Cand trebuie sa crezi ceea nu poti sa crezi

Se spune ca pofta vine mancand. Pe acelasi linie s-ar putea spune ca bucuria vine zambind, credinta vine...afirmand-o cand toate iti stau contrar, fericirea vine...luptand impotriva tendintei de a te retrage de-a pururi in cochilia, pestera carapacea ta. Asa ca...astazi vreau sa cred desi mi se pare ca toate imi stau impotriva, toate ferestrele si usile mi se par inchise si ferecat si toate ploile parca s-au abatut asupra mea...plecata de acasa si fara umbrela si fara pelerina.
Vreau sa cred ca El iti da unele lucruri nu doar ca sa ti le ia apoi ca sa te vada suferind, ci ti le ia pentru ca sa-ti dea ceva si mai bun in schimb.
Vreau sa cred ca nu trebuie sa plangi ca unele lucruri s-au terminat, ci sa te bucuri ca s-au intamplat.
Vreau sa cred ca toate lucrurile lucreaza impreunta spre binele celor ce-L iubesc pe El. Si ca, dificultatea lor este direct proportionala cu binele ala frumos care va fi dupa. Si sa nu uita ca felul de lucru este legat de dragostea mea pentru El. Daca nu-L iubesc, ar fi tot mai greu sa lucreze.
Vreau sa cred ca atunci cand pleaca cineva, nu pleaca si lectiile si lucrurile frumoase invatate. Ci ele raman si fac din tine un om nou.
Vreau sa cred ca tot ceea ce se intampla (oricat de dureros si mult ar fi) este parte a unui proces special de constructie...nu este rodul unei intamplari. Si vreau sa cred ca rezultatul va fi frumos.
Vreau sa cred ca El nu ma trece prin apa ca sa ma inece ci doar ca sa ma duca pe celalalt mal unde lucrurile sunt mai mult decat mi-as putea imagina.
Vreau sa cred ca soarele straluceste chiar daca nu-l vad si ca este.
Vreau sa cred ca la capat se afla un curcubeu.
Si chiar daca teoretic in momentul asta nu pot sa cred, trec peste mine si aleg sa cred in ciuda a tot ceea ce nu vad.