Barbati frumosi (oare muzica te face mai frumos?) in frac, instrumente care parca stralucesc sub lumina reflectoarelor, un dirijor zambitor si foarte expresiv (si fara frac :) ), asa se vad lucrurile cand stai cocotat pe masa din bucatarie si te uiti la TV la concertul orchestrei de camera din Lausanne, din cadrul Festivalului Enescu.
Am incercat un pic sa ascult concertul cu ochii inchisi si sa imi inchipui ca as fi chiar in sala, dar cu ochii inchisi nu pot sa vad zambetul dirijorului, felul in care isi trage suflarea trompetistul solist, sau pe Zacharias dirijand si cantand la pian in acelasi timp. (Ma duc sa ma uit la partea a doua si revin). De fapt de data asta nu le-a mai facut pe ambele in acelasi timp, ca in alte dati, ci doar separat. Cu ochii larg deschisi (uneori trebuie sa ii tii si asa cand vrei sa rezisti pana la capat la Concertele de la Miezul noptii) am putut vedea schimbul de zambete dintre dirijor si violonisti, felul cum muzica se reflecta in fiecare bataie de picior, dat din cap, miscat de mana, si fluturat de par chiar.
Si avandu-le pe toate clar in minte, poate ca maine seara voi asculta doar muzica si voi inchide ochii si le voi vedea pe toate ca in fata mea.
P.S. Se ofera cineva voluntar sa se tina de capul meu pana la Festivalul viitor, sa imi fac abonament...ca sa fiu sigur ca nu pierd nimic-nimic?
Si pana atunci, va las o mostra de Zacharias. (ce-i drept azi are parul un pic mai alb si alti ochelari) Poate nu merg singura la Festival :)
P.S.S.
Un comentariu:
Oh, superb intreg festivalul.. si eu imi rodeam unghiile pentru ca am putut urmari doar la TV.
Superb. . .
Trimiteți un comentariu