18 apr. 2009
Culorile dragostei
Dragostea poate fi uneori ruginie. Nu rugina frunzei de toamna ci a unui cui infipt adannc intr-o palma deschisa sa-l primeasca.
Dragostea poate fi uneori rosie. Nu rosul unui obraz sfios ci al unei rani de sulita intr-o coasta. Al unui spin intrat undeva la radacina firului de par, acolo unde se intalneste cu linia fruntii.
Dragostea poate fi uneori maronie. Nu maroniul unui copac incrustat ci al unei cruci prost slefuite, ale carei aschii se infig in fiecare portiune de corp.
Dragostea mai poate fi albastra. Albastrul unei priviri de drag, cautand in multime un ochi care sa-i raspunda. Albastul unui colt de cer pierdut in intuneric.
Dragostea mai poate fi uneori galbena. Nu galbenul unei lalele primite in dar ci galbenul cerii care ti se prelinge printre degete. Ceara unei lumanari de inviere.
Dragostea mai poate fi de orice alta culoare. Oricare dintre cele 6 miliarde de nuante pe care le are dragostea Lui pentru tine.
Hristos a inviat!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu