Trafic

Descriere: Participanţii vor fi împarţiţi în 2 echipe egale. Cele două echipe vor fi aliniate una în continuarea celeilalte, lăsand un spaţiu potrivit între ele. Fiecare membru al echipei va trebui să stea pe locul lui stabilit, marcat fie printr-o coală colorată, fie printr-o farfurie de carton, fie printr-un chenar trasat pe podea (locul respectiv trebuie să fie potrivit pentru ca o persoană să poată sta în el dar nu suficient de încăpător pentru două). Fiecare echipă va fi îndreptată cu faţa către spatiul liber dintre ele. Scopul fiecărei echipe este de a ajunge pe locurile celeilalte, în aceeaşi ordine, conform schemei de mai jos:

Start: [1] [2] [3] [4] [Open] [A] [B] [C] [D]
--------> <----------
End: [A] [B] [C] [D] [Open] [1] [2] [3] [4]

Participanţii nu au voie să atingă nimic altceva decat spaţiul în care se afla (nu au voie să calce în afara pătrăţelelor). De asemenea au voie să se atingă şi sprijine unul pe altul. Singurele mişcări permise sunt următoarele: o persoană se poate muta pe un spaţiu gol aflat în fata ei, o persoană se poate muta pe acelasi pătrat cu o persoană care are în faţa ei un spaţiu liber. Mişcările interzise sunt următoarele: participanţii nu au voie să se întoarcă, nu au voie să se mişte două persoane din cadrul unei echipe în acelasi timp. De fiecare dată când vreunul dintre membrii echipei realizează o greşeală, sau calcă în afara pătratelor admise, întreaga echipă trebuie să revină la formula de start.

Materiale: Cate un marcator de participant, plus unul.
Obiective: Definirea rolurilor dintr-o echipă, comunicare
Discutie: La sfarşitul jocului poate avea loc o scurtă discuţie pornind de la următoarele întrebări:

a. Ce anume ţi s-a părut mai dificil?
b. Cat a contat faptul că cealaltă echipă se descurcă mai mult sau mai puţin bine?
c. Ce anume credeţi că v-a ajutat să duceţi traseul la bun sfarsit?
d. Cat de mult a contat prezenţa /absenţa unui coordonator?
e. Ce îţi place mai mult să faci, să dai indicaţii sau să urmezi indicaţiile altora?
f. Cat de uşor / greu îţi este să asculţi indicaţiile lui Dumnezeu?
g. Cum te simţi cand nu îţi spune clar ce ai de facut ci îţi dă doar principii generale după care să te ghidezi?

(Traducere si adaptare dupa www.teampedia.net)

Primul pas

Nu-mi mai simteam degetele. Abia daca mai imi simteam talpa lasandu-si forma pe nisip. Simteam insa fiecare privire care imi atingea umerii atunci cand treceam pe strada. Si umerii, si firele de par din ceafa, si inima. Nici bandaj, nici ziduri, nici intuneric nu le putea tine la distanta. Le simteam de fiecare data cand treceam pe acolo. Mai mult mai mult. Cu cat imi simteam mainile mai putin cu atat le simteam pe ele mai mult. Si nimeni nu ma intrebase daca imi place schimbul asta.
Imi mai simteam inca urechile cand am auzit ceva despre unii care au plecat si nu s-au mai intors. Nu pentru ca au murit. Ci pentru ca...nu au mai avut de ce. Puteau sa simta din nou coaja rodiei in palma. Si inca le mai simteam cand am auzit si de al doilea si de al treilea care nu s-au mai intors. Vroiam sa vina o zi in care sa nu ma mai intorc nici eu. Si nu eram singurul. Mai erau vreo 9 chiar. Eram zece care vroiam sa simtim din nou. Si mana, si copac si nisip. Chiar si nisip.
Intr-o zi am trecut din nou pe strada. Eram cu ei. Ciudat, nu mai simteam nici priviri. Nu mai auzeam nici rasete. Doar un zgomot asurzitor. Poate gasisera ceva mai interesant decat corpul meu in descompunere. Ne-am oprit. Nu aveam unde sa trecem mai departe. Ne-am oprit si am strigat. Nu mai strigasem de mult. Cine ar fi vrut sa atraga atentia asupra lui. Doar ca sa vezi privirea intorcandu-se cu repulsie. I-am strigat sa aiba mila de noi! Nu i-am zarit chipul dar...doar in jurul Lui se puteau strange atat de multi. Si totusi ne-a auzit. In ciuda zgomotelor si strigatelor si cererilor nemasurate. Si ne-a vazut. Ciudat. Privirea Lui nu avea nimic vechi. Nici ura veche, nici judecata veche, nici repulsie veche de cand lumea. Era doar multa dragoste. Nici macar mila. Nici nu stiu daca m-a privit vreodata cineva asa. Nici nu ne-a scuipat in ochi. Nici nu ne-a pus noroi pe rani. Ne-a zis sa mergem sa ne aratam preotilor. As fi preferat sa ma arat oricui numai lor nu. Inca mai aveam impregnata in minte privirea lor acuzatoare si cuvintele taioase. Necurat. Esti necurat. Nu mai ai dreptul sa stai printre noi. Mai bine m-ar fi pus sa pun pe mine tot noroiul din lume. Sa imi acopar si ochii sa nu mai vad nimic.
Dar privirea, privirea Lui m-a convins sa merg. Era ceva acolo caruia nu ii puteam spune nu. Mi-am pus pasii unul dupa altul si am luat calea sinagogii. Si fiecare urma de pas era tot mai bine conturata. Piciorul era tot mai ferm. Simteam chiar si pietrele ascutite din talpa. Rodia cazuta pe jos din cosul negustorului avea o coaja neteda. Simteam. Asta nu se mai intamplase de mult. Mi-am mangaiat obrazul si era ca atunci cand mi-l mangaiase prima data. Doar mainile nu imi erau atat de fine ca ale ei. Aveam nas si obraji si barbie ascutita. Aveam degete lungi si intregi. Aveam urechi fara gauri. Eram vindecat.
Nu inteleg intotdeauna ce-mi cere El. Si nici nu-mi place. Uneori ma incapatanez sa raman intr-un loc. Vreau sa evit priviri si sa ma ascund in noroi. Ca si cum asa as putea indupleca pe cineva. Stiu insa ca vindecarea sau minunea incepe cu primul pas. Primul pas de ascultare. Primul pas de lepros.

Nu aud si nu vad nimic rau

Descriere: Înainte de joc, realizezi un mini traseu cu obstacole. Jucatorii vor fi împartiti în grupe de cate trei. Fiecare membru al grupei va avea unele defecte. Unii nu pot vedea, altii nu pot vorbi, altii nu pot auzi. Cel care nu vede va trebui sa traverseze cursa cu obstacole, ajutat de ceilalti în felul urmator. Cel care vede, nu are voie sa foloseasca cuvinte iar cel care poate folosi cuvintele nu are voie sa vada traseul cu obstacole.. Cel care vede va trebui sa foloseasca tot felul de gesturi pentru a-i explica celui care poate sa vorbeasca traseul pe care ar trebui sa-l urmeze cel care nu vede deloc si care are nevoie de îndrumari pentru a ajunge la bun sfarsit. Prima grupa care îsi duce omul la sfarsitul traseului a castigat
Materiale: scaune, sfoara, cos de gunoi si alte materiale care pot reprezenta un obstacol
Obiective: Dezvoltarea comunicarii în cadrul echipei
Discutie: La sfarsitul jocului poate avea loc o mica discutie pornind de la urmatoarele întrebari:
- Care a fost lucrul cel mai dificil în cadrul jocului?
- Ce anume te-a ajutat cel mai mult sa ajungi la bun sfarsit?
- Ce te-a ajutat sa descifrezi mesajul si sa-l duci mai departe (pentru cel care nu putea vedea traseul cu obstacole dar trebuia sa îndrume)
- Ce anume crezi ca te împiedica sa comunici / te întelegi mai bine cu cei din jur?
- Cat de greu este sa îndrumi pe cineva cand nu prea stii multe în mod concret despre situatia în care se afla?


Traducere si adaptare dupa www.teampedia.net

Umbrela

E clar. Nu-mi plac umbrelele. Sau nu toate. Nici una nu rezista mai mult de o ploaie in mainile mele. Ba se rupe o spita. Sau mai multe. Ba se intoarce pe cealalta parte din cauza vantului. Ba raman in mana cu un maner pe care l-am invartit prea mult in palma. Ba se strica butonul ala al ei si nu se mai deschide deloc. Sunt o pacoste pe capul umbrelelor. Sau pe spitele lor.
Si totusi exista unele umbrele care imi plac. Umbrelele rosii din fotografiile alb negru. Umbrela transparenta care lasa se vada cum aluneca picaturile de ploaie. Umbrelele copiilor in drumul lor spre scoala. Umbrela pe care poti sa o deschizi in casa cand nu te vede nimeni si sa te joci cu ea in fata onglizii. Umbrela lui Gene Kelly din Singing in the rain. Umbrela celor doi indragostiti care se plimba prin ploaie bucurandu-se de a se sti impreuna sub cerul colorat al aceleiasi umbrele.
Poate ca umbrelele mele se strica pentru ca ma stiu uitandu-ma cu jind la celelalte umbrele din spatele picaturilor mari de ploaie din Madagascar, Vanuatu, Cercul polar sau de unde or mai veni ele.