Exercitiu de....credinta

Matematica nu a fost niciodata materia mea preferata la scoala. Mereu m-am impiedicat de calcule, si mai ales de desene si de sinus-uri. Mi se parea mereu complicat sa aplic teorii si mai ales sa inteleg cum stateau treburile cu teoria reducerii la absurd. Cand dadeam de vreo problema complicata, venea mereu formula magica. Trebuie sa aplicam teoria aceasta. DAr dupa formula ma blocam. Nu stiam niciodata ce trebuie spus mai departe. Una dintre cele mai dragute amintiri legate de ora de matematica, este faptul ca teza era mereu in preajma unei sarbatori. Si de dragul sarbatorii, profesoara ne mai dadea un punct in plus. Asa mai cresteau si notele mele la mate. Dar nu despre exercitile si notele mele la mate as vrea sa scriu ci despre un alt tip de exercitiu.
Dumnezeu ne cheama in fiecare zi, si nu doar uneori cred sa facem exercitii de credinta. Uneori au fost lucruri banale. Sa cred ca pot sa fac un lucru, pe care aveam deja jumatate de inima convinsa ca oricum se va face. Cum ar fi sa iau un examen pentru care invatasem destul de mult. Alteori a fost sa cred ca o sa fie soare, ca o sa vina autobuzul la timp, ca o sa gasesc un drum, ca o sa fie cuminti copii in tabara, ca o sa fie linistita mama cand ajung eu acasa, ca vin bonurile de masa la vreme si sigur lista ar putea continua. Uneori sunt lucruri pe care le astepti sa se intample, si chiar daca nu s-ar intampla insa, sa zicem ca nu ti-ar fi chiar atat de greu sa treci peste. Se intampla....credinta ta mai creste un pic. Nu se intampla...ramane constanta. Sau asa se pare la prima vedere.
Cand a venit vorba de Africa Dumnezeu mi-a pus in cale insa o problema deja....nu stiu daca mai pot sa ii spun exercitiu.....destul de complicata. Singura cunoscuta de acolo era pretul avionului. O cunoscuta destul de variabila si ea. Pana cand s-a stabilizat. Si mi-am dat seama ca este un exercitiu destul de complicat si dificl. Al carui rezultat de aceasta data va avea un impact mult mai puternic pentru mine.
La inceput mi-am gasit o metoda destul de complicata sau poate destul de sus pentru mine pentru rezolvarea ei. Poate ca mai trebuie sa cresc pentru a ajunge acolo. Mi-am adus aminte de exemplele a doi oameni deosebiti- acum chiar nu imi vine in minte numele niciuna dintre ei - care nu au adus niciodaa problema lor decat inaintea lui Dumnezeu. Si El a gasit mereu solutia potrivita. Desi ei au tacut chitic tot timpul. Mi-am zis ca asta ar fi ceva sigur tare pentru mine.....Dar cred ca totusi pentru a ajunge la acest stadiu ai nevoie de ceva exercitiu care mie imi lipseste. Momentan.
Apoi, de fapt nu mai stiu exact care ar fi ordinea,m-am gandit cum ar fi daca fiecare dintre prietenii mei mi-ar da 10 euro. Nu e un capat de tara. Sau asa mi s-a parut mie. Si 100 de prieteni, cunoscuti, amici, rude, tot ce se poate as gasi. Dar cum curajul nu e punctul meu forte, nu am cerut. Daca citesti insa, si iti trece vreo idee naztrujnica prin cap stii unde ma gasesti.
Acum....nu mai stiu. Ma vad inchisa in fata unui exercitiu a carui rezolvare nu o gasesc. Sau poate o intra in categoria acelor solutii simple. Mult prea simple pentru a te mai gandi la ele.
Cred insa, cu credinta slaba uneori a celui care nu mai are altceva de facut, si astept. Astept de undeva solutia pentru.....exercitiul meu de....credinta. De unde o sa apara....nu stiu momentan. Dar si cand o aparea.....sper sa scriu un blog si mai lung. Cu rezultat cu plus.

Vis african

Candva de mult, nu mai stiu cand, s-a nascut in mine, visul de a merge in Africa. Sa fii fost din cauza imaginilor cu copiii slabi care au nevoie de hrana sau macar de un zambet? Sa fii fost din cauza documentarelor si cartilor cu animale? Apoi, dupa un timp, visul meu african a inceput sa capete un contur. Copiii bolnavi de SIDA. Mi-as dori ca intr-o buna zi sa am suficient timp, libertate si curaj sa pot merge pentru o perioada mai lunga intr-o astfel de tara. Suficient de lunga cat sa pot aduce zambetul pe chipul unui astfel de copil, sa il fac sa rada chiar si dincolo de asta sa il ajut sa descopere minunea unei zile cand nu va mai fi durere, suferinta sau sfarsit. Cand lucrurile bune nu se vor incheia niciodata.
Saptamana viitoare se pare ca voi pleca in Africa. Pentru 2 saptamani de vis african. Nu va fi nici Lesotho, nici copiii bolnavi de SIDA de acolo. Doar de data asta, sper. Vor fi copilasii din Kongola (Namibia) si dorinta de a aduce dincolo de joaca, zambet,un lucru pe care sa il pui in mainile lor, si o fereastra spre ceva mai bun, dincolo de praful desertului, frigul noptilor de iarna, malaria adormita acum de racoare si hrana care nu e niciodata de ajuns. O fereastra spre o vacanta care s-ar putea sa nu mai aiba sfarsit. O fereastra a unei Scoli Biblice de Vacanta.
Pentru a prinde contur deplin, frantura mea de vis african, mai are nevoie de ceva nuante mai puternice. Sau mai bine zis drumului pana acolo i-ar prinde tare bine niste contururi mai bine trasate. Ce zici? Dai o mana de ajutor? Orice linie cat de mica poate fi de folos.