Neputinta

Incep sa imi descopar neputintele Doamne si nu imi place. Incep sa descopar cum lucurile pe care mi le-as dori fie nu sunt pentru mine fie sunt prea sus pentru mine fie parca se indeparteaza tot mai mult cu fiecare ocazie cu care apas butonul sunoriei care muta alarma cu zece minute. Zece, zece pana incurc butoanele si nu mai suna ceasul deloc, trezindu-ma mult prea tarziu pentru a putea face ceva si spunandu-mi resemnat: de maine.
Incep sa imi descopar neputintele Doamne si ma uimesc. Povestea ideei cu daca vrei totul e posibil incepe sa se dezmembreze sub ochii mei. Ochii obositi care desi vor sa se deschisa dimineata in zori nu pot sa se dezlipeasca de ploapele prietene. Daca vrei totul e posibil pana ajungi sa iti dai seama ca uneori nu e suficient doar sa vrei. Trebuie sa si....
Incep sa imi descopar neputintele Doamne si au un gust amar. Gustul amar al timpului scapat printre degete, al sentimentului prinsorii in rutina diminetilor care toate incep la fel si saptamanilor care seamna atat de bine una cu cealalta. Parca uneori ar fi gemene.
Incep sa imi descopar neputintele Doamne si doare. Doare gandul promisiunilor netinute, al listelor de An nou pe care s-a pus praful, al ceea ce ar fi trebuit si ceea ce este, doare miezul ca parca s-a mai intamplat asta o data si nu stii cum, dar ai ajuns din nou acolo. Ai fi vrut altfel dar....n-a iesit.
Vreau Doamne! Ajuta neputintei mele!