Cand lucrurile nu sunt asa cum te-ai astepta

Visam de mult sa merg din nou la un concert la Festivalul Enescu. De pe vremea cand il rugam pe Toti (motanul meu) sa mearga sa imi ia bilete la concert pentru ca eu nu aveam timp sa ajung sau cand ascultam concertele cu el la picioare, cototata pe masa din bucatarie si cu ochii la TV, admirand oamenii imbracati frumos si cu fete senine.

Feminitate si ciorapi colorati

Nu mi-au plăcut niciodată tiparele. Nici încadrarea în stereotipuri convenționale. Nu mi-a plăcut niciodată să fiu ca toată lumea, spre disperarea uneori a mamei mele care și-ar fi dorit o fată cu visuri normale și fundițe în păr.
 Nu imi amintesc să mă fii visat Ileană Cosânzeană făcând plăcinte pentru balauri și așteptând să vină Făt Frumos să mă scape, cu trei mere de aur în tolbă. După ce am citit vreo cinci basme mi-am dat seama că toate sunt cam la fel. Poate de aceea și astăzi știu să gătesc aproape orice mai puțin prăjituri. Visurile copilăriei mele erau pline de exploratori polari, navigatori, călători și expediții pe Everest. Și încă mai sunt. Si daca Fat Frumos exista ar trebui sa semene probabil cu vreunul dintre ei.
Nu mi-au plăcut niciodată tiparele. Inclusiv cel standard al feminității cochete. Îmi place să am uneori mâinile murdare de la cenușa focului de tabără sau bătături în palme de la coarda de alpinism. Imi place să ma murdaresc uneori pana in varful urechilor intr-o pestera si sa ies cu parul uneori ciufulit, fara sa intalnesc priviri contrariate cum ca o fata nu ar trebui sa faca astfel sau sa fie asa. Imi plac taberele in care ma simt ca acasa si ciorapii colorati.
Cred că feminitatea seamănă cu o lalea. Adica poate avea o multitudine de nuante. Si cred ca frumusețea se poate ascunde adanc in inima. In inima care stie sa se bucure, sa rada, sa alerge prin ploaie fara teama ca o sa se sparga. In inima care simte, care uneori se teme si nu are texte si replici pregatite dinainte. Si uneori poarta ciorapi colorati si balerini. Si din cand in cand doarme in cort si se plimba prin pesteri.
Da imi place sa port ciorapi colorati. Imi place sa ma catar si sa rad din toata inima. Imi place sa ma uit uneori la juliturile si semnele mele de buna purtare si sa imi aduc aminte de povestea fiecareia. Nu mă stânjenesc urmele de bronz de sosete cand ma intorc acasa la sfârșitul verii.
 Imi place sa am mainile rosii de zapada si să mă mândresc cu o haină care nu mai are culoarea ei după ce am ieșit dintr-o peșteră. Si cred că feminitatea poate fi și așa.

Intre doua zboruri

Sunt zile in care mi se face dor de duca. Dor de pus toate lucrurile intr-un rucsac si plecat sa bat lumea la pas, descoperindu-i culorile si zambetele. Uneori zilele cu dor de duca se confunda cu zilele in care sunt prin vreun aeroport, uitandu-ma la listele lungi cu avioane care pleaca si vin din toate colturile lumii, la avioane care decoleaza aproape la fiecare secunda, la oameni imbracati frumos care duc valize ce alunecă silențios.

Lectii de la muntele pudic

L-am vazut prima data acum trei ani, intr-o tabara. Pe vremea aceea nu aveam insa niciun nume. Dar mi-a ramas in inima culoarea lui la apus si lectia pe care o impartaseam intre noi. Anul acesta ne-am revazut si fetele din grupa mea i-au spus muntele pudic. Asta pentru ca se ascundea mereu discret in spatele cate unui noi semitransparent.