Culorile dragostei

Dragostea poate fi uneori ruginie. Nu rugina frunzei de toamna ci a unui cui infipt adannc intr-o palma deschisa sa-l primeasca.
Dragostea poate fi uneori rosie. Nu rosul unui obraz sfios ci al unei rani de sulita intr-o coasta. Al unui spin intrat undeva la radacina firului de par, acolo unde se intalneste cu linia fruntii.
Dragostea poate fi uneori maronie. Nu maroniul unui copac incrustat ci al unei cruci prost slefuite, ale carei aschii se infig in fiecare portiune de corp.
Dragostea mai poate fi albastra. Albastrul unei priviri de drag, cautand in multime un ochi care sa-i raspunda. Albastul unui colt de cer pierdut in intuneric.
Dragostea mai poate fi uneori galbena. Nu galbenul unei lalele primite in dar ci galbenul cerii care ti se prelinge printre degete. Ceara unei lumanari de inviere.
Dragostea mai poate fi de orice alta culoare. Oricare dintre cele 6 miliarde de nuante pe care le are dragostea Lui pentru tine.
Hristos a inviat!

Omul de langa mine

Nu-mi plac diminetile aglomerate. Diminetile in care auzi mult prea bine muzica din urechile celuilalt, diminetile in care te inghesui sa prinzi un patrat de loc pana ce nu se inchid usile metroului, diminetile in care oamenii sunt mult prea apasati pentru a mai vedea ceva in jurul lor.
Vineri am plecat spre serviciu la fel ca in orice alta dimineata. Un pic pe fuga, un pic bucuroasa ca am ajuns in statie o data cu metroul, un pic impinsa de oamenii din jurul meu, un pic straduindu-ma sa imi tin echilibrul pentru a putea citi totusi ceva din cartea de zi cu zi.
Ca de obicei am schimbat la Victoriei, migrand spre peronul unde trage metroul de Pipera. Aglomeratie multa, inghesuiala pe masura. M-am incadrat in cele cinci minute regulamentar alocate pentru marea trecere. Undeva pe scari e batranica cu lalele in petalele carora imi clatesc ochii. Si imi repet ca de fiecare data ca imi voi cumpara un buchet de lalele...data viitoare. Pentru micuta mea vaza verde, transparenta care ma asteapta. De undeva, de dincolo de galagie se aude pierdut un sunet de vioara. Nu vine de la niciun dintre tv-urile "mirifice" care impanzesc peronul Suna mult prea natural. Si nu e nicio piesa obisnuita. Una dintre cele atat de obisnuite, un pic lautaresti, un pic false, pe care ti le mai canta muzicantii prin metrou. Vioara suna neobisnuit de bine pentru una de la metrou.
Undeva la picioarele scarilor se zareste vinovatul. Geaca verde, blugi un pic tociti. Nu pare a avea nimic iesit din comun. Doar canta fantastic de bine. Nu obisnuiesc sa ascult muzicantii din statii si vine si metroul....plus ca am intarziat...dar de data asta...e ceva cu totul diferit. Ma asez pe scara de jos, intr-o margine si ascult. Privirea mea urmareste cu atentie miscarile arcusului...
Poate ca asa ar fi sunat postarea mea de vineri, 10 aprilie 2009, daca la ora 9 as fi fost la statia de metrou de la Piata Victoriei si nu intr-un maxi taxi de Targu Mures. Si daca as fi stiut ca violonistul in hainele putin vechi este Alexandru Tomescu, unul dintre violonistii mei preferati si nu un simplu student care vrea probabil sa stranga bani sa plece acasa de sarbatori. Si probabil ca ar fi fost prinsa in alte culori, pentru ca nu ar fi fost doar un simplu exercitiu de imaginatie. Daca nu as fi stiut insa ca el e cel care canta, poate ca as fi zambit in sinea mea de farmecul si ineditul situatiei si as fi mers mai departe, urcand in metrou, grabita spre birou.
Cat de des trecem pe langa lucrurile frumoase de langa noi, fara sa le dam atentie? Cat de des trecem probabil pe langa oameni extraordinari fara macar sa stim lucrul asta? Cat de des suntem atat de prinsi in tiparele vietii noastre de zi cu zi, fara macar sa indraznim sa credem ca lucrurile pot sta altfel? Cat de des treci la metrou pe langa un violonist care canta la o vioara Stradivarius? De fapt de unde sa stii ca e Stradivarius daca nici macar nu te opresti. Poate ca in graba nici macar nu mai auzim. Sau e mult prea puternica muzica din timpan.
P.S. Poti citi mai multe despre mini-recitalul/experimentul de vioara din statia de metrou aici. Si tot acolo vei gasi si o mostra...vizuala.

O prietenie....fara dar si poate

Am cunoscut-o pe Onyshor intr-o tabara care si dupa 10 ani ramane in top 5. O tabara in care am fost prima data ofiter de serviciu, in care am ras si am inceput sa invat ce inseamna sa stau dreapta (si inca mai invat si azi). Coborarea de pe Saua Stunga, o coborare cu cantec, cu carti si cu mers pe pilot automat a fost unul dintre punctele de mereu aducere aminte ale taberei. Poate si pentru faptul ca am cunoscut doi oameni extraordinari care intr-un fel sau altul si-au pus amprenta asupra vietii mele in unele dintre cele mai semnificative si originale moduri. Si unul dintre ei este Oana.
Poate ca nu au fost multe traseele pe care le-am mai batut de atunci impreuna, dar ecoul celor pe care le-am facut mai rezoneaza inca in mintea mea ca un refren: Lacul Vulturilor, un deal din Moeciu si alte Sei Strunga in alte forme. Si undeva in visurile mele sunt celelalte trasee care vor urma.
Poate ca nu ne-am vazut mult dar cu siguranta ne-am scris mult. Si undeva intr-o cutie, inca mai am scrisorile de la tine. Cu recenziile tale de carte, cu povestile si poeziile tale, cu intrebarile si raspunsurile tale la intrebarile si raspunsurile mele, cu visurile care incepeau sa prinda contur sau cu cioburi de visuri, in functie de situatie. Si uneori, ma mai uit cu dor in cutia de scrisori. Parca mi-e mai drag un plic decat un mail sau o convorbire la telefon.
Poate ca nu am fost intotdeauna aproape, chiar daca uneori am stat in acelasi oras, dar asta nu m-a impiedicat niciodata sa te sun atunci cand umerii imi erau prea grei sub povara unui vis care se frangea sau cand vroiam sa fac o bucurie pe jumatate cu cineva. Sau cand vroiam sa stiu ca undeva, cineva se roaga pentru mine.
Poate ca prietenia are multe chipuri si definitii, dar fara indoiala fara tine dictionarul si albumul meu ar fi fost incomplet.
Sa iti fie un an soare si verde Onyshorul meu drag.
Si gandurile sa iti fie luminoase si zambetule mereu al tau....fara doar si poate.
Si Dumnezeu sa isi faca mereu pe jumatate copilaria Lui cu tine. Si seninatatea si bucuria Lui sa isi gaseasca mereu locul ei in inima ta.
Si un LA MULTI ANI...cu Sens. De orice fel ar fi.