29 mar. 2009

Psalm

(un alt exercitiu de cuvinte, marca unei Conventii nationale pentru instructorii de licurici de data asta)

Invioreaza-ma in lipsa mea, Domnul meu
Nu tine cont ca nu stiu sa spun Nu ma tem
Cerceteaza-ma in geologia inimii mele
Invatandu-ma sa fac din Tine Stanca mea
Cand frica de maine imi umple ceasul de azi
Opreste ceasornicul si defecteaza-i rotitele
Ca sa fie nevoie de lauda pentru a-l reporni
Lauda unui ceas de incredere.
Cerceteaza-mi privirile Domnul meu.
Uita-te in ochii mei cu ochii Tai mari de cer.
Ca sa gaseasca placere gandul Tau in gandul meu,
Gandurile nele sub privirile Tale
Privirile mele in cerul Tau.

26 mar. 2009

Motiv de....mandrie

Foarte rare sunt ocaziile in care dau clik pe link-urile pe care le primesc ca mass. Fie nu am timp, fie nu am suficient de multa curiozitate, fie nu ma atrage subiectul. Azi am primit un link de la Medana. Ea nu prea da mass-uri de obicei. Plus ca mai era si un articol din Dilema, asa ca l-am deschis.
Si a fost asa ca o raza in plus de soare si de zambet si de mandrie. Nu foarte multa dar suficient cat sa......
Cine ma cunoaste, stie de ce.
Articolul il poti citi...aici.
Ia sa te vad....ghicesti?

25 mar. 2009

Cronica din hol

Nu mai imi aduc aminte cand i-am auzit prima data numele. Sau vocea guturala. Sau cand i-am citit prima data cartile. Stiu doar ca dincolo de suferinta vietii de inchisoare, mereu am fost surprinsa de prospetimea gandirii lui. De lumina pe care o aseza intr-un fel nou asupra cuvintelor de fiecare data. De Dumnezeul pe care-L aducea cu el in fiecare vorba si in fiecare celula de inchisoare.
Cand am inceput sa schitez lucrarea mea de diploma despre modalitati filologice de a supravietui in inchisorile comuniste mi-am spus de la bun inceput ca vreau un capitol despre el. Si m-am bucurat mult cand profesorul meu coordonator mi-a permis acest lucru.
Aseara am fost la Ateneu la centenarul lui Richard Wurmbrand. Din neatentia mea nu am ajuns chiar de la inceput. Astfel ca nici nu am prins loc in sala ci am urmarit totul pe ecranul instalat in foaier. Insa a meritat tot curentul, si galagia altora, si soneriile uneori bizare de telefon.
A meritat pentru ca am descoperit o data in plus ca viata nu inseamna doar sau deloc supravietuire si ramanere pe pozitii ci lupta de a merge mai departe, cu fruntea sus. Lupta pentru atingerea unui scop. Scopul pentru care merita sa traiesti. Crestinii inchisi treceau adesea peste minimul confort - nepotrivit cuvant totusi pentru o inchisoare comunista - pentru a face ceva pentru cei de langa ei, pentru a gasi o cale de a le vorbi despre Hristos.
Pe chipul fostilor detinuti intervievati cu privire la viata lui Wurmbrand nu puteam citi durerea si suferinta cuiva care a trecut prin inchisoare. Camera le arata insa doar chipul. Nu si urmele lanturilor si ranilor pe care corpul le ascunde cu siguranta. M-a uimit claritatea vorbirii lor si a mesajului lor, in ciuda varstei inaintate. Si pentru o frantura de timp m-am gandit la oameni care au suferit mai putin dar care si-au pierdut zambetul de mult.
In cursul celor 14 ani de detentie, Wurmbrand a stat mai bine de doi ani singur intr-o celula. Departe de a fi un timp limita disperarii, timpul in singuratate a fost unul al unei apropieri tot mai profunde de Dumnezeu. Un Dumnezeu care suferea impreuna cu el. Si preocuparea lui cum sa Il faca pe acest Dumnezeu pe care Il durea inima pentru el sa zambeasca. Atat.
S-ar putea spune multe despre el. Despre felul in care, o data plecat din tara a incercat sa-i faca pe idealistii comunisti din alte tari sa inteleaga ce inseamna comunismul cu adevarat. Chiar daca asta insemna uneori sa isi dea camasa jos pentru a le arata celor naivi ranile lasate de batai si tortura. Chiar daca asta insemna sa auda adesea replici de genul e prea mult...nu are cum sa fie adevarat...cine ar putea face asa ceva? Chiar daca asta insemna sa i se interzica uneori sa vorbeasca in unele biserici...tocmai pentru va vorbea impotriva comunismului....si membrii erau comunisti crestini. Chiar daca asta a insemnat sa renunte la linistea si odihna pe care ar fi meritat-o dupa cei 14 ani de detentie. Pentru ca viata nu este rezistenta ci lupta de a merge mai departe. Si lupta lui s-a numit de data asta Vocea martirilor. Un proiect adresat sustinerii celor care continuau sa se afle in inchisorile comuniste.
Am plecat de acolo fara sa simt cand au trecut cele 2 ore si jumatate. Si cand te gandesti ca nici nu am fost de la inceput. Am plecat dornica sa cunosc mai mult, sa invat mai mult si sa traiesc mai mult. Nu doar sa rezist.
Iti las aici si o frantura de Wurmbrand si de inchisoare comunista. Imaginea reala a ceea ce se intampla de fapt acolo este inca in constructie.

23 mar. 2009

File de calendar

Uneori colectionez file de calendar. File rupte brusc si stramb din calendarul de pe perete. Mototolite si aruncate ici colo.
Octombrie e scortos ca o merdenea. Merdenea rece din cele ramase la inchiderea magazinului. Merdenea cu gust de aniversare intre prieteni intr-un cismigiu scuturat de frunze.
Februarie e fad. Fad ca un ceas de pauza intre doua asteptari. Fad ca un examen ale carui subiecte le tot invarti pe toate partile si nu iti intra in minte de niciun fel. Si monoton ca un raspuns care nu mai vine.
Mai are ceva din joaca copilului pe o plaja pustie. Suficient de lunga cat sa-i ajunga sa-si alerge bucuria si sa o calce. Ca intr-un joc de calcatea.
Iunie este scolarul cu emotii la bac. Emotia lui si daca imi pica taman subiectul pe care nu il stiu sau emotia lui cineva se gandeste la mine.
Decembrie e alb si bucuros. Bucuros ca o intrecere cu sanii sau ca un drum intr-un autobuz rece ca gheata in care nu poti vorbi despre nimic altceva decat despre....visuri. Bucuros ca un joc de calcatea intr-o zapada pana la genunchi sau ca o mandarina pe jumatate amestecata cu puf de manusi. Bucuros ca un foc de artificii. Cu nunate de potocaliu pal si art-nouveau.
August e ruginiu. Ruginiu de rugina lanturilor unui traseu fara nume. Un tricou alb ruginit. Ruginiu de rugina unei lanterne vechi care cauta.
Noiembrie este copacul batut de toate ploile, frunza calcata de toti pasii, copilul tremurand de frig. Si poate o cana de ceai cald care s-ar fi vrut bauta candva.
Iulie este lastunul in zbor. Sau ploaia care cade suparata pe plasticul unei folii cu care incerci sa te aperi cat de cat. Sau o ploaie pe care o zaresti de departe dar care nici nu macar nu te atinge.
Septembrie este gutuia pufoasa muscata langa o carte buna. un scaun liber intr-o sala aglomerata. Un album de fotografii.
Martie e transparent. Ca o lacrima. Sau ca ciobul unui vis proaspat spart. Un ciob in care te tai fara sa iti dai seama. Martie este ploaia. Ploaia in care te poti ascunde nebanuit de bine. Martie este copacul uscat. Martie este praful ramas de la cuvintele sterse de guma.Martie este o fila de 24 veche si cu nuante sterse.

22 mar. 2009

Ce faci de Earth Hour?

Pentru cine nu stie (daca o mai fi inca cineva care nu stie), Earth Hour este o campanie al carei principal scop ar fi acela de a-i constientiza mai mult pe oameni referitor la resursele limitate de energie de care dispunem si poate si despre cat de mult conteaza un gest mic.
Pornind de la aceasta idee, sambata 28 martie 2009 organizatorii iti propun ca intre 20:30 si 21:30 sa stingi lumina si orice alt dispozitiv care consuma energie. Sa iti iei o ora de vacanta in miez de primavara.
Poate ca te bate gandul deja ca nu o sa se schimbe lumea daca stingi tu un amarat de bec sau inchizi calculatorul dar daca tocmai asta ar putea schimba lumea?
Si totusi, trecand dincolo de argumente pro si contra stingerii luminii ce ai in plan sa faci? O ora pe an...nu e cun capat de tara. Poate doar un inceput.
Ai putea sa te culci de la ora 8 juma? Cand a fost ultima oara cand ai facut lucrul acesta? Asta da sarbatoare.....mai ales pentru unii.
Poti sa faci o vizita la Observatorul Astronomic. Iti dai seama ce bine s-ar vedea stelele daca toate luminile din Bucuresti ar fi stinse?
Poti sa organizezi o seara de povesti la lumina lumanarilor impreuna cu familia ta. Unde mai pui ca ti-ar putea povesti despre o epoca in care Earth Hour era o chestie obisnuita. Doar ca nu se numea asa.
Poti sa.....
Dar tu....? Ce faci de Earth Hour?
Poate asta te va motiva un pic

19 mar. 2009

...il aleg pe.....


Fiecare joc are o poezie. Mai ales cele la care trebuie sa fie la final cineva care alearga, se pune, spune...De ceva vreme tot alerg ( si dupa conexiunea la internet de acasa) si numar, numar tramvaie, pestisori, spun tot felul de formule, vizitez ograzi si iar alerg (la leapsa cam ai de alergat ce-i drept) si din toata seria de jucatori i-am ales pe....(pana la runda urmatoare)
Onyshor nu este in lista mea doar pentru ca e cea mai veche prietena dintre ale mele (si prietenii cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai buni) ci si pentru ca imi place felul in care scrie si construieste imagini din cuvinte, pentru ca scoate pe paginile blog-ului copilul din ea la plimbare si are si copilul din mine cu cine sa se joace, pentru ca spune lucruri pe care uneori nu am cuvinte sa le exprim, pentru ca daca vreau sa mai citesc o carte pot sa ma documentez si pe acolo si pentru ca.....as mai avea totusi ceva prieteni de prezentat.
Inainte sa vorbesc cu el am avut ocazia sa-l cunosc din ceea ce scrie. Si mi-a placut naturaletea, spontaneitatea, felul cum surpride viata de langa el si felul in care se aseaza cuvintele usor de fiecare data. Si Horia seamana cu scrisul lui. Cum altfel?
Da, trebuie sa recunosc ca imi plac blog-urile celor care te lasa sa-i descoperi pe ei si lumea in care traiesc. Si imi plac blog-urile in care povestile sunt insotite de fotografii. De asta imi place s-o vititez pe Mada. Mai ales pentru fotografiile din Africa, dar si pentru povestile care se construiesc in mintea mea cand le privesc pe celelalte. Povesti despre copii cu ciorapi rosii si buburuze.
Dupa atata alergat e nevoie uneori si de locuri in care sa ma opresc sa imi trag sufletul. Locuri in care cuvintele prind miez si trebuie sa le decojesc unul cate unul pentru a le prinde toate semnificatiile. Locuri in care lumea are mereu alte culori si camere in plus. Locuri in care te/ma asteapta noi provocari, noi lectii, si noi lepse (asta o fi pluralul?)Si cand vreau sa ma opresc trec pe la Norel
Si ar mai fi...ne-tacerile lui ALM si transparentele lui Deny si jocurile simple si pline de inteles ale lui Mimi,si...., si...., si.... doar ca...tura viitoare.
Pana atunci zic piua si cat imi trag eu sufletul ia du tu leapsa mai departe si prezinta-mi patru prieteni din lista ta.

14 mar. 2009

Gusturi

Despre gusturi....nu se discuta. Sau cel putin asa se spune. Sau poate doar daca e vorba de gustul de pizza cu spanac sau cea de gutuie proaspat culeasa din gutuiul de la Solca. Sau de mancare plimbata cu masina si incalzita in prag de noapte pentru oameni intarziati pe drum. Sau orice alt gust pe care prietenia noastra il are. Si da...gusturile se pot discuta intre prieteni.
Multumesc pentru sarea pe care o adaugi cand lucrurile par a intra uneori in rutina. Cat de bun e un telefon surpriza de la tine.
Multumesc pentru mierea pe care o adaugi ca sa indulcesti lucrurile amarui primite de la altii.
Multumesc pentru patrunjel. Patrunjelul verde ca dunga de la cravata de ghid. Un verde viu ca prezenta unui prieten drag la vremea potrivita.
Multumesc pentru miez. Miezul de la o pizza asteptata o ora la Suceava. Miezul discutiilor cu tine. Miezul din inima ta.
Multumesc pentru coaja. Pentru ca lucrurile nu ar putea avea miez daca nu ar exista si coaja care sa-l tina strans.
Sa-ti fie viata gustoasa draga mea Mia, bucuria nelipita niciodata de peretii cratitei, zambetul neascuns niciodata sub frunzele de salata, seninul nerumenit, diminetile mereu in rod si Dumnezeu sa iti fie mereu aproape gata sa mestece pentru ca gusturile sa-ti fie mereu.....bune.

9 mar. 2009

Pur si simplu

Cand a fost ultima data cand te-ai bucurat? Suficient de mult incat sa sari pur si simplu? Sa topai sau sa zambesti cat te tin muschii fetei? Atat de mult incat sa ti se aprinda luminite in priviri?
Copilul sare cand il inviti la joaca. Din pat, de pe scaunul de la biroul cu lectii, de oriunde ar fi.
Indragostitul sare cand aude soneria telefonului. Sau zgomotul unei scrisori cazute in cutia de scrisori.
Mama sare cand vede primul pas al copilului. Suficient de mult ca el sa nu cada dupa al doilea.
Studentul sare cand isi vede numele pe o lista. De parca nu ar fi scrise toate numele cu acelasi tus sau cu aceleasi umbre.
Gradinarul sare cand vede primul boboc de lalea deschizandu-se spre lumina.
Brutarul sare cand simte mirosul primei lui paini. Chiar daca uneori miroase a....prea crocant.
Invatatorul sare cand isi vede primii copii reusind sa citeasca primul text. (Cel putin in inima lui)
"Orbul si-a aruncat haina, a sarit si a venit la Isus." (Marcu 10,46)
Tu totusi cand ai sarit ultima data?

8 mar. 2009

Lectii de puzzle





Postarea de fata nu este una despre Congresul Forumistilor tin.ro ca un joc de puzzle. Desi ar fi putut fi si asa. O piesa mai alba pentru zapada, una mai colturoasa pentru somnul care nu vroia deloc sa vina (pe la unii), una rosie ca un tricou cu tin.ro (multumim everest si marian.cornel pentru ele), una portocalie ca un fir de jerbera (multam rilo), una jucausa ca serile de ras de la masa.
Postarea de fata poate fi insa una despre lectii care iti pot veni prin minte atunci cand stai si iti bati mintea cu un puzzle de o mie de piese. Masa cu piesele de puzzle a constituit un bun magnet pe toata perioada Congresului. Tot cautand piese cu cerul albastru printre multe altele albastre, m-au mai gasit si urmatoarele idei:

1. Toate piesele iti pot parea la fel la inceput, dar o privire mai atenta iti va dezvaluit taieturile si nunatele particulare ale fiecaruia. Nu exista doua care sa fie la fel.
2. Piese de care ai cea mai mare nevoie e intotdeauna sub nasul tau. Doar ca nu ai ochi si pentru ea.
3. Primul sfert de joc e mai greu cand iti tot repeti ca e imposibil sa il termini. Daca ai reusit sa treci peste, il termini.
4. Nu forta nicio piesa. Nu incerca sa o potrivesti cu orice chip. Daca nu se aranjeaza din prima, inseamna ca locul ei nu e acolo.
5. S-ar putea ca a doua oara cand incerci sa faci un lucru, sa ti se para ca nu se mai potrivesc cu niciun chip. Dar daca a mers o data, merge si a doua oara.
6. Un joc de puzzle este un bun test de perseverenta si rabdare.
7. Lucrurile frumoase au nevoie de timp pentru a se forma. Chiar daca e vorba doar de un puzzle de o mie de piese cu castelul Peles.

p.s. Camera din turnul castelului e a mea. Nu finalizata ci doar rezervata.

3 mar. 2009

Tu la ce visezi?


Azi am schimbat un pic traseul spre casa. Dupa ce am coborat din 301 pe principiul mai repede pe jos decat in autobuz, am prins din urma un 335, mi-am gasit un punct de sprijin in marea aglomeratie si cum nu aveam chef de citit m-am pus pe ascultat oameni. Daca stai si asculti, s-ar putea sa fii surprins de unele lucruri. Asta daca mai gasesti oameni care vorbesc, daca nu au castile infipte in urechi pana la jumatatea timpanului. Sau daca nu au limbajul colorat de tot soiul de urari incat nu mai poti sa vezi restul cuvintelor de ele.
Oamenii mei din 335, doi muncitori de la santierele de prin Pipera, vorbeau despre visurile lor. Sau mai bine zis doar unul dintre ei. La ce visa? La un costum sau mai bine zis costom Giorgio Armani. Chiar ii stia tot numele. Un costum nu din cele de un milion juma ci din cele de firma care sa ia ochii la toti, inclusiv la soferul de maxi-taxi. Chiar ar fi interesant de vazut reactia soferului. Un costum la care sa ramana lumea cu ochii bine cascati la el. Si mai avea el un prieten care are un parpalac de firma, cam asa de vreo 15 milioane, de zici ca-i din Garda de fier. Si ala s-ar potrivi super la costumul de Armani. Poate i-l da sa-l poarte si el la costom. Si cred ca discutia ar fi continuat si cu alte accesorii daca unul dintre cei doi n-ar fi trebuit sa coboare. Dar omul serios in implinirea visului lui, l-a rugat pe celelalt ca la salariu sa ii puna din bani deoparte, ca sa stranga pentru costum. Orice vis incepe si el cu un pas, nu?
Eu azi si nu doar azi am visat la un binoclu, un Nikon, un an de vacanta, un curs de speologie, un buchet de lalele.
Tu la ce visezi? Si de ce? Sau visurile nu trebuie sa aiba un motiv? Te las pe tine sa-mi raspunzi...

1 mar. 2009

Urare de primavara


Se spune ca o lalea poate rezista o zi intreaga fara sa stea in apa. Se poate chiar si ofili. Sau inchide bine de tot. Pentru ca atunci cand o pui la loc in vaza ei sa-si revina. Si sa-ti zambeasca galben, rosu, roz, mov, alb din coltul ei.
Sa-ti fie primavara ca un pahar cu apa pentru o lalea, dragul meu cititor. Sau ca o lalea proaspat pusa intr-un pahar cu apa. O lalea galbena mangaiata de soare.
Si zambetul din glastra sa-ti lumineze chipul in fiecare zi.