Framant in maini un cuvant. Ca atunci cand framanti o batista sau rupi un servetel bucatica cu bucatica tocmai pentru ca nu stii ce sa faci cu ele si vrei sa ascunzi ceva din stangacia lor. Sau din emotii. Emotii nascute din alte cuvinte. Il framant cu atentie. Nu as vrea sa iasa ciunt sau frant sau fad. Il framant si din cand in cand zambesc. Ca o ...pregustare a cuvintelor ce vor veni. Zambetul e aperitivul cuvantului. Si mai e si cate o privirea sfioasa. Ca sa alunece zambetul mai bine.
Inca mai framant. Mai am la un colt cred. Probabil ca e cremuitul pantofilor. Sau o cuta de la fustita. Sau un fir de par ce nu vrea sa se aseze in niciun fel. Cuvintele pot fi tare pretentioase uneori. Nu accepta ca vocalele sa fie turnate inaintea consoanelor. Sau invers. Trebuie sa am mereu grija la framantat.
Cred ca de acum e gata.
- Cum, ai plecat? Si cuvantul.....?
Of, si ti-am zis sa termini mai repede cu pantofii! O urma de praf pe talpa....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu