Un cadou dulce-amar

Traim adeseori cu gandul ca oamenii de langa noi sunt nemuritori. Nu e necesar sa vorbim prea mult cu ei astazi, pentru ca si maine ii vom gasi tot acolo. Nu e neaparata nevoie sa le bagam astazi capul pe usa biroului, pentru ca astazi ne-am propus sa lucram la un proiect urgent. Oricum, ii vom gasi acolo si maine.

 Traim adeseori cu gandul ca gandul ca exista lucruri pe care le vom avea intotdeauna cu noi: viata, sanatate, prieteni, zile libere, munti inalti. Toate nenorocirile din lume li se intampla intotdeauna altora si niciodata noua. In plus vom avea timp si maine sa descoperim lucrurile de langa noi. Doar nu s-or hotari sa dispara peste noapte.
 In seara asta am fost la o seara de ”aducere aminte” a unei colege de serviciu care a murit intr-un accident de masina. A fost nevoie de o astfel de intalnire ca sa descopar o parte din bogatia si frumusetea pe care le banuiam ascunse in ea, dar nu mi-am luat niciodata suficient timp pentru a le descoperi.
 Zambetul ei, rabdarea ei, dragostea pentru cei din familia ei erau lucruri pe care le simtisem si eu, dar as fi vrut sa le fi putut aprofunda mai mult. Am zambit printre lacrimi sau am lacrimat zambind ascultand povestile celor apropiati despre ea si mi-as fi dorit sa o fi cunoscut mai bine si sa imi fi luat timp mai des sa fii stat de vorba.
Plecand de acolo, mi-am dat seama ca ar trebui sa ii pretuiesc mai mult pe oamenii din jurul meu. Ar trebui sa imi iau timp mai des sa descopar comorile ascunse in elevii mei, in surorile si parintii mei, in exploratorii mei, in prietenii mei.
 Sa imi iau mai des timp sa le spun ca ii apreciez pentru felul lor de a fi, pentru ocaziile in care ma trag de urechi pentru ca iar am lasat vraiste toate cartile pe birou, pentru ca ma suna sa ma intrebe cand mai ajung si eu pe acasa sau cand ne mai vedem.
Ar trebui sa ne luam timp sa le multumim oamenilor pentru frumusetea din ei de fiecare data cand ii avem printre noi, nu doar cand nu mai sunt si din pacate nu ne mai pot auzi sau vedea stralucirea din ochi.
Mi-as dori sa spun mai des multumesc (chiar daca uneori s-ar putea sa par redundanta) si sa am mai mult curaj sa le spun celor din jurul meu care sunt lucrurile pentru care ii apreciez si imi sunt dragi, oricat de banale ar parea. Acum, in prag de sarbatori, fa-ti timp sa le spui celor din jur ca iti sunt dragi. Fa-ti timp sa descoperi minunea din ei.
 S-ar putea sa fie cel mai frumos cadou. Si al tau si al lor.