Amintiri cu iz frantuzesc. Sau filosofic?

La un moment dat, in clasa a -9-a m-am asezat langa Anca. Si in spatele ei. Si probabil ca as mai fi stat acolo si azi daca anii de liceu nu ar fi fost decat patru.
Mai am inca in minte prima ora de limba franceza, primul verb pe care l-am gresit dar nu mai imi aduc aminte cum am inceput sa stam de vorba sau sa ne imprietenim. Sau poate ca nu am inceput nimic, ci pur si simplu doar am continuat.
Am continuat sa radem in barba, numarand de cate ori proful de fizica spunea intr-o ora extraordinar, sa cautam motive sa intram in Cabinet ca sa vedem in ce toane e diriga, sa invatam pentru prima ascultare la Soviany, sa ne revoltam impotriva uniformei cu care nu ne impacam de fel, sa ne ascundem de profa de chimie cand oricum ea intrase deja la clasa, sa ne plimbam cand deja erau mult prea multe ore intr-o zi,sa ne cumparam tot bulevardul Unirii si sa plecam impreuna toate trei spre casa, sa ne sincronizam iesirile de la ore cu cele ale profului de filosofie, sa cautam la Targul de Carte un anumit volum de poezie.
Si am inceput sa visam, povestim, citim si crestem impreuna.
Multumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care intr-un fel sau altul le-am descoperit langa tine. Pentru prietenia de care m-am bucurat toti cei patru ani, pentru faptul ca de fiecare data ai fost tu. Si asta mi-a placut cel mai mult!!!
La multi ani Alex (mereu mi-a fost mai usor asa decat Alexandra)!
Fiecare zi sa-ti fie plina de culoare. Asemeni culorilor pe care le-ai adus in zilele mele de liceu. Fiecare zi sa isi primeasca accentul potrivit. Asa cum erau accentele pe care le mai indreptai uneori prin textele mele. Toate lucrurile sa ti se aseze bine. La fel ca argumentele intr-un eseu. Si la toate acestea sa se adauge tot pentru fiecare zi cate un strop de binecuvantare.