Radiolarit

Stateam cu totii in cerc. Ne uitam unul la altul asteptand ca cineva sa vina cu o propunere. Unii cautam denumirea pe fereastra, altii printre randurile celorlalti, altii intr-un colt de tavan. La un moment Andreea zice...Ce ar fi daca ne-am zice RADIOLARIT. Si ne explica ea ce si cum e cu el. Si Radiolarit ne-a ramas numele chiar daca uneori cand eram strigati la careu, se mai incurca ofiterul de serviciu in denumiri. Si ca si cum ar fi fost un nume cu talc, toata saptamana am avut de slefuit si descoperit lucruri noi.
Slefuit pentru ca nu invatam bine un lucru si ii si puneam pe oameni la pus in practica. Faceam noi comandamentul jocuri, trebuiau sa faca si ei. Faceam devotionale,le dadeam si lor ca tema realizarea lor. Uneori nu mai faceam noi ci doar ei. Traseu cu obstacole, traseu de verificare. Sau doar noi. Traseu biblic, traseu de investitura, traseu de orientare. Si ce fain e sa cauti azimutul prin zapada si sa numeri pasi de uriasi si sa te bucuri de o bucata de glucoza facuta pe jumatate. Slefuit pentru ca activitatea cu copiii presupune acest lucru. Pana sa te slefuiasca ei trebuie tu sa fii cat mai bine pregatit. Sa citesti, sa inveti, sa descoperi.
Ei si cu descoperitul este alta poveste. Dincolo de un nume nou de roca, am descoperit 7 oameni speciali pe care i-am avut in echipa mea (Raluca, Roxana, Cristi, Johnny, Andreea, Stela, Abi si cu Teo si Ana Me, vecinile de la Floarea de Colt in trecere pe la noi din cand in cand) si pe care abia astept sa ii vad ghizi si lucrand cu grupele lor. Si am invatat de la ei ca aparenta neatentie nu inseamna neatentie de fiecare data si ca un cuvant care aparent trece pe langa urechi s-ar putea sa se opreasca chiar unde trebuie. Trebuie doar sa astepti. Si sa fii dispus sa ceri si a doua sau a treia oara. Si sa ai incredere. Am invatat de la ei din nou sa tac si sa crestem impreuna. Si cand vorbeam prea mult, ma straduiam sa ma opresc cat mai repede si sa ii las pe ei sa povesteasca mai departe. Am descoperit cat de mica poate sa fie masa de ping-pong si cum esti tentat uneori sa joci pe langa ea si nu chiar la ea. Am invatat ca paleta trebuie sa devina a doua mea mana pentru a juca mai bine si ca lucrurile trebuie sa vina natural si sa nu fie fortate. Si as putea spune ca am invatat sa joc si ping-pong. S-ar putea sa mai imi iasa si a treia oara daca mai am in echipa un Gusti care sa tina scorul incurajator, o Mary care sa imi dea mingile sa le pot servi si un Stefan care sa se duca dupa cele pierdute si sa fie la fel de incepator ca mine si care sa joace doar de bucuria jocului combinata cu intrebari miezoase. Am descoperit ca nu trebuie sa lasi lucrurile mai putin placute sa iti disturbe atentia si sa te concentrezi asupra lor ci sa treci peste si sa te ocupi de ceea ce conteaza cu adevarat.
Am descoperit ca oamenii te pot surprinde (in modul cel mai placut) atunci cand vii fara nicio asteptare si iei lucrurile asa cum sunt. Si ce frumosi pot fi oamenii cand ii iei asa cum sunt! :)
Am descoperit ca inca mai am de slefuit la multe aspecte exploratoricesti si e bine! Ca nu cumva sa uit ca trebuie sa cresc!