Nu am mai scris demult. De parca toate lucrurile ar fi devenit deodata fara rost. Asa cum mi se pare uneori spalatul pe dinti dupa o zi lunga lunga sau daca se asorteaza uneori culoarea de la ciorapi cu dunga de la esarfa.
Nu am mai scris demult pentru ca uneori mi-am gasit degetele mute in fata tastelor. Nu mai vroiau sa scrie nici despre singuratati construite caramida cu caramida, nici despre serile cu cinci oameni in 301, nici despre lupta cu trezitul de dimineata sau cu telefonul mai mult decat tacut.
Uneori as fi putut sa scriu despre cautari. Cautarile mele dupa mine. Printre oameni in tiparele carora mi se pare ca nu ma regasesc niciodata. Si uneori nici nu mai stiu daca ar trebui sa ma regasesc sau nu. Cautarile mele dupa acel loc al meu, locul caruia sa simti ca ii aparti, sa simti ca ii dai culoare si contur. Poate pentru ca probabil ar trebui sa apartinem unor oameni si nu unor locuri.
Uneori am inceput sa scriu despre temeri. Teama ca ziua de azi va semana cu ziua de ieri si cu ziua de maine. Teama de a nu fi de ajuns. Teama ca vorbele tale nu au fost niciodata ceea ce am crezut ca sunt. Dar m-am oprit.
Poate ca as mai fi putut scrie despre altele. Dar de cele mai multe ori am preferat sa inchid calculatorul si sa ma duc sa ma culc. Sau sa tac.
Poate alta data voi scrie despre concerte de orga, despre fluturi si despre visuri care se implinesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu