31 dec. 2009

Un an ca....niciodata


A fost o data....un an.
Un an cu zile senine si ploi cu soare.
Un an cu aroma de cozonac cald si gust de portocala rosie de Sicilia.
Un an zambind cald din fiecare zi a lui si avand cate un cuvant miezos pe fiecare fila.
Un an plin de inteles ca o....binecuvantare.
Sa ai un an.....ca niciodata!

28 dec. 2009

Anunt/intrebare/rugaminte sau oricum altcumva mai vreti sa o luati

La un moment dat, Semida (responsabila cu Scoala de Lideri de la Transilvania de Sud) s-a gandit cum ar fi daca ar face ceva pentru cei din Republica Moldova (de acum cred ca lucrurile au revenit la forma lor). A luat legatura cu Anatol (reponsabilul cu tinerii de pe acolo) i-a povestit despre grupa ei de adolescenti de la SL si despre disponibilitatea lor de a veni acolo pentru a face ceva. Asa a inceput visul cu privire la Moldova si la proiectul "Condusi de El". Era vis in toamma. Acum e mai mult decat realitate. Tabara de formare (parte principala a programei SL)din 2010 nu va mai fi pe vreun munte ci chiar in Republica Moldova. Si nu intr-un singur loc, ci in 8 locatii diferite. Grupe mici, conduse de un mentor vor avea in grija organizarea si desfasurarea unei tabere de instruire si a unei Scoli Biblice de Vacanta. Asta da formare.
Cam asta ar fi introducerea. Cand am fost in octombrie la Conventia de toamna SL, Semida mi-a propus sa visam impreuna la proiect. Si m-au inclus in cam fiecare etapa a visului lor din acel moment in colo. Asa se face ca in vreme ce alti oameni abia vor deschide ochii dupa noaptea de Anul Nou, pe 1 voi pleca spre Targu Mures...pentru a-mi lua echipa de 3 actuali/viitori lideri: Timea, Robi si Attila si a porni impreuna spre locatia noastra - Sangerei Noi. Daca te uiti pe harta, o sa vezi ca suntem in partea de nord a Republicii Moldova.
Echipa noastra cea foaaarte mare...are o rugaminte la tine. Sau mai bine zis doua. Una ar fi ca...are nevoie de un laptop pentru saptamana respectiva. Pentru ca vor fi cantece de afisat (pentru copii), prezentari de expus (pentru seminare), materiale de pregatit din mers. Videoproiectorul il avem...dar ca sa il putem folosi mai avem nevoie si de laptop. Si a doua ar fi ca....vrem sa te rogi pentru noi. Sa fim uniti, sa ne intelegem, sa facem treaba buna, sa instruim frumos si eficient viitori lideri, sa avem copii la SBV, sa stim cum sa lucram cat mai bine cu ei, sa ne descurcam cu activitatile practice si...sa nu ne fie frig.
Multumim!

27 dec. 2009

Colinda colinda

Ultimele doua seri le-am petrecut la colindat cu fetele (Dana, Carmen, Vali,Amalia, Ana). In unele momente ne-am uimit chiar si noi de curajul nostru...adica doar noi fete le colindat (mai ales cand mai deschidea usa vreo batranica simpatica si ne spunea "cum...doar fete? nu ati luat si voi niciun baiat cu voi?"). Inghiteam galusca, zambeam cald si dadeam cu colindul mai departe.
La sfarsit insa, cu gatul in pioneze si inima plina, bucurandu-ne de cutia de bomboane primita, ne-am dat seama ca se poate si asa si a meritat din plin. Imaginea oamenilor care bateau la usa vecinilor lor ca sa le putem ura si lor, zambetul de surpriza cand primeau din partea noastra o revista (nu se asteptau sa si primeasca ceva de la colindatori), un copil in pijama frecandu-se la ochi care a iesit sa ne asculte, familii inghesuindu-se pe prag sa ne vada sau bebelusi zambind cu ochi mari la noi, cantecul de la bradul din IOR ca sa ne incalzim vocile, Dana asigurandu-se sa avem mereu lumina in scarile in care becul se stinge la fiecare 2 minute, privitul una la cealalta ca nu uitam versurile, incurcam mare cu tare si alte jocuri de cuvinte, toate astea plus alte cateva.....au dat farmec unor seri de sarbatoare.
Am pastrat o colinda si pentru tine....cititorule.
Sa-ti fie mereu inima plina de pacea dintr-un colind