Pe tacute

Inca de dimineata sau poate de ieri, tot caut ceva cuvinte. Le caut cu viteza cu care le sterg apoi pentru ca mi se par fie cam schioape, fie cam stangace, fie lipsite de o semnificatie pe care as dori-o mai adanca. Dar cum daca tot sterg s-ar putea ca pana la urma sa nu mai scriu nimic, zic totuşi sa incep de undeva.
Exista oameni ale caror taceri sunt pline de cuvinte. Si vorbesc asa de frumos prin tacerea lor incat am ajuns sa nu mai imi fie teama de ea atunci cand apare.
Exista oameni care stiu sa te surprinda nu doar in zilele in care uneori te-ai astepta. Ci si in celelate zile obisnuite care mai raman. Prin cuvinte, prin ganduri sau chiar si asezandu-se si facand un lucru pe jumatate cu tine.
Exista oameni miezosi ca o nuca. Sau ca un fruct bine copt. Si nu te plictisesti niciodata tot decojind.
Exista oameni la viata carora pe tacute, si poate nesurprinzator se mai adauga azi inca o frantura de miez. Si pe unul dintre ei il cunosc si eu.
Sa-ti fie anul plin de viata ca un mar ionatan, plin de rod ca o vita de vie in prag de toamna, plin de prospetime ca o gura de aer curat de la Dorna si de binecuvantare ca un cos cu cirese. Si daca va fi vreodata ca El sa taca....sa taca doar "in dragostea Lui" pentru tine (Tefania 3,17)
Ani vesnici, Daniel!

Tratat de cuvintologie sau varianta prozaica a unei balade moldovenesti

Dincolo de aspectul lui liric cu ulite oglinda luminate de luna, cu obraji rosii si sobe calduroase, cu plimbari pe lacul inghetat, cu cerul cu multe stele si catait cu...scara (ni s-a tot povestit de datul cu scara dar nu am ajuns nici sa il vedem nici sa il traim), proiectul "Condusi de El" cu baza in Sangereii Noi a fost unul dintre cele mai inedite si prozaice moduri de a incepe anul. Si pline de lectii noi, lunecusuri noi si oameni calzi.
Cuvintele de acasa nu se potrivesc intotdeauna cu cele de la fata locului. Lucru valabil in orice loc ai ajunge. Si schitele mai mult sau mai frumos schitate de acasa s-ar putea sa trebuiasca sa fie refacute de cateva ori in cursul unei saptamani pentru ca sa ajungi sa faci tot ceea ce ti-ai propus. Sau aproape. Si peste gustul amar ca toate nu iti ies asa cum ai fi vrut rasuna pe fundal ideea ca de fapt nu e proiectul tau ci al Lui. Si poate ca asa a fost mai bine.
Cuvintele au valoare si atunci cand nu sunt rostite. Nu doar atunci cand sunt. Uneori e greu sa le opresti la poarta buzelor. Mai ales cand undeva in adancul tau traiesti cu impresia ca ale tale sunt mai colorate, sau mai bune, sau mai altfel. Dar oprirea lor te face sa cresti. Si cresti bucurandu-te ca langa tine mai creste cineva....din cuvintele lui, rostite pe fundalul zambetului tau.
Uneori ne e teama sa rostim cuvinte. Mai ales cuvinte care se articuleaza in cereri. Poate ca nu am vrea sa mai punem o greutate in plus pe umerii altora. Poate e o neincredere pe care nu indraznim sa o articulam. Poate le vedem ca pe un semn de slabiciune. O recunoastere a neputintei mascate in spatele unui zambet frumos articulat. Si totusi...rostirea aduce dupa sine o serie de surprize. Surpriza de a vedea ca exista oameni carora le pasa, care se bucura si chiar asteapta sa preia din lucrul tau, surpriza ca a spune nu e semn de slabiciune ci de putere. Puterea de a recunoaste ca lucrurile sunt mult mai frumoase cand le imparti cu altii.
Cuvintele rostite rapid (nu la repezeala) pot fi o mare bataie de cap pentru cei din jurul tau. Asta ca o lectie ca nu toti au acelasi ritm si ceea ce tie ti se pare lent altora s-ar putea sa li se para mult mai rapid. Pentru a transmite unele lucruri e nevoie sa iti potrivesti cuvantul cu cuvantul altora. Si atunci urechea va fi mult mai deschisa sa asculte.
Semnificatile cuvintelor trec dincolo de ambalajul fonetic. Asa se face ca desi de multe ori in perioada respectiva in jurul meu se vorbea fie maghiara, fie rusa, fie chiar o romana rupta din hrisoave, reuseam de multe ori sa inteleg ceea ce se spunea. Poate din cauza zambetului,flexiunii vocii, subtitrarii gestuale, cuvintelor comune. Si cel mai clar era acest lucru cand ne strangeam cu totii si cantam fie pe ruseste, fie pe maghiara, fie pe romaneste, invantand fiecare unii de la altii. Nu mai era nevoie de nicio traducere.

P.S. La realizarea acestui tratat au contribuit Timea, Robert, Attila si intreaga echipa de proaspeti instructori de la Sangereii Noi.

Neglijenta

Mi-am uitat sufletul afara in ploaie. Fug sa-l bag inauntru pana nu raceste de tot.

Balada moldoveneasca (I)

Intr-un miez de seara
Iata se coboara
Dintr-o galbioara
Intr-o alta tara
4 vitejei
fara turmi de miei.
Unu-i muntean
Altu-i muresan
Si inca altii doi
tot din Mures. Ioi
Totu-i pe ruseste
Ioc de-o nimereste
Doar prin ungereste
Se mai lamureste.
Somnul limpezeste
In moldoveneste
Si spre dimineata
Iata se arata
Luciul de oglinda
Oameni se perinda
Si cu mic cu mare
Vin la invatare.
Insa in poveste
batranul graieste
ca lucru de acasa
diferit se lasa
cand ajungi la targ
Dar cu ceva sarg
Fructul da in parg
Si noua poveste
mai frumoasa este.
Lunea mai spre seara
Ii ceas de cataiala
Jos la Sangerei
Si cu noi si ei
Din cei mititei
Doar om invata
Socializa.
Martea pe la opt
Fara nasul copt
Iaca vin vreo opt
Scolarei de soi
Veseli si vioi
Dornici de invatare
si de joaca tare.
Si pe langa ei
Inca vreo 12
Pana pe la zece
Cand Robi cel mare
Tine cuvantare
Despre lucruri grele
Tinte si modele
Exploratori mici
Veseli licurici.
Balaia Timea
Vine dupa aceea
Cu desene multe
Simboluri tacute
Si culori vii tare
Ca de invioarare.
Noduri mai de soi
Invatam si noi
Si dupa un opt
Strans dupa un ciot
Ne oprim de tot.