iasa din degete imi dau seama ca s-ar putea sa sune a promisiune din aceea pe care o faci pe 1 ianuarie si o incalci pe 5, nu chiar pe 2. Si totusi am zis sa scriu asa. Pentru ca ma simt deja patinand la unele aspecte. Si ca sa imi aduc aminte peste timp mai ales in ocaziile cand am obosit si mi-ar prinde bine un dus rece...de genul....incotro am plecat si unde am ajuns.
Revenind insa....mi-am propus anul asta sa nu..... Cineva deja a ridicat din sprancene cand i-am spus asta. Si totusi vreau sa fiu fetita care l-a luat pe nu in brate si.....
Nu mai vreau sa ma multumesc cu ore furate de somn pe timp de noapte ca sa am apoi ce recupera prin autobuz.
Nu mai vreau sa ma multumesc cu un mic dejun luat in fata sifonierului deschis, gandindu-ma ce cu ce mai asortez sau a bibliotecii, sau a oglinzii sau a cutiei de crema de ghete (asta inca nu....). Vorba aceea masa sa-mi fie masa si casa casa.
Nu mai vreau sa citesc carti pe jumatate, rezumate de carti, pareri despre carti, sa ma hranesc cu frimituri din cartile altora si atat. Vreau sa citesc cartile.
Nu mai vreau sa ma multumesc cu un studiu biblic cu ochii pe jumtate inchisi, lipiti de somn, cu promisiuni ca recuperez in cursul zilei (rar realizate), cu lucruri care-mi trec pe langa urechile inimii fara sa ramana.
Nu mai vreau sa fac lucruri ca si cum le fac de prea mult timp ca sa le mai acord vreo atentie, ca si cum oricum vin de la sine.
Nu mai vreau discutii care nu ma duc nicaieri si la sfarsitul carora parca sufletul e mai gol decat era la inceput.
Nu mai vreau prietenii de moment, ci prietenii care se formeaza, fondeaza si aprofundeaza.
Nu mai vreau zile de forma copilor xerox. Alb-negru.Ci zile pe care simt ca le traiesc. Si la sfarsitul carora sa fii (re)descoperit ceva.
Nu mai vreau sa imi pregatesc intalnirea cu copiii duminica dimineata, articolul in dimineata predarii, bagajul cu o jumatate de ora inainte de plecare...spunandu-mi mereu ca data viitoare....
Nu mai vreau firimituri ci lucruri pe de-a intregul.
Nu mai vreau sa ma mai ascund sunt mantia lui Nu se poate! Nu are cum! Nu sunt suficient de...! Nu am....! Nu sunt.....! ci vreau sa....(dar postarea asta vorbim doar despre nu....)
Nu mai vreau sa scriu texte din goana tastaturii fara a ma mai intoarce la ele pentru a le mai slefui.
Nu mai vreau sa traiesc superficial, orice as descoperi in acest an ca mai implica asta.
Semnez....
Mai subscrie cineva?
Se ofera cineva sa imi dea un ghiont/cot/buzz/mass personalizat...aducandu-mi aminte sa nu.....?

21 ian. 2009

Colectia de cioburi

Am invatat sa colectionez cioburi. Cioburi de sticla colorata ca sa vad lumea in degrade. O culoare eu, o culoare tu. Uneori se mai aburesc. Alteori stralucesc prea tare. Uneori ma taie. Alteori imi aluneca printre degete. Si ma trezesc cu mana goala. Sau cu nisip. Nisipul dintr-un vechi ciob.
Uneori as vrea sa adun toate cioburile intr-un sac si sa le arunc. Si sa te pot privi drept in ochii. Fara intermediar, fara sticla, fara culori. Fara picaturi de ploaie, fara fulgi de nea sau frunze de toamna.
Uneori ma intreb ce se vede cand cioburile nu mai sunt. Cum sunt eu? Cum sunt colturile si culorile mele? Sau ale tale. Cum sunt asteptarile si temerile mele? Si mi-as dori sa stiu si cum se vede lumea din spatele cioburilor tale. Sau din spatele absentei lor. Cum ma vad eu?

18 ian. 2009

Buturuga mica rastoarna carul de....ozon

Nu am fost niciodata la gradinita. Insa din povestile altora am crezut mereu ca trebuie sa fie un loc in care copiii se joaca mult ( ce poti face altceva la o astfel de varsta?) si tot intr-o joaca invata si cantecele si poezii, fac bastonase, pregatesc serbari, construiesc, darama si ce alte lucruri mai fac ei pe acolo. Asta pana astazi.
Diminetile la Punta Arenas nu se difera cu mult de alte dimineti. Poate doar cand bate vantul cu 130 de km pe ora, sau cand intalnesti un pinguin in drumul tau. Sau poate cand deschizi ziarul si vezi codul zilei. In functie de culoarea lui oamenii stiu cum sa se imbrace, ce crema sa foloseasca, daca e timp prielnic pentru ochelari de soare sau daca sa plece sau sa ramana acasa. Codul zilei nu este nici horoscop nici ultima gaselnita in materie de moda. Pentru chilieni este o cheie in care isi duc zilele. Pentru ca si le duc intr-un oras situat chiar sub gaura din stratul de ozon.
Stratul de ozon reprezinta acea parte a stratosferei in care se regaseste cea mai ridicata concentratie de ozon (0trei). Rolul lui este acela de a absorbi cea mai mare parte dintre razele ultraviolete, al caror efect asupra organismului este unul destul de grav. Se vorbeste despre gaura in stratul de ozon in momentul in care cantitatea de substanta este sub 220 de unitati Dobson, dat fiind ca normalul este de 350. (unitatea Dobson reprezinta unitatea de masura pentru concentratia de ozon din atmosfera). Ce s-ar intampla daca stratul ar disparea de tot intr-o zi?
Incepand cu anul 1970 oamenii de stiinta au constata o subtiere a stratului de ozon de deasupra Antarcticii (Punta Arenas este cel mai sudic oras). Ceea ce este generic cunoscut drept gaura in stratul de ozon se formeaza in perioada de primavara in Antarctica (toamna in zona nordica) si creste pe perioada mai multor luni inainte de a se reduce. De la an la an insa...gaura se mareste iar refacerea ei ia tot mai mult timp. Si locuitorii invata sa se adapteze tot mai mult.
In Punta Arenas copiii invata la gradinita care sunt efectele radiatiilor solare. Poate ca mai invata si bastonase si poezii din cand in cand. Inainte de a iesi la joaca, educatoarea trebuie sa aiba grija ca fiecare dintre ei sa fie bine cremuit pentru a evita eventuale arsuri. Mai ales cand codul zilei este portocaliu. Si desi afara e cald, fiecare dintre ei e bine imbracat si acoperit.
Cancerul lor de piele este raceala ta. Orice arsura serioasa poate fi un punct de plecare. Si la Punta Arenas nu e mare lucru sa te arzi. Uneori e suficient sa astepti autobuzul....descoperit. Sau sa fie inchis la magazinul de unde iti iei crema de obicei. Doar ca inca nu s-a inventat paracetamolul care sa o ....trateze. Si in plus medicii spun ca boala se poate declansa si dupa 15 ani. Asta ca sa stii de unde ti se trage. Cine s-a fript o data sufla si in....crema de soare.
Principalul vinovat al subtierii stratului de ozon este emiterea anumitor substante: clorofluorocarbonii (intalniti in detergentii industriali, in lichidul de racire din sistemele frigorifice, tot ce tine de sisteme de racire, inclusiv aparatul de aer conditionat; de mentionat ca o data eliberati in atmosfera, au nevoie de sute de ani pentru a disparea definitiv), bromura de metil (folosit in agricultura ca sterilizator al solurilor sau ca pesticid), hidrofluororclorocarbonii si hidrofluorocarbonii, folositi frecvent in toate tipurile de industrie si alesi drept inlocuitori benefici ai clorofluorocarbonilor, interzisi dupa un timp in anumite tari ca urmare a diferitelor tratate si acorduri semnate. Dar nici acestia nu s-au dovedit mai breji. Descompunandu-se sub actiunea luminii, acesti compusi elibereaza clorul care sparge moleculele de ozon. Atomul de clor, a carui durata de viata atinge pana la 100 de ani va distruge mii de molecule de ozon inainte de a disparea.
In momentul de fata stratul de ozon este mai subtire doar acolo, in partea de sud a pamantului, pe principiul ca nordul le face...si sudul le trage. Niciodata nu m-am gandit ca efectele gesturilor si faptelor mele, ale folosirii sau nefolosirii unor lucruri pot ajunge pana acolo. Pot afecta un copilas chilian care s-a baricadat pana in dinti pentru a merge la....gradinita. Tarile puternic industrializate si dezvoltate din Europa ca de altfel si SUA sunt si principalele furnizoare de substante care cauzeaza grav...stratului de ozon. Intr-o buna zi insa....nu stiu exact cat de buna va fi chiar daca va fi insorita...s-ar putea ca ea sa ajunga si aici. Si imi voi da seama....pe pielea mea de data asta....ca fiecare lucru conteaza. Chiar si sa sting lumina cand ies din camera.
video

14 ian. 2009

Conte de la grenouille


La inceput nu mi-a placut deloc. Sa fii fost din cauza paginilor multe pe care trebuia sa le copiez in clasa a II-a? Oricat ar fi fost de simpatice personajele, tot chin era. Sau din cauza faptului ca am ratat din cauza ei premiul I la un moment dat? Cert e ca la cei 9 ani ai mei ma gaseam mereu in fata manualului intrebandu-ma de ce o mai fi trebuit inventata si materia asta. Intr-un alt an a venit insa alta profesoara. Clasa noastra avea o traditie la capitolul asta...dat fiind ca in 4 ani am avut 3 invatatoare. Si cand a venit....a tras dupa ea o serie de povesti. Venea cu casetofonul intr-o mana, ne ruga sa facem liniste si dadea drumul la caseta cu povesti. Si asa ajungeau in clasa si girafe, si hipopotami si printese si cavaleri...dar mai ales broasca.
In dimineata asta...cautand exercitii pentru Daria, m-am gandit ce ar fi daca i-as duce una dintre acele povesti de demult. Nu inregistrata ci macar textul. Povestile noastre veneau intotdeauna si cu text. Si dupa ce le ascultam...intram in pielea personajelor. Nu am gasit insa decat o bucata. Versurile cantecelului cu care incepeau toate povestile
Je suis une petite grenouille.
Toujours,toujours en vadrouille...
ouvrez le livre d'images
et tournez, tournez les pages
regardez bien, je suis là
écoutez et suivez moi.
je saute avec Tourloublanc,
danse avec les éléphants
les poissons et les souris,
les lions sont mes amis.
avec le docteur Pipo,
je répare les pianos.
je joue de l'accordéon,
du tambour et du violon.
dans la ville avec Lucie,
je cherche Monsieur Lampion
mais il faut faire attention
à l'horrible oribilis.

Si dragostea mea pentru limba franceza si tot ce e legat de Franta a inceput cu povestile unei....broscute. Sa mai zica cineva...ca povestile cu broastele care se transforma in printi nu sunt adevarate.

12 ian. 2009

Lectie de fluture


Eram intr-o vara pe un deal cand m-am oprit sa-l privesc. M-am asezat in iarba, mi-am luat capul in maini si mi-am facut ochii mici ca sa il vad mai bine. Si omul care se agitase o saptamana intreaga incercand sa se faca in vreun fel sau altul vazut si observat (ca sa nu zic sa iasa in evidenta) a invatat o lectie speciala. Fluturele poate fi admirat in toata splendoarea lui atunci cand inceteaza sa se agite, sa dea din aripi si se aseaza linistit in bataia soarelui. Atunci poti sa te bucuri de toate culorile , armoniile si combinatiile lui. Cand se agita prea mult, nu il mai poti vedea. Si nici bucura de el.
Si pentru ca unele lucruri nu le inveti din prima, m-am tot intalnit cu fluturele in diferite ocazii. Intr-un sabat intr-un parc, intr-un pustiu in Africa, intr-un loc neobisnuit. Acolo mi-am adus aminte ca trebuie sa ma asez linistita pe floarea mea. Si asta am simtit si in seara asta. A vazut cineva pe undeva o floare?

7 ian. 2009

Evadarea din....zona de confort

E tare bine si placut acolo! Mai ales daca ai o cana de ceai cald in mana, te uiti pe fereastra la munti si undeva in fundal se aude o frantura de cantec. Parca nici nu te-ai mai da dus. Sau poate doar ca sa iti mai umpli cana o data. Si totusi...uneori trebuie sa evadezi. Poate ca ceea ce simti tu e aidoma cu somnul din zapada.
Saptamana trecuta am experimentat ceea ce am numit evadarea din zona de confort. Zona de confort o stie toata lumea. Expresie poate tocita. Asocierea cu evadarea poate suna mai interesant. De cam trei ani...tabara biblica reprezinta portita mea de evadare din cotidian. Zece zile in care ma bucur din plin de ceea ce organzatorii pregatesc cu atat drag pentru fiecare participant. De inviorarea din zori de zi, de surprizele de pe usa, sau de pe masa, sau din camera, de cantecul si povestea de noapte buna din seara de revelion, de traseele de munte, de cerul albastru albastru, de ocaziile de colindat,de mesajul biblic miezos de dimineata, de cana de ceai cald (pentru cine nu stie...ceai imi place sa beau doar cand sunt in tabara). Tabara din acest an insa...a insemnat nu doar evadarea din cotidian ci si cea din zona de confort pe care ma asteptam sa o gasesc acolo. Poate pentru a ajunge intr-o zona si mai confortabila.
Exercitiul a inceput...cand mi-am pus esarfa rosie la gat. Sau poate cand ni s-a spus ce insemna ea de fapt. Sau poate la sfarsitul primei seri de activitate, cand mi-am dat seama ca lucrurile sunt mai serioase decat par. Cand mi-am dat seama ca sunt pe punctul de a iesi din zona mea confortaila si a trebuit sa respir adanc de cateva ori inainte de accepta sa fac si urmatorul pas. Si dupa primul pas, l-am facut si pe urmatorul. Si parca asa s-au tras unul dupa altul. Totusi cred ca primul a fost cel mai greu. Mai ales cand ceva iti sopteste subtil ca de fapt ar trebui sa fie o vacanta, si ca de fapt ar trebui sa lasi lucrurile mai usor, si ca poate nu e drept si ca poate nu e chiar asa ca alta data si ca poate....Dar daca le faci semn sa taca si treci la urmatorul....incepi sa iti dai seama ca de fapt evadarea asta e o expeditie in necunoscut si ca de fapt iti plac expeditiile pentru ca inveti lucruri noi. Un secret e sa fii constient ca mai ai de invatat. Daca ti se pare ca le stii pe toate...nu o sa vrei niciodata sa iesi din zona ta de confort. Si o sa amortesti acolo in cele din urma. La fel ca alpinistul in zapada.
Despre alta povesti si lectii din tabara biblica....data viitoare