Cand mi se face dor de scriu scriu mult si...

Sunt zile in care mi se face dor de scris si simt cum imi trosnesc degetele ruginite de la atata ne-scriere. Sunt zile pe care as vrea uneori sa le mai traiesc odata, cu o extraora doar pentru scris. Ca sa ramana undeva prinse intre randuri culori, zambete, trairi.

As mai fi vrut o ora in ziua in care am cantat pe scena de la Sala Radio. O ora sa pot scrie despre repetitiile de sambata seara si despre bucuria de a vedea ca poti sa atingi o anumit nota sau sa prinzi o linie melodica mai dificila. Bucuria de a vedea cum lucrurile prind contur sub ochii tai si sentimentul ca esti mai aproape de visul de a canta in Mesia de Haendel intr-o zi. Bucuria de a vedea cum fericire nu este ambalata intotdeauna asa cum ai dori si totusi suna a Beethoven.

As mai fi vrut o ora sa scriu despre intalnirea de zece ani cu colegii de liceu si despre teama. Teama ca a trecut timpul degeaba pe langa tine, teama ca tu esti singurul care ai ramas cu fata de copil dintre toti colegii, teama ca s-ar putea ca multe lucruri sa sune a gol comparativ cu ale altora. Sau despre bucuria care invinge teama. Bucuria de a te reintalni cu vechi colegi si de a scoate amintiri de la naftalina. Bucuria de a revedea profesori care te-au modelat. Bucuria de a sta de vorba cu colegi despre viata, copii si alte minunatii. Si de a vedea multe zambete.
As mai fi vrut o ora sa scriu despre tabere. Si despre alegeri si diferente. Foarte fine uneori dar diferente. Diferenta dintre a te resemna si a accepta ca unele lucruri s-ar putea totusi sa nu se intample niciodata. Alegerea de a zambi printre lacrimi, imbratisa si sopti cuvinte de incurajare in timp ce tii printre degete cioburi de inima franta, alegerea de a pastra prieteni. Alegerea de a te ruga in loc sa iti plangi de mila. Si despre sentimentul ca esti inconjurat de oameni dragi. Oameni carora poti sa le ceri. Daca ai invatat mai intai sa faci acest lucru. A...si despre fluturi. Si denumiri in latina care nu iti mai suna atat de straine.

As mai fi vrut ore sa vorbesc despre Iasi. Iasi-ul in care am pasit prima data. Iasi-ul care era inca in renovare (Cred ca uitase ca vin) si care m-a vrajit cu strazile linistite si pline de povesti, poeziile de pe garduri, noptile asezate de pe malul Bahluiului si tot ce mai era pe acolo. Despre fuga, zambete si altceva-uri.
As mai fi vrut ore probabil in fiecare zi. Ore in care sa scriu despre cautari. Cautari de mine. Cand eram mica si suparata una dintre surorile mele obisnuia sa imi spuna ca m-a furat cineva si au adus alta Cristina in loc. Astazi ma intreb uneori care Cristina sunt, care ar trebui sa fiu? Daca m-au luat si au pus pe altcineva in loc sau daca ar trebui sa o astept pe a treia.
 Despre carti citite in autobuz, despre faptul ca lucruri de gen sanatate, prieteni, zile frumoase nu ne sunt un dat ci ar trebui sa le pretuim mai mult nu doar hranindu-le cu susanul de pe covrigi si ca poate uneori conteaza si ambalajul. Sau nu? Si poate (si sigur) ar mai fi fost de scris si altele. Dar pana atunci ma duc sa ung putin degetele amortite si sa dorm. Sa dorm visand la ce voi scrie data viitoare. Si la o zi cu o ora extra pentru scris.