Mi-ar fi greu sa spun in momentul asta care ar fi subiectul din propozitia de mai sus. Asta pentru ca la ICR nu doar muzica a fost in rolul principal. Ci si toate celelalte detalii. Poate chiar incepand cu drumul. O iei pe Atena, cotesti pe Praga, te intersectezi cu Venezuela si ajungi in Alexandru. Nu stiu saracu cum de s-o fi ratacit pe acolo. Sau o fi acel Alexandru ce a avut toata lumea la picioare, mai putin Venezuela.
Nu am ajuns chiar de la inceput. Am avut in deschidere o tura de cumparaturi la Kaufland, un schimb de vanzatori la casa, un autobuz care nu mai venea, un gardian care ma indrepta spre casa lui Beccali si un politist degustator de branza in plina...Atena. Am ajuns taman cand d-l Dan Dediu, amfitrionul serii vorbea despre diferenta dintre sinfonie si simfonie. Am stat un pic in cumpana pe ce loc sa ma asez (sala nu era chiar goala) si in cele din urma am vazut un loc liber la o margine langa un mosulica suficient de amabil sa isi dea sacosa la o parte de pe scaun sa pot sta si eu. Dupa ca m-am asezat, mi-a dat si pliantul cu rezumatul serii. A tras ceva reprize de somn in timpul prezentarii dar in momentele muzicale, mereu traia gesticuland a dirijor sau dand din cap. Muzica lui Handel este una....expresiva.
Odata asezata pe scaun am deschis ochi si urechi sa prind tot. Teme, semnificatii, linii melodice, nuante, istorii. De-odata insiruirile de sunete din trecut prindeau contur si profunzime. In mintea mea rasunau deja teme cantate si repetate de diferite instrumente, ca niste ecouri de demult. Si jocurile sonore de presto, sarabanda, menuet si giga prindeau contur. Acum stiu cu cine ma joc cand dau de ele. Era ca si cum mi se deschidea inainte larg o fereastra, fara niciun pic de ceata la orizont.
Explicatiile erau alternate cu ilustratii muzicale interpretate de Ansamblul de Barockeri al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, coordonat de Mihai Ghiga si Adrian Buciu, si solistii Valentina Nafornita (soprana) si Adrian George Popescu (contratenor).
Seara asta nu a fost doar o premiera doar datorita faptului ca am semnat prima data condica la ICR ci si pentru ca am ascultat si sa si vad cu ochii mei un contratenor. Daca doar il asculti si nu stii despre cine e vorba poti sa fii sigur ca e o soprana foarte buna. Dincolo de ineditul vocii /ipostazei m-a surprins concentrarea lui, incruntatura dintre sprancene si tonul grav cu care i se incheiau interpretarile.
Frisca de pe tort nu a constituit-o piesa lui Rameau care a incheiat seara ci...doi batranei simpatici, soti si sotie, care au plecat impreuna de la ICR pe bicicletele lor.
Mi-ar fi placut sa ii aud fredonand. Poate chiar Preludiul no.1 din Clavecinul bine temperat al lui Bach.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu