Nu am alergat niciodata la un maraton, dar sunt zile la capatul carora te simti ca si cum ai fi alergat. Mai ales acelea din apropierea unei tabere, cand ai ratacit lista cu toate lucrurile pe care le notasei pe ea ca ar mai trebui facute si acasa te asteapta bagajul inca nefacut. Sau cand e ora 22:00 si stai in Bragadiru cu un steag de tabara in mana, sperand ca totusi nu a trecut si ultimul maxi-taxi si gandindu-te la cate ore vei reusi sa dormi in noaptea aceea (multumesc Larisa pentru complicitate).
