Am invatat sa colectionez cioburi. Cioburi de sticla colorata ca sa vad lumea in degrade. O culoare eu, o culoare tu. Uneori se mai aburesc. Alteori stralucesc prea tare. Uneori ma taie. Alteori imi aluneca printre degete. Si ma trezesc cu mana goala. Sau cu nisip. Nisipul dintr-un vechi ciob.
Uneori as vrea sa adun toate cioburile intr-un sac si sa le arunc. Si sa te pot privi drept in ochii. Fara intermediar, fara sticla, fara culori. Fara picaturi de ploaie, fara fulgi de nea sau frunze de toamna.
Uneori ma intreb ce se vede cand cioburile nu mai sunt. Cum sunt eu? Cum sunt colturile si culorile mele? Sau ale tale. Cum sunt asteptarile si temerile mele? Si mi-as dori sa stiu si cum se vede lumea din spatele cioburilor tale. Sau din spatele absentei lor. Cum ma vad eu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu