Rezumat

Trebuie sa fac o marturisire. Mereu am fost un pic invidioasa pe postarile lui Mimi sau mai degraba pe faptul ca mereu reusea sa surprinda tot felul de chestii simpatice pe strada. Ma intrebam dupa fiecare lectura,pe unde le-o fi vazut. Dar astazi a fost in sfarsit si my day....din punctul asta de vedere.
Ma pregateam sa traversez cand o tanara in fata mea se plangea foarte impacientata prietenei ei cu care vorbea la telefon: Unde or fi trecerile de pietoni in intersectia asta? Ea statea chiar pe una dintre trecerile de pietoni.
O domnisoara imbracata intr-un stil destul de oficial, cu toc cui si fusta neagra, dreapta se chinuia sa faca un pas de urias pentru a intra de pe strada direct in masina, dorind astfel sa evite baltoaca destul de noroioasa din dreptul usii.
O fereastra de la parter strajuita cu gratii. Un copilas stand pe pervaz cu picioarele atarnandu-i dincolo de gratii si dand bucuros din ele in timp ce canta cu gura pana la urechi un cantecel in premiera despre cele doua masinute pe care le tinea in mana. Mi-ar fi placut sa am un aparat foto sa-l fotografiez ca sa am si cu ce sa ilustrez postarea din seara asta.
Dar dincolo de astea, mi-a placut sa ma simt din nou studenta, ascultandu-l cu ochi mari si dornica sa prind tot pe profesorul din fata. Nu, nu am fost sa ascult un curs la Litere, de dragul vremurilor de alta data ci am participat la prima Conferinta din seria Conferintelor Monica Lovinescu, organizate de
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Si Conferinta din seara asta a fost tinuta chiar de unul dintre profesorii mei din facultate. Si m-am bucurat sa ma simt aproape 2 ore din nou student la un curs de literatura romaneasca, surprinzand acelasi stil bine punctat si argumentativ presarat din cand in cand cu ilustratii de demult. Si ascultandu-l mi-am adus aminte ce fain era sa stai intr-o biblioteca cu o teancuri de carti in jurul tau, parte deschise si puse una peste alta, lucrand la un referat sau un proiect. Si de bucuria de a vedea cum lucrurile se leaga sub ochii tai, pe masura ce gasesti argumentele si pasajele de care ai nevoie.
In concluzie, inainte sa ma duc sa ma culc, ma gandesc sa fiu cu ochii la fel de mari si in zilele urmatoare...ca poate cine stie ce mai surprind...si ma gandesc sa sterg un pic praful pe cartile mele despre perioada comunista care asteapta saracele de ceva vreme sa fie citite. Zis!