Ascunsa

Unul dintre lucrurile pe care stiu cel mai bine fluturii sa le faca, dincolo de sa gaseasca floarea potrivita din al carei polen sa se hraneasca sau sa stie exact pestera racoroasa in care trebuie sa ajunga este sa se ascunda. Fluturii stiu sa se faca una cu o creanga rupta, o frunza uscata, un lichen, o frunza verde verde si totusi sa ramana fluturi. Fluturele frunza indian este remarcabil prin albastrul aripilor sale, observabil in momentele lui de zbor.


Exista si fluturi ai frunzelor verzi. Nu doar fluturi albastrii care isi inchid culoarea pentru a nu mari intristarea frunzei cazute. Fluturele Brimstone, galben ca petalele unei lalele devine verde in momentul in care isi inchide aripile si se asaza in repaus pe o frunza.

Uneori se intampla sa ma ascund si sa devin parte a lucrurilor pe care le fac. Dar acest lucru nu ma face mai putin eu cu toate culorile si bulinele mele.
Apostolul Pavel spune la un moment dat ca viata noastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu. Poate fi asemenea fluturelui care se aseaza pe suprafata cu care se identifica atat de bine. Dar cel mai mult imi place ca ascunderea...nu inseamna ca nu mai sunt. Ci sunt acolo unde bulinele, culorile si jocurile mele pot fi pastrate in cele mai bune conditii.

De sfoara zmeului

Alergam pe plaja fara sa simt pietricelele intepandu-mi talpile sau nisipul strecurandu-se printre degetele de la picioare. Tot ce stiam era ca vroiam sa-l fac sa se ridice. Nu ma invatase nimeni lectii despre curenti de aer si vanturi. Aveam in minte doar imaginea clasica a copilului care alearga pe plaja pustie in vreme ce zmeul se inalta in spatele lui. Intr-un final s-a ridicat. Si tinand firul subtire strans intre degete mi-am dat seama ca era mai greu sa-l mentin acolo decat sa-l ridic. Mi-am dat seama ca zmeul trebuie sa-l simti. Cand sa strangi mai mult si cand sa-l lasi mai liber. Asa am invatat sa-mi exersez simturile zmeiesti....si uitandu-ma lung dupa el am mai invatat ceva. Dumnezeu poate fi uneori asemenea unui zmeu, acolo sus intre nori si raze de soare...de care te poti afla la o distanta egala cu lungimea sforii din palma ta. Trebuie sa ai insa grija sa nu ii dai drumul niciodata. Sfoara este semnul ca zmeul exista. Altfel o sa ti se para tot mai departe.
Visurile sunt asemenea unor zmee. Mai ales daca e vorba de cele pe care uneori nu am curajul sa le conturez. Si din lipsa de curaj s-ar putea sa ma trezesc cu mainile goale si taiate de ata subtire, ca semn ca o data am avut un vis. Visurile sunt zmeele colorate inaltate tot mai sus a caror sfoara nu ar trebui sa o scap niciodata. Si nici sa o las sa se incurce printre copaci, curmandu-le zborul.
Nu am inaltat un zmeu decat o singura data, dar lectia zmeului scapat din mana e una care se repeta. Am fugit sa prind sfoara pana nu se indeparteaza prea mult.

Oameni castana

Imi plac castanele. Nu doar sa le mananc bine rumenite la cuptor ci si sa le privesc. Sa le intorc pe toate fetele si sa observ cum aluneca lumina pe coaja lor maronie. Saptamana asta, uitandu-ma la ele si invartindu-le printre degete m-am gandit la invelisul lor tepos. Verde si ascutit. Chiar am luat o coaja in mana. Nu foarte tepoasa. Am inceput sa ma gandesc de ce au castanele tepi. Si la oamenii teposi pe care-i cunosc. Si la faptul ca uneori s-ar puta sa fiu tepoasa chiar eu. Tepi ca de altfel intregul invelis au rolul de a proteja castana. Si la vremea potrivita, atunci cand castana este coapta, invelisul se desprinde usor.
Exista oameni cu tepi asemenea unor castane. Oameni care nu zambesc, care nu spun nimnic, care nu ofera nimic, tocmai pentru a se apara. Si parca gandindu-ma la castane, mi-este mai usor sa ii inteleg. Doar un pic mai usor. Ce imi place insa cel mai mult este ca la vremea potrivita, cand castanele se coc, invelisul (cu tot cu tepi) se desprinde usor.
M-am gandit ca uneori mi-as dori sa am si eu tepii mei. Ca sa nu ma mai atinga cuvinte care vin sau nu, gesturi, atitudini. Ca sa nu mai ajunga asteptari neimplinite pana la coaja mea maronie, stralucitoare. Si apoi...la vremea potrivita...as putea lasa tepii sa cada.

Un strop de nou

Vara asta am dorit sa invat si sa experimentez lucruri noi. Asa se face ca am ajuns in tabara pentru Micii Exploratori organizata de cei de la pdf Si acolo, la Rasnov, la poalele unui munte care mi-a fermecat fiecare dimineata in care apucam sa il vad printre nori am descoperit oameni noi, copii noi, zambete noi printre sosete ude si bocanci noroiti pana in varful sireturilor sau degete printre care se scurgeau picaturi de vopsea, lectii noi.
Am invatat ca poti sa de-fondezi temerile daca faci primul pas. Primul pas spre cortul in care ma asteptau in fiecare dimineata sase baieti plini de energie de 10-12 ani cu care studiam din Biblie si care mi-au pus la lucru creativitatea in fiecare noapte (gandindu-ma cum sa fac lucrurile clare si interesante). Primul pas usor tremurand spre primul azimut pus pe traseul de orientare realizat impreuna cu Irina, colega de cort si de busola. Primul pas spre locul in care ma asteptau cei 7 copii din grupa Briceagul, grupa langa care am crescut intreaga saptamana. Primul pas intr-o camera in care nu cunosteam pe nimeni.
Am invatat ca muntii, asemenea visurilor, raman intotdeauna acolo in ciuda cetii care iti poate strica multe zile si dimineti.
Am invatat ca la capatul unei aventuri / povesti se afla intotdeauna inceputul uneia noi. (Asta e din UP la care m-am uitat si ras impreuna cu copiii).
Am invatat ca nu trebuie sa fii intotdeauna expert pentru a face un lucru. Uneori e suficient sa ai disponibilitatea si dorinta de a-l face. Si asigurarea ca oamenii iti vor zambi si cand nu faci la fel de bine.
Am invatat ca oamenii sunt frumosi si mereu surprinzatori. Fie ca ii descoperi la spalat vase, seara in jurul unei cani cu ceai si napolitane, in Madagascar (culcusul nostru de toate noptile), dimineata in jurul unui cantec si al unei rugaciuni, la panoul cu programul si responsabilitatile, umbland prin ploaie la inchis corturi, pus azimuturi, adus mancare, uscand steaguri, scriind jurnale.
Am invatat cum sa vopsesc cu migala steaguri africane, cum sa intru in pielea unui nou personaj la sceneta din fiecare dimineata (de la Regina Victoria la un prieten negru al lui Livingstone...si sa nu uit de sotia lui Livingstone),cum sa primesti cadoul pe care il pregatesti mereu pentru altii (un pachet cu multe lucruri mici, simple dar pline de semnificatie) si cum sa imi pun pe diagonala mea de explorator insigna de mic explorator.