De an vechi

Exista ani care ne plac si ne-am dori sa nu se termine si ani care nu ne plac si pe care ii dorim incheiati cat mai repede.

Copilul care mi-ar fi placut sa fiu

Uneori imi place sa ma plimb printre blog-uri si sa sar dintr-un unul in altul, descoperind mereu oameni si ganduri interesante. In seara asta, intr-o scurta plimbare printre bloguri am descoperit urmatoarea poezie intr-un http://jurnal-pe-pinza.blogspot.com/ M-am gandit ca e valabila si pentru copilul care mi-ar fi placut sa fiu:

Calatorie

Uneori mi-as dori sa existe o masina a Craciunilor trecute. Una care să mă ducă într-un timp în care pastorii stau pe camp si se freaca la ochi din cauza luminii puternice a norului cu ingeri

Dedicatie

Era o zi de vara in care ar fi trebuit sa fiu la un curs de inot. Abia ce invatasem sa fac pluta. Poate ca azi ar fi trebuit sa invat sa dau din maini, dar acum eram in fata unei foi de hartie, la primul meu examen de limba franceza, din lungul sir de examene care pe vremea aceia nici nu banuiam ca va exista.

Din goana jocului

Nu am mai scris demult. De parca toate lucrurile ar fi devenit deodata fara rost. Asa cum mi se pare uneori spalatul pe dinti dupa o zi lunga lunga sau daca se asorteaza uneori culoarea de la ciorapi cu dunga de la esarfa.

Dorinte

Sunt zile cu nod de gutuie in gat, ca acelea in care te-ai dat jos din pat pe partea stanga sau ai uitat sa-ti iei pastilele colorate.

Trecutul la prezent intr-o alta diateza

Sunt zile in care iti treci degetele printre paginile anilor trecuti sau intalnesti oameni care au dat titlul unor capitole.

Lectii de vacanta

Imi plac lucrurile care te iau prin surprindere si care iti ies in cale cand te astepti mai putin. Imi plac surprizele, poate la fel de mult ca lalelele si trandafirii portocalii si imi place cand descopar coincidente si felul in care se aseaza lucrurile. Inca mai imi place sa le spun vacante si nu concedii zilelor libere.Si imi plac vacantele in care descopar toate aceste lucruri si imi iau timp sa leg lucrurile si sa adun lectiile. Si ar fi cateva lectii care s-au adunat in saptamana asta:

1. Nu ai nevoie de conditii speciale ca sa fii fericit. Uneori trebuie sa ai doar inima pregatita si ochii larg deschisi pentru a vedea lucrurile frumoase din jurul tau a te bucura ca sunt, si atat.

2. Lucrurile mai putin placute se pot transforma intotdeauna in lucruri surprinzatoare. Cum ar fi faptul ca a cobori din tren o statie mai tarziu inseamna sa ajungi sa vizitezi unul dintre lucrurile care erau pe lista dar teoretic nu prea aveai cum sa ajungi acolo.

3. A fi doar tu cu tine nu este cel mai de temut lucru. Uneori mai ai nevoie de un timp in care sa te asculti, sa taci, sa te imprietenesti cu tine. Si cu harta pe care o ai in mana. Un timp in care sa descoperi care sunt lucrurile care te fac unic si sa te vindeci de...comparatii.

4. Dumnezeu inca mai are grija de detaliile si lucrurile mici din viata mea. Cum ar fi sa tina o expozitie de fotografie deschisa inca cinci minute dupa ora inchiderii, sa iti ofere zile cu soare pentru a te bucura de peisaje, drumetii si plimbari prin orasele vechi, sa scoata ursul din ascunzatoarea lui ca sa il poti vedea si tu (intr-un parc cu animale), sa iti dea un lac pe malul caruia sa stai, sa privesti si atat, sa te duca la un concert...pe nepregatite, sa dea norii la o parte sa poti vedea muntii in toata splendoarea lor.

5. Unele lucruri, s-ar putea sa nu vina intotdeauna in forma in care am astepta. Dar e bine sa nu incetezi sa crezi ca intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, se vor intampla. Asa cum se intampla sa asculti oratoriul Mesiah nu intr-un concert, intr-o biserica veche, cum ti-ai fi dorit ci intr-o repetitie, in aceeasi biserica veche (cum poate nici nu ai fi indraznit sa-ti imaginezi). Si cand vin si observi ca sunt un pic mai mult decat te-ai fi asteptat, nu poti decat sa taci. Bucuria poate fi uneori foarte tacuta.

6. Exista lucruri care se pot intampla daca ai curajul sa ceri, sa apesi pe clanta, sa faci primul pas. S-ar putea ca dorinta sa se vada pe fata ta si sa nu mai trebuiasca sa spui nimic. Important este insa sa incerci.

7. Unele lectii se mai scriu inca...

P.s. O sa vina si poze de vacanta
P.s.s. Multumesc Mara si Florin pentru contributia adusa la scrierea acestor lectii :)

Dor de...vacanta

Nu mai stiu cand a inceput sa imi placa marea. Poate cand am jucat prima data calcatea desculta, cu picioarele prea bine fixate pe nisip, intr-o primavara demult. Poate cand am descoperit-o in toata splendoarea ei intr-o vara la Vadu, cand parca nu ma mai saturam de privit, urmarit linia orizontului si balacit. Poate ascultand povestile tale.
Azi mi s-a facut dor de sentimentul pe care ti-l poate da o plaja intinsa, tacuta, pustie, in care cuvintele mi se amesteca in valuri si nu mai e nevoie sa spun nimic. Mi s-a facut dor sa stau si sa privesc fara sa rostesc. Ca si cum as astepta ca vorbele ei nerostite sa umple locul cuvintelor pe care le-am inghitit.
Azi mi s-a facut dor sa stau intinsa la soare si sa citesc, lasand vantul si nisipul sa se joace printre degetele de la picioare. Sa citesc si atat. Fara sa astept nimic. Sau poate doar sa mananc un porumb fiert din cand in cand.
Azi mi s-a facut dor.
Dor de vacanta.

Omul pe care il astept

"Omul pe care îl aștept îmi va aduce bucurii simple. Îmi va spune că am vocea ca o pâine, ca lucrul care i-ar plăcea cel mai mult ar fi să cumpere cu mine ceva în rate (un frigider sau chiar un lucru mai mic, un aspirator dacă se poate), sau mi-ar spune că ii place să meargă cu tramvaiul și să mănânce covrigi; sau, cu faţa toată o întrebare, strâmbându-și picioarele în fel şi chip: "Ştii cu ce semăn acum? Cu o literă..."
În sfârşit, acest om mi-ar spune că dacă m-ar pierde s-ar îmbolnăvi de o boală care nu are nume. I-ar eu m-aş gândi că ştiu de ce trăiesc, pentru că altfel ce s-ar face fără mine?
Omul pe care-l aştept există undeva." (Gabriel Liiceanu)

Dor de joaca

Mi se făcuse dor să scriu aşa cum mi se face uneori dor să muşc dintr-un măr verde şi acru sau dintr-un porumb bine fiert căruia nu ai vrea să i se termine boabele niciodată. Dor să scriu despre fluturi, despre tabere si copii, despre jocuri. Nu joaca cu cioburi şi bucăţi de inimă care nu se potrivesc la locul lor, nici joaca de-a cuvintele care nu mai vin ci joaca de-a vacanţa. De-a urcatul pe munte şi stat la soare până îţi ard genunchii, de-a spartul de pietre pentru a desprinde foiţele de mică prin care să vezi lumea mai...strălucitoare, de-a d-soara Cristina şi de-a cât de sus poţi să-ţi înalţi privirea ca să atingi vârful muntelui. Joaca de-a alergatul prin ploaie de la un cort la altul sau de-a aştepta cu nerăbdare (sau poate ar trebui să învăţ să aştept cu răbdare) ca norii să plece, de-a legat lemne cu sfori pentru a realiza un avizier (primul meu avizier), de-a căuta rime şi a le repeta permanent să nu se piardă printre bucăţile de jăratic de la focul de tabără.Joaca de a încerca să pari om mare în faţa a 100 de copii. Joaca de-a privitul prin telescop după luna, fie ea si rotundă (inca mai caut pe cineva care să-mi dea o lună pătrată).
Acum că mi-am mai potolit jocul de scris şi joacă, mă mai duc să fac şi altceva.

Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, Vară...

Zilele trecute mi-a căzut în mână Lorelei cu coperţile ei cartonate, roşii, puţin roase pe la colţuri şi paginile îngălbenite de vreme. Trecându-mi ochii şi degetele peste paginile ei, mi-am adus aminte de un copil intins pe covorul ţepos din sufragerie, intr-o zi caldă de vară, citind şi descoperind imaginile pline de corcoduşi, tei şi nisip ale lui Teodoreanu in vreme ce comentatorul sportiv prezenta finala de la Roland Garros. Nu puteam citi Lorelei fără să prind cu o ureche scoruri şi nume de jucători pe care îi imitam când jucam badminton in spatele blocului cu fetele. Parcă fluturaşul zbura mai tare dacă îţi ziceai Agassi. :)
Lorelei are pentru mine gust de plimbare prin Târgul de carte a copilului care se rătăceşte printre stand-uri descoperind numele sonore de autori ca pe nişte prieteni vechi şi zgură portocalie, gust de vremuri atât de îndepărtate încât uneori parcă am uitat că au existat.
Lorelei nu mi-e atât poveste cât imagine. Imaginea gării cu cireşe, a mării fără sfârşit, a salonului alb, a ferestrelor, strugurilor roşii şi a creioanelor ascuţite. Poate de aceea în mintea mea, toate poveştile se scriu în imagini.
Lorelei e un fel de refren care îmi răsună uneori în minte, fiecare frază în funcţie de vremea ei. Şi parcă banda s-a blocat în ultima vreme pe..."Şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear..."

Rabdare de fluture

Imi place sa ma uit la fluturi. Uneori as sta ore in sir sa le admir zborul si culorile. Zilele trecute mi-am dat seama ca frumusetea zborului unui fluture sta ascunsa in timp. Atunci cand se lupta sa iasa din crisalida lui, fluturele nu trebuie grabit sau ajutat in niciun fel. Are nevoie de timp suficient sa isi intinda aripile astfel incat sangele lui de fluture sa ajunga pana la capatul venelor lui. Aripile trebuie sa fie bine intinse si suficient de puternice pentru primul lui zbor. Daca incerci sa il ajuti, sa il scapi din stransoarea lui, daca vrei sa ii vezi mai repede zborul frumos risti sa nu il mai vezi niciodată. Un fluture care este ajutat să iasă din pupă nu mai poate să zboare.
Mi s-a intamplat uneori să grăbesc unele lucruri din dorinţa de a le vedea întâmplându-se. Mi s-a întâmplat să spun unele cuvinte prea devreme sau poate să le folosesc prea mult, uitând că mai trebuie să şi tac şi să aştept. Si cine stie cator fluturi nu le-am stricat astfel zborul si culorile. Câtor visuri nu le-am frânt aripile.
Învăţ să tac şi să aştept. Invăţ să las fluturii să zboare la vremea lor ca să mă pot bucura deplin de culorile şi de zborul lor. Învăţ să îmi las visurile la copt pentru vreme potrivită şi îmi dau seama că e tare greu să ai răbdare de....fluture.

Fii-ţi primavara

Demult cineva mi-a spus ca ii sunt cea mai frumoasa primavara si azi m-am trezit cautand-o. Poate pentru că mi-au rămas degetele lipite de foaia calendarului aşteptând cu nerăbdare să dea de foaia aceea cu copacul mare şi înflorit. Poate pentru că mi-au rămas gândurile rătăcite printre buchetele mari de lalele galbene învelite în hârtie albă. Poate că îmi era dor să le simt hârtia puţin aspră ca cea de ziar zgâriindu-mi degetele. Ca un semn că totuşi primăvara există.
Azi, crainica de la radio spunea cum că mâine ar fi 1. Si mi-am adus aminte de 2 luni trecute în goană pe lângă mine şi o iarnă tăcută şi surdă. Si am inceput să-mi doresc să mai fiu primăvară. Să fiu parfum sfios de lalea. Să fiu zi de 2 martie. Şi de 3 sau chiar 4. Să fiu parte dintr-un concert de Beethoven. Si lună pătrată.Dar pentru ca invat sa nu mai astept nimic, invâţ să-mi fiu primăvară. Să-mi fiu lalea, si Imperial şi zile de martie. Să-mi fiu galben şi copaci sfioşi şi soare călduţ. Şi gânduri jucăuşe.
Mâine e totuşi 1. Dacă nu îi poţi fi primăvară cuiva, fii-ţi măcar ţie! O primăvară frumoasă

Provocare

Din cand in cand obisnuiesc sa dau o raita prin subsolul blogului meu pentru a mai vedea niste statistici, a face un pic de ordine si poate chiar a aduce un plus de culoare sau de noutate, daca timpul imi permite.
Unul dintre lucrurile interesante pe care le-am descoperit sau poate nu chiar atat de interesante este ca cei mai multi oameni ajung pe blogul meu cautand poate un alt cuvant decat la care m-as fi asteptat. Nu o cauta pe Cristina Neagu desi obisnuiesc sa primesc mesaje pe FB gen succes in Liga Campionilor sau Te asteptam sa aduci cupa la Valcea (pentru cine nu stie - daca o fi cineva care nu stie - Cristina Neagu este jucatoare de handbal la clubul Oltchim Rm. Valcea si cea mai buna jucatoare a anului 2010). Nu cauta jocuri sau jucarii sau proverbe, desi mai sunt si dintre acestia. Nu cauta exploratori sau prieteni si nici...franturi. Cei mai multi cititori (in afara de cei care ma cunosc si stiu deja cum sa dea de mine) ajung in spatiul de joaca cautand provocari. Provocari este titlul unei postari de demult, scrisa in graba din sala de net a Congresului de tineret de la Munchen, despre care nu as putea spune ca e cea mai reusita sau reprezentativa dintre toate cele jucate pana acum.
Tind sa cred insa ca nu textul ci cuvantul in sine este cel care ii aduce pe oameni. Google imi da 4.130.000 de rezultate pentru cuvantul in cauza. Sa inteleg ca traiesc inconjurata de oameni carora le plac provocarile. Provocarea unei chemari la joaca? Provocarea unui intrebari? Provocarea de a face ceva pentru cei din Africa sau pentru cei de mai aproape? Provocarea de a trece si peste ziua de azi?
Tu cum ajungi pe blogul meu? Ce cuvinte cauti?

9

Imi plac exercitiile de creativitate si imi place sa-i fac pe oamenii din jurul meu sa se simta speciali (sau rasfatati cum ar zice Alina). Imi place (cand sunt odihnita) sa caut idei, urari sau moduri inedite de a face unele lucruri. Astazi am incercat sa gasesc 26,5 modalitati de a spune un lucru. Am incercat prin rima, prin fotografie, prin Morse, prin traduceri inedite...dar mi-am dat seama ca distanta poate fi uneori un mare obstacol. Sau poate fi un stimul in cazul in care fiecare neuron functioneaza la maxim. Dar daca tot e exercitiu de creativitate....as putea schimba un pic regula si sa imi imaginez inca 9 moduri mai la idemana
1. As scrie pe zapada de pe capota masinii...
2. As scrie pe un post-it pe care sa am grija sa ti-l puna cineva pe monitorul calculatorului.
3. As desena (desi nu e talentul meu cel mai bun)...dar sigur ar iesi ceva fun si un pic stramb
4. As lasa in fata casei o cutie mare mare la care sa tot desfaci si in ea sa gasesti alta cutie, si alta cutie si alta cutie pana cand ajungi la ultima si acolo este un bilet mare mare...cu ce trebuia scris.
5. As scrie pe o minge de tenis si as ascunde-o printre cele pe care le folosesti de obicei ca sa gasesti chestii dragute si in alte zile.
6. As scrie pe o foaie de hartie pe care as pune-o intr-un plic pe care l-as stampila cu cat mai multe chestii ca sa para cat mai oficial.
7. As scrie pe o insigna pe care sa o ai agatata de rucsacul cu care te duci la intalnirile cu copiii.
8. As scrie pe un afis pe care sa ti-l lipesti pe usa de la camera...
9. As scrie pe o postare de blog
As scrie...sa ai un an in care Dumnezeu sa te surprinda de mai mult de 26,5 ori intr-o zi!
La multi ani, Daniel!

Lectie de...februarie

Ce ciudat mi se pare felul in care aceleasi zile pot diferi de la un an la altul, de parca nu ar fi putut toate lunile decembrie sa aiba gust de mandarine mancate cu manusi si toate lunile iulie degete de picioare ude in bocanci. Daca ar fi trebuit sa fac un top al lunilor de anul trecut probabil ca februarie ar fi fost pe locul intai. Un februarie cu discutii miezoase,Beethoven,Rutter, copaci infloriti in miez de iarna, zambete mari si ochi stralucitori.
Anul acesta am simitit ca vine februarie inca de la inceputul anului. Si mi-a fost teama. Teama de comparatii, teama de cioburi in care s-ar putea sa ma tai, teama de lucruri care nu vor mai veni. Si mi-e teama si acum in prag de 1. Doar ca, azi mi-am propus ca luna asta sa imi mut privirea de la mine si lucruri care nu mai sunt la copacii inghetati si alte minunatii care sunt in jurul meu si sa ma bucur de ele. Am descoperit si o idee draguta de calendar si am zis ca am un motiv in plus sa incerc.
Nu spun ca nu va fi greu dar imi doresc ca sfarsitul lunii sa ma gaseasca mai multumitoare decat acum. Si cu ochi la fel de stralucitori ca demult...

Frig

Astept autobuzul si simt asfaltul rece sub talpi. De parca toata raceala lumii s-ar fi asezat sub talpile mele. Raceala gandurilor,cuvintelor,amintirilor. Misc un pas si frigul e tot acolo. Se intinde precum acoarela verda in borcanul cu apa cand pictam pomii strambi din copilarie. O simt cum urca in mine si imi ingheata asteptarile, visurile, gandurile. De parca mi-ar fi intrat un ciob din oglinda Craiesei zapezii in inima si in ochi. Si nu mai vad si nu mai simt asa cum probabil ar fi trebuit sa o fac.
Astept autobuzul si simt asfaltul rece sub talpi. Si autobuzul nu mai vine.

Nodul pereche

Cautam in seara asta jocuri care sa te ajute sa ii inveti mai usor pe altii sa faca noduri sau sa te ajute sa recapitulezi si sa fixezi mai bine in mintea copiilor sau instructorilor ceea ce i-i invatat deja. Am gasit multe idei interesante(poate o sa mai impart si in alte ocazii din ele cu voi) dar pentru a da un elan nou rubricii Jocul de joi pentru 2011 ma voi opri la unul singur.
Se impart copiii in grupe de cate doi si fiecare echipa primeste cate o sfoara. Fiecare membru din grupa este rugat sa puna o mana la spate (el alege care). Cand acest lucru a fost realizat, conducatorul de joc le spune ca vor trebui sa realizeze nodurile spuse de acesta cu o singura mana. Dar au dreptul de a lucra in echipa. (Mi-i si imaginez straduindu-se sa realizeze un nod folosindu-se de doua maini drepte sau stangi). Grupa care ajunge prima la cinci puncte este declarata castigatoare, mergandu-se pe sistemul 1 nod corect = 1 punct.
Conducatorul poate merge de la noduri foarte simple la unele medii spre tot mai grele.
La sfarsit jocului, daca timpul iti permite poti sta de vorba cu ei despre ineditul situatiei, despre ce au simtit cand li s-a spus ca vor trebui sa se descurce cu o singura mana, despre cat de mult i-a ajutat celalalt, despre situatiile cand parca ai doua maini stangi si cum poti iesi din ele.
Jocul a fost preluat, tradus ai adaptat de aici

Anapoda

Imi plac începuturile de an. Îmi place ideea colii albe de hartie, a listei mai mult sau mai putin colorate cu tinte, a focului de artificii de la miezul noptii care sa faca suficient de multa lumina cat sa se vada pana in celalalt capat al lui, al respiratiei adanci si a ochilor mari cu care privesti drumul care ti se deschide inainte.
Desi abia am asteptat sa se duca anul care a fost zilele astuia nou mi se par continuare a celui vechi. Lista mea cu tinte e doar pe jumatate gata, 31 parca prea a semanat cu 1 si cu 2 si cu toate cat au urmat, si ieri seamana cu azi. Parca busola tot nu merge si sfoara de la zmeu tot imi aluneca si gustul amar tot persista.
Are cineva vreun 7 ianuarie in dar?