Azi am descoperit ca nu trebuie sa ai mereu codite impletite si ciorapi colorati ca sa te simti copil ( Sunt suficienti si tenesii colorati :)) Uneori e de ajuns sa stai in mijlocul lor, sa te uiti fix in ochii lor, incercand sa le retii toate numele si sa te bucuri de zambetul de pe chipul lor cand le iese un nod. Si niciodata pana azi, desi imi plac tare mult, nu m-am gandit ca nodurile pot fi si frumoase. Si poate ca nici nu m-as fi gandit daca unii copii nu ar fi soptit unul catre altul, cand le iesea nodul: "Ce frumos!"
Azi am fost omul cu nodurile, sau domnisoara exploratoare, sau tanti (bine ca nu mi-a spus totusi nimeni doamna), sau responsabilul de la postul Clubul exploratorilor de la Oraselul Copiilor din Giurgiu. Si vreme de 5 ore si jumatate am spus de aproape 200 de ori poezia cu dreapta peste stanga si stanga peste dreapta si rasucim. Sau pe cea cu bucla si cu sfoara de deasupra care o inconjoara pe cea care atarna si uite asa se face nodul opt. Uneori, pentru cei care mai reveneau pentru ca le-a placut si mai vroiau sa-i mai invat un nod nou, o mai spuneam si pe cea cu Bugs Bunny si cu vanatorul.
Azi am descoperit ca exploratorul este cel care exploreaza, sau gaseste oase de dinozauri, sau descopera planete sau...ruine, sau ocroteste natura, sau are grija de copaci (cam asta au fost raspunsurile copiilor la intrebarea ce este un explorator) As fi curioasa cati vor povesti dupa ce au trecut pe la mine, ca exploratorul trebuie sa stie sa se descurce si in situatii dificile si sa faca nodurile care trebuie.
Azi am invatat sa spun un nu bland si ferm atunci cand unii copii ma mai rugau sa le mai pun a doua stampila (si asta chiar a fost ceva.....cine ma stie cunoaste). Si unii dintre ei chiar erau insistenti.
Azi copilul din mine s-a simtit foarte bine. Si s-ar bucura sa se mai simta si in alte ocazii asa.
31 mai 2009
21 mai 2009
Amintiri cu iz frantuzesc. Sau filosofic?
La un moment dat, in clasa a -9-a m-am asezat langa Anca. Si in spatele ei. Si probabil ca as mai fi stat acolo si azi daca anii de liceu nu ar fi fost decat patru.
Mai am inca in minte prima ora de limba franceza, primul verb pe care l-am gresit dar nu mai imi aduc aminte cum am inceput sa stam de vorba sau sa ne imprietenim. Sau poate ca nu am inceput nimic, ci pur si simplu doar am continuat.
Am continuat sa radem in barba, numarand de cate ori proful de fizica spunea intr-o ora extraordinar, sa cautam motive sa intram in Cabinet ca sa vedem in ce toane e diriga, sa invatam pentru prima ascultare la Soviany, sa ne revoltam impotriva uniformei cu care nu ne impacam de fel, sa ne ascundem de profa de chimie cand oricum ea intrase deja la clasa, sa ne plimbam cand deja erau mult prea multe ore intr-o zi,sa ne cumparam tot bulevardul Unirii si sa plecam impreuna toate trei spre casa, sa ne sincronizam iesirile de la ore cu cele ale profului de filosofie, sa cautam la Targul de Carte un anumit volum de poezie.
Si am inceput sa visam, povestim, citim si crestem impreuna.
Multumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care intr-un fel sau altul le-am descoperit langa tine. Pentru prietenia de care m-am bucurat toti cei patru ani, pentru faptul ca de fiecare data ai fost tu. Si asta mi-a placut cel mai mult!!!
La multi ani Alex (mereu mi-a fost mai usor asa decat Alexandra)!
Fiecare zi sa-ti fie plina de culoare. Asemeni culorilor pe care le-ai adus in zilele mele de liceu. Fiecare zi sa isi primeasca accentul potrivit. Asa cum erau accentele pe care le mai indreptai uneori prin textele mele. Toate lucrurile sa ti se aseze bine. La fel ca argumentele intr-un eseu. Si la toate acestea sa se adauge tot pentru fiecare zi cate un strop de binecuvantare.
Mai am inca in minte prima ora de limba franceza, primul verb pe care l-am gresit dar nu mai imi aduc aminte cum am inceput sa stam de vorba sau sa ne imprietenim. Sau poate ca nu am inceput nimic, ci pur si simplu doar am continuat.
Am continuat sa radem in barba, numarand de cate ori proful de fizica spunea intr-o ora extraordinar, sa cautam motive sa intram in Cabinet ca sa vedem in ce toane e diriga, sa invatam pentru prima ascultare la Soviany, sa ne revoltam impotriva uniformei cu care nu ne impacam de fel, sa ne ascundem de profa de chimie cand oricum ea intrase deja la clasa, sa ne plimbam cand deja erau mult prea multe ore intr-o zi,sa ne cumparam tot bulevardul Unirii si sa plecam impreuna toate trei spre casa, sa ne sincronizam iesirile de la ore cu cele ale profului de filosofie, sa cautam la Targul de Carte un anumit volum de poezie.
Si am inceput sa visam, povestim, citim si crestem impreuna.
Multumesc pentru toate lucrurile frumoase pe care intr-un fel sau altul le-am descoperit langa tine. Pentru prietenia de care m-am bucurat toti cei patru ani, pentru faptul ca de fiecare data ai fost tu. Si asta mi-a placut cel mai mult!!!
La multi ani Alex (mereu mi-a fost mai usor asa decat Alexandra)!
Fiecare zi sa-ti fie plina de culoare. Asemeni culorilor pe care le-ai adus in zilele mele de liceu. Fiecare zi sa isi primeasca accentul potrivit. Asa cum erau accentele pe care le mai indreptai uneori prin textele mele. Toate lucrurile sa ti se aseze bine. La fel ca argumentele intr-un eseu. Si la toate acestea sa se adauge tot pentru fiecare zi cate un strop de binecuvantare.
18 mai 2009
Franturi
Viata fiecãrui om e compusã din fãrâme. Fãrâme de zile, de vise si fãrâme de tine. Constat cu uimire cã sunt lucruri atât de mãrunte care mã trimit cu gândul departe încât nu-mi dau seama când s-au întâmplat toate. Când ai ajuns fãrâmã din gândul meu pe care o port mereu cu mine? Când ai ajuns cuvânt din cuvintele pe care le spun, pas din pasii pe care-i fac, aer din aerul pe care-l respir, colt din colþul meu de lume? Unde eram când s-au întâmplat toate? Uneori cred cã era mai bine sã fi fost pe fazã si sã nu fi lãsat totul sã se întâmple pentru cã nu m-a învãtat nimeni ce sa fac cu fãrâmele dupã ce întregul s-a rupt. Poate cã ar trebui sã le pãstrez bine, sã le pun undeva deoparte si sã le scot din când în când asta ca sã nu uit cã a existat o datã, undeva, un întreg. Sau poate din contrã pentru a nu mã mai gândi la un întreg ar trebui sã le scot la vânzare pentru a scãpa de ele definitv. Nu cred cã mai sunt amatoare de lucruri ce poartã eticheta „cum ar fi fost dacã ar fi fost”. Vând fãrâme din mine. Fãrâme care nici mãcar nu sunt ale mele ci sunt pline de tine. Cine ar cumpãra cuvinte, ploi, cãrãri ? Fiecare are cuvântul, ploaia si drumul lui. Deci ce fac cu fãrâmele? Va trebui sã le port cu mine. Sã le fac un cufãr, sã le închid bine si sã nu le las sã iasã decât o datã pe an. Sau nici mãcar atunci. Dar fãrã fãrâmele lui, fãrã frânturi din el, sufletul meu va avea fisuri, va fi un suflet ciuntit. Deci nici dacã le ferec nu va fi bine. Sunt totusi fãrâme din mine. Ar mai fi o solutie. Sã îti dau înapoi fãrâmele pe care mi le-ai lãsat, pe care le-ai lãsat în mine. Sã le dau? Cum adicã sã ti le dau înapoi? Ele sunt deja parte din mine iar a le da ar fi echivalent cu a rupe din mine. Si nu vreau sã dau. Pe mine vreau sã mã pãstrez. Vreau doar sã dau ceea ce doare, cenusa rãmasã dupã ce s-a stins focul si golul lãsat de ceea ce se rupe. Deci nu pot nici sã ti le dau pentru cã nu mã pot da pe mine. Deci sunt condamnatã sã le pãstrez. Esti o fãrâmã din fãrâma care se numeste mine.
P.S. de demult
P.S. de demult
17 mai 2009
Un ochi
Un ochi este numele unui personaj dintr-o poveste. Nu imi mai aduc aminte foarte multe lucruri despre el sau despre poveste. Parca era totusi o fata. Dar numele ei mi-a rezonat puternic in minte zilele trecute. Poate datorita faptului ca aproape o saptamana am vazut lumea doar cu un ochi. Fie pentru ca era umflat si nu puteam sa il tin deschis. Fie pentru ca era mereu acoperit de pansament si de tot felul de alifii si comprese.
A vedea lumea cu un ochi poate fi o experienta aparte. In orice sens ar avea cuvantul. Aparte pentru ca mi-am dat seama cat de valoros poate fi sa poti privi lucrurile din plin. Sa ma pot bucura de o floare sau de un peisaj sau de un tablou cu ambii ochi.
Aparte pentru ca un singur ochi nu imi permite sa stiu foarte clar care este locul in care ma aflu. Mi se parea mereu ca lucrurile sunt mult mai departe sau aproape decat credeam. A fost foarte hazliu cand am incercat sa pictez la un atelier de la MGS avand un ochi acoperit. Ma miram mereu de ce e distanta atat de mare pana la mana celui pe care trebuia sa il pictez. Multumeesc Daniel - un explorator din Cehia cu care nu vorbeam decat prin traducator pentru ca nici el nu stia engleza nici eu ceha - care a avut rabdare pana am terminat eu de desenat fluturele pe mana lui. Ca sa nu mai zic ca s-a oferit si singur. Eu sa pictez din proprie inititativa....nu m-as fi oferit niciodata. Dat fiind ne-lentul meu. Si multumes si Luminita, ca m-a sprijinit in toate zilele mele de adaptare, ca sa nu calc oamenii pe picior sau sa nu ma pierd prin multime.
Aparte pentru ca te scapa de orice problema sau complex avut vreodata legat de felul in care arati.
Aparte pentru ca lucrurile nu se vad niciodata la fel de clar prin lentila ochelarilor de soare, pusi ca sa camufleze cat de cat bandajul si sa te scape de siruri nesfarsite de intrebari.
Aparte mai ales daca iei lucrurile ca atare si refuzi cu incapatanare sa intrebi de ce?
A vedea lumea cu un ochi poate fi o experienta aparte. In orice sens ar avea cuvantul. Aparte pentru ca mi-am dat seama cat de valoros poate fi sa poti privi lucrurile din plin. Sa ma pot bucura de o floare sau de un peisaj sau de un tablou cu ambii ochi.
Aparte pentru ca un singur ochi nu imi permite sa stiu foarte clar care este locul in care ma aflu. Mi se parea mereu ca lucrurile sunt mult mai departe sau aproape decat credeam. A fost foarte hazliu cand am incercat sa pictez la un atelier de la MGS avand un ochi acoperit. Ma miram mereu de ce e distanta atat de mare pana la mana celui pe care trebuia sa il pictez. Multumeesc Daniel - un explorator din Cehia cu care nu vorbeam decat prin traducator pentru ca nici el nu stia engleza nici eu ceha - care a avut rabdare pana am terminat eu de desenat fluturele pe mana lui. Ca sa nu mai zic ca s-a oferit si singur. Eu sa pictez din proprie inititativa....nu m-as fi oferit niciodata. Dat fiind ne-lentul meu. Si multumes si Luminita, ca m-a sprijinit in toate zilele mele de adaptare, ca sa nu calc oamenii pe picior sau sa nu ma pierd prin multime.
Aparte pentru ca te scapa de orice problema sau complex avut vreodata legat de felul in care arati.
Aparte pentru ca lucrurile nu se vad niciodata la fel de clar prin lentila ochelarilor de soare, pusi ca sa camufleze cat de cat bandajul si sa te scape de siruri nesfarsite de intrebari.
Aparte mai ales daca iei lucrurile ca atare si refuzi cu incapatanare sa intrebi de ce?
14 mai 2009
Daca e Oana....sunt carti
M-am obisnuit deja ca orice fel de leapsa care are legatura cu cartile sa vina de la buna mea prientena Oana Asa ca, printre numarat embleme, insigne, banuti si ce mai era pe acolo, mai raspundem si la cate o intrebare. Acum curios ar fi cand o sa termin postarea...Daca ia mai multe zile, nu va speriati.
1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?
Ellen White, unul dintre autorii mei preferati de non-fictiune cu subiecte miezoase,intelepte si de trecut la actiune. Si ar mai fi Augustin Buzura, cu romanele lui despre inchisori si comunisti pe care le-am luat din dorinta de a-mi construi un tablou cat mai variat. Dar inca sunt la capitolul carti pe care le voi citi. Si mai am si ceva Eliade, mostenire de la scumpa mea surioara a treia.
2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
Hm...pai sa vedem. Nu prea am carti in mai multe exemplare. Poate un volum din Razboi si Pace de doua ori, Biblia si ea de 2 ori si Calea catre Hristos (Ellen White). Uite ca totusi sunt ceva :)
3. De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?
Hazlie intrebare. Cred ca intr-o oarecare masura, in cazul fiecarei carti te legi de un personaj anume. Mai ales daca ti se pare ca aduc cu oameni din viata reala. Sau invers.
4.Ce carte ai citit cel mai des?
Cred ca, cel mai si cel mai des am citit cartile mele cu povestiri cu pionieri, ramase de la surorile mai mari. Nu am fost pionier dar imaginea din carti era una destul de draguta.
5.Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Ciresarii
6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Imi place sa cred ca nu citesc carti proaste....asa ca nu prea am raspuns la intrebarea asta.
7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Purpose Driven Youth Ministry
8. . Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Imi place sa le povestec prietenilor cartile cititie si astfel sa-i determin sa se opreasca asupra lor.
9. Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Pe asta chiar nu o stiu
10 Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
Nu stiu daca o intra tot aici, dar imi amintesc ca in perioada in care scriam la lucrarea de diploma visam ori ca eram la inchisoare ori ca fugeam de Securitatea care era pe urmele mele. Asta pe fundalul cartilor la tema pe care le citeam
11.Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?
Cred ca mi-am prins un pic urechile in cartile specifice noului roman francez. Si poate un pic Kafka.
12. Preferi autorii francezi sau ruşi?
Greu...dar parca totusi inclin spre rusi.
13. Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Oamenii care te intrerup taman cand incepi sa pricepi, cei care sting lumina cand nu ai adormit inca, si statia care vine prea repede.
14. Care e romanul tău favorit?
Crima si pedeapsa
15. Joci ceva?
Fazan, Calcatea si orice mai pregatesc pentru intalnirile cu exploratorii.
16. Scriitorul favorit?
Camus, Dostoievski
17. Ce carte ti-ai lua cu tine pe o insula pustie?
Biblia
18. Si acum....ce citesti?
Idiotul - Dostoievski
Iertare sa-mi fie ca am topait peste unele intrebari.
Si acum sa fie sa fie....tara cu numele de ....Mihaela
1) Ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?
Ellen White, unul dintre autorii mei preferati de non-fictiune cu subiecte miezoase,intelepte si de trecut la actiune. Si ar mai fi Augustin Buzura, cu romanele lui despre inchisori si comunisti pe care le-am luat din dorinta de a-mi construi un tablou cat mai variat. Dar inca sunt la capitolul carti pe care le voi citi. Si mai am si ceva Eliade, mostenire de la scumpa mea surioara a treia.
2. Din ce carte ai mai multe exemplare?
Hm...pai sa vedem. Nu prea am carti in mai multe exemplare. Poate un volum din Razboi si Pace de doua ori, Biblia si ea de 2 ori si Calea catre Hristos (Ellen White). Uite ca totusi sunt ceva :)
3. De ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezată în secret?
Hazlie intrebare. Cred ca intr-o oarecare masura, in cazul fiecarei carti te legi de un personaj anume. Mai ales daca ti se pare ca aduc cu oameni din viata reala. Sau invers.
4.Ce carte ai citit cel mai des?
Cred ca, cel mai si cel mai des am citit cartile mele cu povestiri cu pionieri, ramase de la surorile mai mari. Nu am fost pionier dar imaginea din carti era una destul de draguta.
5.Care era cartea ta preferată la 10 ani?
Ciresarii
6. Care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
Imi place sa cred ca nu citesc carti proaste....asa ca nu prea am raspuns la intrebarea asta.
7. Care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
Purpose Driven Youth Ministry
8. . Dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
Imi place sa le povestec prietenilor cartile cititie si astfel sa-i determin sa se opreasca asupra lor.
9. Cine crezi că ar trebui să câştige premiul Nobel pentru literatură?
Pe asta chiar nu o stiu
10 Descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
Nu stiu daca o intra tot aici, dar imi amintesc ca in perioada in care scriam la lucrarea de diploma visam ori ca eram la inchisoare ori ca fugeam de Securitatea care era pe urmele mele. Asta pe fundalul cartilor la tema pe care le citeam
11.Care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?
Cred ca mi-am prins un pic urechile in cartile specifice noului roman francez. Si poate un pic Kafka.
12. Preferi autorii francezi sau ruşi?
Greu...dar parca totusi inclin spre rusi.
13. Ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
Oamenii care te intrerup taman cand incepi sa pricepi, cei care sting lumina cand nu ai adormit inca, si statia care vine prea repede.
14. Care e romanul tău favorit?
Crima si pedeapsa
15. Joci ceva?
Fazan, Calcatea si orice mai pregatesc pentru intalnirile cu exploratorii.
16. Scriitorul favorit?
Camus, Dostoievski
17. Ce carte ti-ai lua cu tine pe o insula pustie?
Biblia
18. Si acum....ce citesti?
Idiotul - Dostoievski
Iertare sa-mi fie ca am topait peste unele intrebari.
Si acum sa fie sa fie....tara cu numele de ....Mihaela
8 mai 2009
Pini, ferestre si fantani
Cand am reusit in sfarsit sa iesim din gara, dupa ce ne-am invartit prin ea cam vreo ora in cautarea unui punct de informatii, primul lucru asupra caruia mi s-au oprit privirile au fost ferestrele. Poate si pentru ca unul dintre visurile mele este o casa cu ferestre mari larg deschise prin care sa poata intra tot soarele. Astfel ca ochii mi s-au oprit adesea in cautarile mele nu dupa pietre, monumente, vitrine celebre (trebuie sa recunosc ca mai aruncam o goada de ochi si inspre ele) ci dupa....ferestre. Deschise sau inchise, cu sau fara obloane, cu flori pe pervaz sau nu, ruine de ferestre, rotunde sau dreptunghiulare, decorate sau simple, cu sau fara oameni, cu rufe in geam. Ferestrele msri vorbesc mult despre oamenii din spatele lor. Cred ca celor din spatele ferestrelor le place lumina, sinceritatea si deschiderea. Si le place sa viseze mult. Asa cum poti face cand deschizi larg fereastra, respiri adanc aerul lumii care ti se deschide si iti pui capul in maini pentru a o privi mai pe indelete.
La inaltimea ferestrelor ( dat fiind ca nu sunt foarte inalte casele) se pot vedea pini. Verzi, semeti, cu o coroana suficient de ridicata de parca ar fi domnisoare ce se pregatesc de bal, tinandu-si intr-o mana un colt de rochita. Asezati in rand, strajuind strazile si asculzand in spatele perdelei verzi cine stie ce ruina nedescoperita inca. Cred ca data viitoare cand il voi asculta pe Respighi, sunetele imi vor suna cu totul altfel.
Mi s-a intamplat sa spun ca locuiesc intr-un sector in care se afla multe fantani arteziezene. Dupa ce le-am vazut insa pe cele din Roma ma voi abtine sa mai fac astfel de afirmatii deoarece nu as mai avea termenii potriviti. Sau poate ca notiunea de fantana nu este suficienta de completa pentru a defini lucrurile de acolo. O fantana arteziana din marmura, pe care sunt surprinse cu cea mai mare exactitate detaliile unui anumit tablou mitologic ar trebui totusi sa se cheme altfel. M-a aurprins grija pentru detaliu si faptul ca nu am gasit graffitat pe ele niciun slogan sau vreo declaratie. Si cand te gandesti ca unele au fost construite cu mai bine de 500 de ani in urma...sau mai bine zis cand la noi abia apareau primele carti.
Ferestrele din Roma dau spre pini si fantani. Spre lumina si apa, spre verde si oameni care desi locuiesc acolo nu stiu sa iti raspunda la intrebari elementare dar stiu care este cea mai potrivita combinatie de camasa si cravata.
La inaltimea ferestrelor ( dat fiind ca nu sunt foarte inalte casele) se pot vedea pini. Verzi, semeti, cu o coroana suficient de ridicata de parca ar fi domnisoare ce se pregatesc de bal, tinandu-si intr-o mana un colt de rochita. Asezati in rand, strajuind strazile si asculzand in spatele perdelei verzi cine stie ce ruina nedescoperita inca. Cred ca data viitoare cand il voi asculta pe Respighi, sunetele imi vor suna cu totul altfel.
Mi s-a intamplat sa spun ca locuiesc intr-un sector in care se afla multe fantani arteziezene. Dupa ce le-am vazut insa pe cele din Roma ma voi abtine sa mai fac astfel de afirmatii deoarece nu as mai avea termenii potriviti. Sau poate ca notiunea de fantana nu este suficienta de completa pentru a defini lucrurile de acolo. O fantana arteziana din marmura, pe care sunt surprinse cu cea mai mare exactitate detaliile unui anumit tablou mitologic ar trebui totusi sa se cheme altfel. M-a aurprins grija pentru detaliu si faptul ca nu am gasit graffitat pe ele niciun slogan sau vreo declaratie. Si cand te gandesti ca unele au fost construite cu mai bine de 500 de ani in urma...sau mai bine zis cand la noi abia apareau primele carti.
Ferestrele din Roma dau spre pini si fantani. Spre lumina si apa, spre verde si oameni care desi locuiesc acolo nu stiu sa iti raspunda la intrebari elementare dar stiu care este cea mai potrivita combinatie de camasa si cravata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)