Urme

Drumul era suficient de alunecos. Si macar de ar fi fost coborare. Diana mergea in fata mea si avea grija sa gaseasca mereu coltul de zapada pe care sa te poti baza. Si pasul meu urma imediat pasului ei. Calcam fix pe urma ei. Nici la dreapta nici la stanga. Si era bine si sigur. Singura mea preocupare era sa calc fix pe urma. Si faptul ca vedeam ca ea merge sigur in fata mea, imi dadea asigurarea ca facea pasii potriviti. De altfel bocancii ei nu aveau nimic in plus in afara de ai mei.
Apostolul Pavel ii sfatuia pe prietenii din Corint, carora le scria sa calce pe urmele lui pentru ca si el calca pe urmele lui Hristos. Incaltarile lor erau aceleasi. Ma gandesc ca uneori e posibil sa fi purtat si acelasi numar. Poate ca uneori in plimbarile lor, calcasera unoeri fara sa vrea chiar pe urmele lui. Si aveau atat de clara acum in minte imaginea pasului lor peste pasul lui.
In zone cu mult nisip, urma se duce repede. Indemnul lui Pavel imi suna si mai clar avand in minte imaginea urmei peste care se aseaza nisipul. Sau zapada cand ninge abundent. Daca nu calci imediat pe urma lasata, atunci s-ar putea ca ea sa se stearga. E bine sa calci pe urma, pentru a mai fi o vreme vizibila si pentru cei din urma ta. De aceea vorba lui nu este exprimarea unei dorinte ci un indemn. Calcati pe urmele mele!
Urma celui din fata iti transmite incredere. Mai ales daca poti vedea si cand le face. Si simti siguranta din piciorul lui. Si mai ales vezi ca ramane in doua picioare. Nu se foloseste si de maini in incercarea de a prinde ceva....aer de care sa se tina. Imaginea unui Pavel care calca pe urmele lui Hristos era una care transmitea incredere. Mai ales daca aveau posibilitatea de a vedea intregul proces. Inaintarea lui, pas cu pas si drumul deschis pentru ei. Si nu doar pentru ei.
Parca am in minte imaginea unui sir indian in spatele lui Pavel, sir care se intinde pana astazi. Si noi care stam mai pe la coada si calcam pe urma urmei urmei urmei etc. lui.
Si cand te gandesti ca e posibil sa mai vina si altii in spatele tau.....Ia intoarce putin capul!

Curiozitate

Atunci cand nu se simte in largul lui, francezul spune "je ne suis pas dans mon assiette". Si totusi, cat de confortabil te poti simti intr-o farfurie?

Prima data

Saptamana trecuta (incluzand aici si cele 3 zile din tabara de instruire de la Lapusna)a stat pentru mine din multe puncte de vedere sub semnul lui "prima data". Prima data cand am facut Cheile Galbenei pe timp de iarna, prima data cand am intrat in Pestera lui Ionele, prima data cand am rostit cuvinte in limba maghiara. Dar dintre toate, cea mai memorabila - pentru mine - ramane totusi prima data cand am tinut un seminar. Si pana la urma nu a fost unul singur ci 3. Si fiecare dintre ele pentru prima data. Asta ca sa incep anul cu avant.
La inceput mi s-a parut putin ciudat. Tocmai eu sa tin un seminar. Apoi mi-am luat treaba in serios si am inceput sa caut. Foi ca sa imi construiesc schita, carti, imagini, clipuri. Asa am vazut ca fac cei mai mari. A fost interesant, inedit si ciudat uneori sa umplu foi cu ce vroiam sa le scriu, pentru ca o data ajunsa in fata lor tot din ce mai aveam in minte sa vorbesc; sa descopar ca am terminat mai repede decat banuiam, sa mi se pare ca trece o vesnicie pana apare textul prezentarii, sa redescopar lucruri pe care le invatasem demult, sa interactionez cu altii, sa primesc raspunsuri si sa vad ochi mari si atenti, sa il aud pe Andrei la evaluare spunand ca i-a placut seminarul sau cantata in imnul taberei celebra asociere a mea si a seminarului meu cu branza cu mamaliga,sa dau semnaturi in caietele de ghid la final si probabil ca lista ar mai putea continua.
Cum a iesit? I-as lasa pe altii sa spuna.
Pana atunci insa va las o mostra de seminar de pedagogie. Voi ce greseli "pedagogice" gasiti?