Saptamana asta cineva m-a intrebat daca ma simt bine in pielea mea. Si mi-a venit in minte imaginea omizii careia nu ii mai ajunge pielea pe masura ce creste si se intinde. Ii trebuie una noua.
Sunt zile in care nu ma simt bine in pielea mea. Imi trebuie una noua pentru a gandurile sa se poata intinde mai bine si mai luminos. Imi trebuie una noua pentru ca zmeele sa se itinda mai bine si visurile mele o data cu ele.
Omiziile in functie de specie isi schimba pielea de vreo 7-8 ori. Si asta pentru ca pielea lor nu este elastica si nu se intinde o data cu ele. Faptul ca nu isi mai incap in piele si e nevoie mereu si mereu de una noua e o dovada ca au mai crescut.
Cred ca incep sa imi placa omizile din perspectiva asta. De obicei ma tem de momentele in care nu ma simt bine in pielea mea. Ma simt stinghera si terna. Ca omida ascunsa intre frunze, cand se camufleaza. Si totusi...daca ar fi sa ma iau dupa ea, cand trec prin astfel de momente, inseamna ca...undeva...inelele mele au mai crescut. Sau cresc. Sau sunt mai multe. Poate mai multe visuri, mai multe planuri, mai multe dorinte, mai multe asteptari si chemari care trebuie sa isi faca loc. Poate e timpul pentru o piele noua.
