Cand trebuie sa crezi ceea nu poti sa crezi

Se spune ca pofta vine mancand. Pe acelasi linie s-ar putea spune ca bucuria vine zambind, credinta vine...afirmand-o cand toate iti stau contrar, fericirea vine...luptand impotriva tendintei de a te retrage de-a pururi in cochilia, pestera carapacea ta. Asa ca...astazi vreau sa cred desi mi se pare ca toate imi stau impotriva, toate ferestrele si usile mi se par inchise si ferecat si toate ploile parca s-au abatut asupra mea...plecata de acasa si fara umbrela si fara pelerina.
Vreau sa cred ca El iti da unele lucruri nu doar ca sa ti le ia apoi ca sa te vada suferind, ci ti le ia pentru ca sa-ti dea ceva si mai bun in schimb.
Vreau sa cred ca nu trebuie sa plangi ca unele lucruri s-au terminat, ci sa te bucuri ca s-au intamplat.
Vreau sa cred ca toate lucrurile lucreaza impreunta spre binele celor ce-L iubesc pe El. Si ca, dificultatea lor este direct proportionala cu binele ala frumos care va fi dupa. Si sa nu uita ca felul de lucru este legat de dragostea mea pentru El. Daca nu-L iubesc, ar fi tot mai greu sa lucreze.
Vreau sa cred ca atunci cand pleaca cineva, nu pleaca si lectiile si lucrurile frumoase invatate. Ci ele raman si fac din tine un om nou.
Vreau sa cred ca tot ceea ce se intampla (oricat de dureros si mult ar fi) este parte a unui proces special de constructie...nu este rodul unei intamplari. Si vreau sa cred ca rezultatul va fi frumos.
Vreau sa cred ca El nu ma trece prin apa ca sa ma inece ci doar ca sa ma duca pe celalalt mal unde lucrurile sunt mai mult decat mi-as putea imagina.
Vreau sa cred ca soarele straluceste chiar daca nu-l vad si ca este.
Vreau sa cred ca la capat se afla un curcubeu.
Si chiar daca teoretic in momentul asta nu pot sa cred, trec peste mine si aleg sa cred in ciuda a tot ceea ce nu vad.

Cand oamenii nu se grabeau

De cele mai multe ori, din dorinta de a economisi timp sau mai bine spus de a castiga timp obisnuiesc sa fac mai multe lucruri in acelasi timp. Citesc la masa. Ascult radioul in timp ce scriu mail-uri, fac socoteli, numar embleme, dau telefoane, strang stiri, vorbesc pe mess, fac planificari sau alte lucruri care nu necesita maxima mea concentrare si care pot fi facute si ele in acelasi timp, ascult concerte de muzica clasica in timp ce lucrez la materiale care necesita o concentrare mai mare cum ar fi scrisul unui articol sau revizuirea altuia, scriu pe blog (uneori) in vreme ce am cateva ferestre de mess deschise, invat la engleza in timp ce gatesc si lista ar putea continua.
Astazi, ascultand Romania Cultural in vreme ce mai indeplineam si alte lucruri administrativ birou-iesti am auzit o poezie a lui Radu Cosasu....despre vremuri cand oamenii nu se mai grabeau si nici nu aveau atatea facilitati tehnice ca noi...si totusi...ceea ce facea ei era mai consistent si miezos. Ca dovada ca si astazi ne mai amintim de ei. La inceput am ras in sinea mea ascultand poezia...treptat insa....mi-am dat seama de substratul ei...si m-a facut sa mi se faca dor de o vreme cand nu ne grabeam atat de mult si ne bucuram de toate lucrurile...pe indelete...sau poate de un an de vacanta in care sa ma bucur de toate lucrurile...pe indelete

La o coada, într-un supermarket, asteptînd sa platesc la casa...

Toata ziua de ieri - chiar si în foiala unui supermarket, asezîndu-ma la coada sa platesc la casa - m-a hartuit textual urmatoarea socoteala:

Cervantes nu a cunoscut trenul.
Shakespeare nu a vazut niciodata o camera-video.
Eminescu nu a vazut o debarcare pe Luna.
Tacit nu a deschis nicicînd vreun ziar.
Kant nu a mers cu metroul.
Dumas nu a stiut ce este un cosmonaut.
Balzac nu s-a asezat în fata unui bancomat.
Sei Sonagon nu a citit nici un text postmodernist.
Proust nu a trimis si nu a primit vreun e-mail.
Rembrandt nu a intrat niciodats într-un cinema.
Dante nu a vszut în viata lui un aeroport.
Jules Verne nu a urcat cu liftul pîna la etajul 10.
Beethoven nu a atins cu mîna lui un calorifer.
Gogol nu a lucrat în vreo camera cu aer conditionat.
Bach nu a dat vreodata, cuiva, un telefon.
Dostoievski habar n-a avut ce este un televizor.
Goethe nu a avut în casa fax.
Voltaire nu a vazut vreodata un elicopter.
Mozart nu a auzit niciodata de un bypass.
Cehov nu a descris în nici o nuvela un geam termopan.
Bruegel batrînul nu a sinut niciodata în mîna o telecomanda.
Walt Whitman n-a trait în satul planetar.
Tolstoi, cu ochii lui, nu a urmarit zborul unei rachete sol-aer.
Flaubert, recitîndu-si frazele perfecte, nu a avut lînga el, pe masa, un magnetofon.
Socrate n-a intrat într-un hotel de 5 stele.
Stendhal nu a vorbit niciodat? la un interfon.
Creanga nu s-a întins pe nici un divan psihanalitic.
Hugo, hélas, nu a cunoscut ce e un computer.
Goya, în atelierul sau, nu a aprins un bec electric.
Marx nu a trait nici o zi sub o dictatura a proletariatului.
Swift nu a contemplat niciodata o Statuie a Libertatii mai înalta decît Gulliver.
Caragiale nu a vazut la fata ce va sa zica un penalti.

În fond, toti s-au descurcat foarte frumos, conformîndu-se legii nescrise: "on ne peut pas empccher le progres". Toti sînt în progres de la o zi la alta, cum ne anunta, pe vremuri, Eugen Schileru, la "o coada" - lînga "Carturestii" de azi - pentru un Le Monde legal, la zi: "Turgheniev scrie din ce în ce mai bine...".

Exact asa i-am articulat si casieritei, odata ajuns în fata ei: "On ne peut pas empecher le progres". Ea a batut intens din gene si m-am simtit obligat sa-i traduc. Ea mi-a raspuns foarte amabil:

- Am înteles, domnule... si eu am facut franceza în liceu.

Pe bulevard, mi-am extins investigatia pîna în secolul trecut si am constatat - fulgerator - ca Sebastian si Camil nu s-au sunat niciodata pe mobil...

Ce-ti trece prin cap dincolo de zambetul de la sfarsitul poeziei?

Gaseste-l, adu-l!

Materiale: nimic
Plasarea in terenul de joaca: 4 grupuri care ocupa fiecare colt al salii, stand in semicercuri.

Desfasurarea jocului: Liderul striga un obiect pe care grupurile trebuie sa il aduca (De exemplu: cineva care poarta rosu, o soseta, un pantof, un fir de iarba, persoana cea mai mica din echipa, doi pantofi legati impreuna, o foaie de hartie, frunza unui copac, un baiat de 10 ani, o moneda, un lider etc)

Prima persoana care ajunge la lider cu obiectul cerut castiga 1 punct pentru echipa lui. Apoi se striga urmatorul obiect si asa mai departe. Obiectele nu se numara daca sunt purtate de curier!

Castigatorul este...echipa cu cel mai mare punctaj.

Invatatura jocului: Uneori in viata trebuie sa muncesti repede si in echipa

P.S. Nu uita sa stai de vorba cu ei dupa incheierea jocului pentru a vedea care sunt lectile pe care le-au invatat. S-ar putea sa descoperi si altele in afara de cea de mai dus. Ai grija la eventualele suparari ale celor care vor pierde. Poti sa inchei jocul cand diferenta dintre grupe este cat se poate de mica sau chiar la egalitate.

(Joc preluat din "Jocuri pentru toti", editura One Way Romania, 2008)

Farfuria cu mucenici

Pentru mine, mucenicii pe care ii face mama in fiecare an au gust de copilarie si de primavara. Imi mai aduc aminte si acum de diminetile in care ma trezeam cu noaptea in cap (dar tot dupa mama...evident) si intram pas pas in bucatarie, cu ochii lipiti de somn, sperand ca prin minune mucenici sunt deja fierti si o sa pot sa imi umplu o farfurie cu varf si indesat peste care o sa presar apoi nuca si scortisoara si o sa mananc pe saturate. De cele mai multe ori nu erau cu totul fierti si trebuia sa imi fac de lucru, sa fac ghiozdanul, sa mai fac una alta..sperand ca totusi vor fi gata inainte sa plec la scoala si o sa apuc sa mananc o portie. La scoala subiectele erau normal..tot mucenicesti. Daca ai mancat, cate porti, ce le-ai pus in plus (sunt curioasa daca azi mai au copiii la scoala discutii atat de....interesante)? Imi aduc aminte de o colega chiar care a venit o data cu borcanul de mucenici la scoala, sperand sa ii manance in pauza mare. Si cum era si normal...2-3 zile mancam doar mucenici dimineata la pranz si seara...pentru ca mama draguta ceda insistentelor noastre (cu tata in frunte) si mai facea un rand chiar daca trecuse sarbatoarea. Asa...de dragul nostru. Mucenici insa in alta luna a anului nu am reusit sa o convingem sa faca niciodata.
Astazi, nu m-am mai trezit dimineata sa mananc mucenici. Nici nu imi amintesc sa fii fost pusi la fiert de cu zori, ca pe vremuri. Dar seara, cand mi-am pus portia mult asteptata, mi-am adus aminte de copilarie si de vremuri de demult...cand nu aveai alte intrebari decat: Or mai avea mult de fiert?