Bagaje bagaje

De 11 ani a face bagaje in miez de vara a devenit una dintre activitatile mele preferate. Bagaje facute cu cateva ore inainte de plecarea trenului sau cu cateva zile (cred ca o singura data am reusit performanta asta, inainte de prima mea tabara in Apuseni), bagaje pentru o saptamana sau mai mult, bagaje mai mult sau mai putin complete. Rucsacul cel mare in care m-am straduit mereu sa le inghesui pe toate, simtind o mare satisfactie cand langa el nu mai aparea un rucsacel sau o anexa, cred ca l-am tarait peste tot. Niciodata nui mi-a placut sa plec cu geanta, valiza, chestii de genul asta. Doar in cazuri exceptionale. Parca nu face parte din mine. Vorba aceea.....calatorului ii sta bine cu rucsacul lui. A face bagajul imi place.....a-l desface....e intodeauna o treaba prea complicata. Nu mai are chiar acelasi farmec. Sa spui lucrurile la locul lor si sa incerci sa te adaptezi din nou si din nou la viata de acasa, la ritmul de fiecare zi, la tot ceea implica ea. Probabil ca din dorinta de a ma adapta cat mai putin apoi, nu-mi place sa desfac bagaje.
Astazi fac bagaje pentru a 24-a oara, asta punand la socoteala doar taberele de vara si doar ocaziile cand am facut bagaje (uneori am facut bagaje si pentru 2-3 saptamani). De data asta merg, dupa 4 ani, intr-o noua Tabara Nationala de Specializari. Ultima oara cand am fost eram unul dintre multi instructori prezenti, cu ceva emotii pentru ca urma sa predau pentru prima oara, cu ceva visuri care nu se mai potriveau la locul lor si ceva farame din ele care se infigeau destul de adanc in unele locuri din mine, cu ceva inghesuiala in cort (eram 4 intr-un cort de 4 cu toate bagajele aferente), cu multe chestii care mi-au ramas undeva in minte si pe care le mai scot din cand in cand la iveala. Anul asta merg ca omul din umbra care trebuie sa aseze toate piesele unei tabere la locul lor. Omul care spera ca toate sa se aseze bine si sa rezulte o tabara frumoasa. Cu ceva soare, ceva cantec, ceva nou, ceva vechi si bun, ceva viata noua in plus. O tabara vis-a-vis de o tabara ca in cele mai bune vremuri.
Dar de acum gata cu vorbaria....am niste bagaje care ma asteapta sa le fac. Urati-mi spor!

Goana dupa.....gunoi

Saptamana trecuta am fost in tabara cu exploratorii. Ploaie multa si soare cat sa iti ajunga o jumatate de ora sa te bronzezi. Activitati sa nu mai zic. Din belsug si pentru toata lumea. Jocuri, trasee, iar jocuri, iar trasee...Joi, cand s-a hotarat ploaia sa mai stea am iesit la strans gunoaie. Din dorinta noastra si in spatiul Parcului National Bucegi. Si uite asa....vreo 150 de copiii inarmati cu saci de plastic, unii mai mari ca ei si cu pungi de plastic (a se citi manusi) au plecat in cautarea gunoiului buclucas. Si eu unul dintre ei. Nu era mare diferenta intre noi uneori.
Daca stateai mai pe la coada randului, asa ca mine, nu prea mai aveai ocazia sa gasesti prea multe gunoaie si uite asa ramaneai cu sacul gol si il taraiai dupa tine, in vreme ce alti copilasi treceau pe langa tine, cu saci plini cu sticle, cutii si ce mai era pe acolo. Uneori aveam impresia ca traiesc in timpul cautatorilor de aur care erau gata sa o ia oriunde ar fi auzit zvonul gasirii metalului galben. Era suficient sa auzi un strigat....ca si vedeai mai multi copii impanzind locul de unde se auzise strigatul. Si dai si pune in sac....sticle, cutii, hartii, ambalaje.
Ratacita pe la coada randului am auzit si eu un strigat la un moment dat. Si cu sacul plin de.....aer de munte, am fugit sa vad ce se vede. Un pusti gasise ceva gunoi serios la mijloc de rau, acolo unde pietrele fac un fel de gratar si doar apa raului poate trece mai departe. Si cum colegul lui purtator de sac disparuse, m-am oferit sa il ajut cu sacul meu mai mult gol. Ce se poate gasi intr-un gratar de rau. Sticle de lapte, pungi de plastic, cutii de bere, cutii de smantana dar piesa noastra de rezistenta a constituit-o un volan. Taman in mijlocul raului. Restul masinii nu l-am gasit.
Cu juma de sac plin, am plecat, insotita de vajnicul meu cautator, dupa alte gunoaie. Si avea baiatul asta un ochi format....imediat le zarea. Asa ne-am mai ales cu ceva bucati de metal, folii de plastic si obisnuitele cutii de bere. Erau deja banalitati.
In drumul nostru am mai dat de o groapa de gunoi. Asa o credeau unii. Taman pe marginea raului. Acolo era alt grup. Mult de lucru si acolo asa ca am ramas. Oferta era mult mai bogata. Televizoare vechi, haine, incaltaminte de toate felurile si masurile, haine ude de ploaie, un cantar.....Puteai deschide un adevarat magazin. Golit si groapa.
Si am mers mai departe. In cele din urma am dat si de grupul meu. Gasisera in marea multime de cutii si sticle si un aparat de ras. Si o plasma. Se vede ca epoca marilor cautatori de aur e din ce in ce mai departe.
Pe tot parcursul cautarii mele am avut in minte gandul asta, ca sunt un fel de cautator....de gunoi insa. Aurul s-a pierdut undeva de mult. In acest caz. Dar oare dupa ce alerg in fiecare zi? Ce tot adun zi de zi in sacul mare de plastic de la care mi se ingalbenesc degetele? Dar tu?

Prima lectie a ghidului turistic

Un prim lucru pe care ar trebui sa il invete un ghid turistic ar fi probabil ca lunea este una dintre zilele cele mai putin bune pentru vizitat. Cel putin in Romania. Mama mi-ar argumenta probabil ca toata lumea stie ca nu e bine sa dai lunea bani din casa ca o sa dai toata saptamana. Si din spirit de solidaritate, or tine muzeele inchise lunea. Ma indoiesc.
Deci daca vrei sa duci pe cineva in vizita pe undeva lunea, nu ti-ai ales cea mai buna zi. Eu insa se pare ca nu am avut incotro si am intrat in joaca lui pe unde poti sa duci pe cineva intr-o zi de luni. Mai ales pe valea Prahovei. Peles inchis, Pelisor inchis, case memoriale inchise....(oricum, nu stiu cat de mult ar interesa pe cineva din afara casa lui Cezar Petrescu si al lui Fram. As putea face totusi un chestionar).
Din fericire exista totusi lucruri bune. Tot cautand pe n site-uri am descoperit ca Telecabina din Busteni are revizie martea ( ca sa se evite asa zisele 3 ceasuri rele?????). Oricum e ceva. Telecabina Sinaia pastreaza traditia si face revizie luni.
Si tot cautand pe alte n mai putine site-uri, am gasit si unde se afla telecabina. Pe strada Telecabinei nr. 53. Se putea oare numi altfel? Cred ca s-a jucat mult urbanistul (sau cum il cheama pe cel care pune denumirile strazilor) pana a gasit titlul asta. Si intr-un final a spus......str. Telecabinei. Nr. 53 pentru cei interesati.
Se pare ca prima lectie am invatat-o. Sunt tare curioasa care vor fi urmatoarele.

Joaca-te istet!

Asa poti sa te joci imediat ce intri pe usa magazinului Casa Retro. Ce-i drept si drumul pana acolo e un fel de joaca. Ceva care aduce cu de-a vati ascunselea. Cauti o straduta cu nume de oras cu iesire la apa, ascunsa in spatele in spatele unui bulevard. Si intre doua banci chiar. Ca daca eventual nu iti ajung banii sa te mai duci sa imprumuti. Ca de cumparat ai ce sa cumperi , sigur. Si tot dand din pedale prin Bucuresti am ajuns azi si in Intrarea Geneva. S-ar putea sa fii un pic incurcat pentru ca imediat ce ai intrat pe straduta, observi ca si in dreapta si in stanga se mai deschide o intrare. Si tot Geneva o cheama si pe ea. Si undeva, bine camuflat este magazinul. Casa Retro. De afara s-ar putea sa nu ti se pare cine stie ce. De fapt in ziua de astazi sunt multe lucruri grozave care nu ni se mai par cine stie ce. Dar imediat ce i-ai calcat pragul, ai si intrat parca in alta lume. Nu sti la ce raft sa te opresti intai. La cel cu puzzle-uri, la cel cu stick-ere de toate soiurile, la cel cu carti, la cel cu jocuri, la cel cu foi de toate felurile, la cel cu carlige cu flori si gargarite. Nu stiu sigur daca cele 3 ore de program ar fi suficiente sa vezi si sa te minunezi de tot ce e acolo. Mai ales daca dai si de carti. Oricat de incifrate ar fi ele - sunt scrise majoritatea in limba germana - pozele sunt destul de explicite sa te faca sa visezi la tot felul de minunatii care ar putea iesi din mainile tale.
Si dincolo de toate, mai e si personalul. De undeva, din spatele biroului te asteapta mereu domnul Tataranu, responsabilul cu toate ideile bune de acolo. E suficient sa incepi sa te uiti la un lucru si sa iti manifesti interesul pentru ceva. Ca imediat va incepe sa iti povesteasca despre o sumedenie de lucruri care se pot face din ea. Dintr-o hartie, dintr-o funda, dintr-un fluture. Timp sa ai sa tot asculti. Ca dispozitia apare imediat. E suficient sa inceapa. Ca tot ai vrea sa stai pe acolo. Si iti dai seama ca se pot face atat de multe jucarii. Si pentru copii si pentru oameni dintre cei seriosi. Si incepi sa prinzi gustul jocului.
Azi a fost prima vizita la Casa Retro. Si abia am inceput sa gust ce inseamna sa te joci acolo. Sper doar ca urmatoarea serie de joaca sa fie mai lunga. Ar fi fost si acum, doar ca am ajuns cu putin inainte de inchidere.