Farfuria cu mucenici

Pentru mine, mucenicii pe care ii face mama in fiecare an au gust de copilarie si de primavara. Imi mai aduc aminte si acum de diminetile in care ma trezeam cu noaptea in cap (dar tot dupa mama...evident) si intram pas pas in bucatarie, cu ochii lipiti de somn, sperand ca prin minune mucenici sunt deja fierti si o sa pot sa imi umplu o farfurie cu varf si indesat peste care o sa presar apoi nuca si scortisoara si o sa mananc pe saturate. De cele mai multe ori nu erau cu totul fierti si trebuia sa imi fac de lucru, sa fac ghiozdanul, sa mai fac una alta..sperand ca totusi vor fi gata inainte sa plec la scoala si o sa apuc sa mananc o portie. La scoala subiectele erau normal..tot mucenicesti. Daca ai mancat, cate porti, ce le-ai pus in plus (sunt curioasa daca azi mai au copiii la scoala discutii atat de....interesante)? Imi aduc aminte de o colega chiar care a venit o data cu borcanul de mucenici la scoala, sperand sa ii manance in pauza mare. Si cum era si normal...2-3 zile mancam doar mucenici dimineata la pranz si seara...pentru ca mama draguta ceda insistentelor noastre (cu tata in frunte) si mai facea un rand chiar daca trecuse sarbatoarea. Asa...de dragul nostru. Mucenici insa in alta luna a anului nu am reusit sa o convingem sa faca niciodata.
Astazi, nu m-am mai trezit dimineata sa mananc mucenici. Nici nu imi amintesc sa fii fost pusi la fiert de cu zori, ca pe vremuri. Dar seara, cand mi-am pus portia mult asteptata, mi-am adus aminte de copilarie si de vremuri de demult...cand nu aveai alte intrebari decat: Or mai avea mult de fiert?