De ceva vreme, sambetele dupa-amiaza, de la ora patru in colo sunt la repetitie pentru festivalul explo. Ziua de astazi nu a facut exceptie, la capitolul asta. A facut insa la altele.
Urcandu-ma in metroul de Eroii REvolutiei, m-am asezat pe un scaun langa o mamica. De fapt era scaunul copilului ei, dar cum el mai mult se plimba prin metrou nu mi-am dat seama. Mamica i-a spus poezia cu cine pleaca la plimbare....si el a zambit. Baietelul, ca orice baiat era pasionat de butoane doar ca...mai era cale lunga pana cand coborau ei pentru ca sa poata apasa pe butonul de deschidere a usii. Si pentru ca ei coborau dupa mine, i-am propus ca,la statia la care cobor eu sa apese pe buton si pentru mine...si a fost de acord. Pe urma, relatia fiind facuta mi-am putut permite sa imi exprim zambetul, vazandu-l cum se joaca cu mamica lui. Dupa ce au facut ceva skandenberg (sigur nu am scris corect), baietelul a inceput sa o gadile pe mamica lui. Si ea a reactionat, normal. Si asa m-am bucurat sa-i vad pe amandoi razand. De mult nu am mai vazut parinti care sa rada cu copiii lor. De cele mai multe ori mi se intampla sa ii vad tipand la ei in magazin, sau in parc, sau in orice alta parte, cerandu-le sa taca si sa isi faca cat mai putin simtita prezenta. Si am fost bucuroasa sa descopar ca mai exista totusi si parinti normali, care se joaca si rad cu cei mici, necerandu-le sa fie ceea ce nu pot fi, inca. Iar baiatul din metrou (asa de rau imi pare ca nu l-am intrebat cum il cheama) nici nu a exagerat razand sau tipand sau orice altceva. S-a linistit la fel de frumos cum incepuse. Dupa ce au terminat partea de gadilat, au inceput sa faca socoteala orelor pe care le-au petrecut plimbandu-se astazi si apoi planurile pentru seara.
Cand am coborat, a venit cu mine si a apasat pe buton sa deschida usa (deci exista cavaleri care deschid si usa de la metrou :)
M-am simtit tare bine cu ei azi si am zambit mult privindu-i si gandindu-ma doar un pic la...one day....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu