Zi cocon

Mi-ar fi placut azi sa spun ca am avut o zi fluture, dar nu a fost decat o zi cocon.
Adica una dintre acele zile in care nu iti mai incapi in piele, in care nu iti gasesti locul si in care ai vrea sa iesi in sfarsit afara...in toata splendoarea culorilor tale (aici probabil ca va zice cineva ceva de modestie).
Asa ca azi m-am simtit cocon. Am simtit ca vreau sa imi intind mai mult aripile si nu am loc, ca vreau sa ma indrept si sa zambesc la soare, dar ma tine crusta (ce-i drept a fost si ceva nor), ca vreau sa alerg jucaus, bucurandu-ma de culoarea florilor (nu are nicio legatura cu fadul expresiei "zbor din floare in floare")dar nu pot si tot felul de alte neputinte din categoria coconului.
Dar si cand oi iesi....!

Uneori mi-as dori....

Uneori mi-as dori ca realitatea din carti sa nu fie atat de frumos colorata. Tocmai pentru a nu veni in contrast cu realitatea fiecarei zile ale mele.
Uneori mi-as dori sa nu aud. Sau sa ma pot seta sa nu aud unele cuvinte. Macar cele care ranesc uneori nebanuit de adanc.
Uneori mi-as dori sa nu descopar ca tabla pe care o credeam stearsa cu buretele nu e de fapt stearsa ci e doar un praf asezat peste ea. Si de fiecare data cand vine ploaia tot praful se duce si lucrurile reapar, la fel de pronuntat scrise.
Uneori mi-as dori sa nu mai imi doresc nimic.

ca la 4 ani

Cand era mica, ramaneam adesea singura acasa. Mama la serviciu, tata la fel, surorile mai mari pe la scolile lor. Si vrand nevrand, trebuia sa imi gasesc o ocupatie ca sa treaca timpul mai usor, pana venea cineva acasa. Dincolo de facutul de bobarnaci pe almanahurile pentru copii sau pe ce mai prindeam, de stat cu o carte in mana, si dandu-i paginile mereu asa cum vazusem ca fac surorile mai mari atunci cand citeau, de decupat materialele din care vroia mama sa faca plapumi pentru a face haine la papusi, joaca mea preferata era cea de a radioul. Mai ales de la 1-3 cand era Post Meridian. Ma duceam la mama in dormitor, luam un scaun si il puneam in fata oglinzi celei mari, pe post de pupitru, dadeam drumul la radio, ma asezam si eu pe pat in fata aceleiasi oglinzi si a scaunului si incepeam sa repet ce zicea la radio. Stiri, informatii, rubrici. Cu melodiile era mai greu. Atunci luam pauza. Pe la 3, ma plictiseam de tot si renuntam. Oricum dupa 3 incepea o emisiune numai cu melodii si nu prea aveam ce sa fac. Dar in fiecare zi de la 1 se repeta povestea. Si scaunul, si oglinda, si Radio Romania Actualitati, si Post Meridian si stirile. Era jocul meu fix de fiecare zi.
Azi in biroul meu gol, uitandu-ma pe listele mari cu toate lucrurile pe care le am de facut, m-am simtit asemenea copilului de atunci, de la 4 ani care avea o lista cu multe lucruri de facut...ca sa nu se plictiseasca. Si ca sa ii treaca de urat.