O poveste cu un neon

Era seară. Într-un magazin dintr-un cartier obişnuit, poate chiar cel în care locuiţi dumneavoastră, obiectele de iluminat au început să stea de vorbă. Vroiam neapărat să ştie cine este cel mai important dintre ele. Discuţia fusese începută de neon.

- Uitaţi-vă un pic la lumina mea. Unde aţi mai văzut ceva atât de puternic. Când se apasă pe butonul meu, se luminează întreaga încăpere. Nici un colţ nu rămâne neatins. Pătrund aproape în fiecare colţ. Nu pot trece dincolo de zid şi intra în magazie, dar cine ar vrea acolo? Nu m-ar mai vedea nimeni. Oamenii se bucură de lumina mea pentru a putea studia fiecare produs, pentru a vedea preţurile, pentru a număra restul, pentru a vedea chipul vânzătorului. Dacă nu aş fi eu…..cu siguranţă lucrurile nu ar mai fi la fel. Ia să văd dacă mai poate zice cineva ceva.

S-a lăsat linişte…..Neonul parcă deja strălucea şi mai tare de bucuria de a se ştii fără concurenţă, când deodată s-a auzit vocea puţin răguşită a lanternei. Nu îi pria foarte tare lumina rece a neonului.

- Înainte de vorbi, aş încerca să îmi aduc aminte de o anumită situaţie. Îţi aduci aminte de ultima ocazie în care…..a căzut curentul? Cred că memoria ta funcţionează şi în momentele în care se stinge lumina. Şi vânzătorul săracul, se împiedicase deja de nişte cutii dintre cele mari, până să mă găsească pe mine. Tu, cât eşti tu de neon, nu l-ai putut ajuta. Şi s-ar mai fi chinuit mult dacă nu şi-ar fi adus aminte că mă uitase undeva pe un raft. Unul mai de jos ce-i drept unde nu mă prea vede nimeni. Şi pentru că nici nu mă foloseşte des încă mai aveam bateriile bune. Şi cu mine, aşa mai slabă şi mai ruginită un pic cum par, a reuşit să umble la panou, să schimbe firele, şi să te facă pe tine, domnule neon, să luminezi din nou. Ei ia să vedem acum cine e mai…..?

Doamna lanternă nu a mai apucat să îşi termine propoziţia. A lăsat-o bateria când avea mai multă nevoie de ea. Sau o fi fost becul? Cert e că a rămas fără cuvinte. Şi neonul s-ar fi luminat şi mai tare….observându-se din nou singurul luminător valabil….dacă dintr-un colţ s-ar fi auzit vocea subţire a lumânării. Ea locuia la un alt raion, dar discursul neonului umpluse întreaga încăpere aşa că o discuţie despre lumină nu se putea purta şi fără ea.
- Cine o fi apărut mai întâi? Lumânarea sau neonul? Ce au folosit oamenii până să apari tu? Cum s-au descurcat în căutările lor prin casă sau prin locuri mai puţin accesibile? Cine este atât de mic şi subţire încât să se bage prin toate colţurile? Eu….în vremea în care tu nici nu erai, strângeam oamenii în jurul meu pentru a citi, copiii pentru a-şi scrie lecţiile, ajungeam unde tu nici nu te-ai gândit. Tu poţi sta prins doar în suportul tău, pe când eu pot ajunge în mult mai multe locuri. E suficient să mă iei în mână pentru a-ţi lumina drumul. Poate că nu sunt mereu la vedere. Raionul de lumânări nu este unul dintre cele mai vizitate. Dar atunci când au nevoie de mine, oameni ştiu unde să mă caute. Şi uneori nu răspândesc doar lumină ci şi un parfum plăcut în jurul meu.
Neonul nu a mai apucat să spună nimic. Paznicul a venit să stingă lumina înainte de a pleca acasă.
Luminile mici nu trebuie dispreţuite niciodată. Durează mai mult, ajută mai mult şi sunt întotdeauna acolo atunci când e nevoie de ele.

Cand Dumnezeu spune o poveste

Doamne, ai putea sa imi spui o pveste. O poveste din cele de la marginea timpului, asa frumos cum poti doar Tu sa impletesti. Imi era dor de cineva care sa imi spuna o poveste si cum Tu mi-ai spus ca esti intotdeauna pe aproape atunci cand am nevoie de ceva, m-am gandit ca de aceasta data sa cer doar...o poveste. Uite deja m-am bagat in pat, am tras patura pana sus, am inchis si ochii...Promit sa nu Te intrerup de prea multe ori si sa adorm repede. Ce zici, poti sa imi spui?
Ce poveste? O poveste despre....Tu stii cel mai bine despre ce ar putea fi. O poveste despre o floare din fereastra care asteapta in fiecare dimineata raza ei de soare, o poveste despre creionul tocit din borcanul cu creioane, o poveste despre un copilas racit caruia ii placea sa asculte povesti inainte de culcare, o poveste despre....un bunic care se aseaza tacticos pe marginea patului ca sa spuna o poveste.
Poate o poveste din copilaria Ta...o poveste despre felul in care te jucai, despre felul cum ai cioplit primul Tau scaun sau despre diminetile petrecute pe coasta dealului. O poveste despre bataturile din palmele tale, datorate uneltelor uneori prea grele din atelierul tatalui Tau, despre jucariile pe care le faceai uneori din lemn copiilor saraci, despre cum te lua Maria pe genunchi ei, pentru a citi impreuna, despre crini de pe camp sau despre oile pastorului.
Poate o poveste despre mine. O poveste despre felul in care m-ai insotit pe drumul de intoarcere acasa din prima zi de scoala, cand nu am mai avut rabdare sa astept sa vina cineva sa ma ia si am plecat singura. Poate o poveste despre una dintre multele julituri si despre usturelile de dupa. Poate o poveste despre serbarile de sfarsit de an la care ai venit sa ma sustii, in absenta altora. O poveste despre un foc de tabara aproape stins si o cravata de explorator. O poveste despre un traseu de munte coborat cu adidasi cu doua numere mai mici, sau despre un traseu ratacit, sau despre un examen la care mi-ai soptit solutia sau despre servetelele ude de la lacrimile sterse din ochii mei.
Poate o poveste despre cer. O poveste despre ingerul meu pazitor care imi va iesi in cale cu un buchet mare de lalele. O poveste despre un traseu de munte pe care as vrea sa-L batem impreuna.Doar eu si cu Tine. Un traseu plin de povesti. O poveste despre un an de vacanta si o tabara care sa nu se termine. O poveste despre lectile de pian si despre elefanti.
Gata..poti sa incepi...A fost o data....

Sambata africana

Sambata in Africa are gust de portocala. O felie de portocala sau o portocala intreaga. O portocala pe care o poti manca de unul singur sau o poti imparti cu cei de langa tine. Portocala zemoasa...de care te bucuri pana la ultima cojita. Parca si cojile le-ai manca.
Sambata in Africa este un pic prafuita. Praf in tenesii pe care i-ai lasat la usa. Praf pe carti. Praf pe fusta dupa ce te ridici de pe genunchi. Unul dintre cele mai placut momente a fost intr-un sabat dimineata, cand totii membrii comunitatii erau in genunchi sub un copac si se rugau. Praf pe tot ce prinzi sa lasi afara.
Sabatul in Africa are glas de copil. Copil care nu stie altceva decat sa cante. Si canta cu atat de multe bucurie incat te surprinde de fiecare data. Chiar daca are adidasi sau tenesi fara talpi, chiar daca hainele lui cele mai bune sunt....uniforma de scoala. Chiar daca nu are drept jucarie decat o mingie din carpe puse la un loc. Chiar daca nu stie intotdeauna ce inseamna sa fii mangaiat sau iubit, sau rasfatat. Chiar daca nu a mai mancat de 2 zile.
Sabatul in Africa are culoare apusului de soare. Un soare mare si portocaliu. Care apune mereu in acelasi loc si la aceeasi ora. Sau aproape. Iarna la 6 si vara la 7. Doar ca vara cu mai mult zgomot. Bazait de tantari.
Sabatul in Africa este unul simplu. Simplu ca o biserica fara geamuri, cu o singura incapere, cu banci din lemn. Simplu ca un om care vine sa dea mana cu tine, bucurosa te vede acolo, bucuros de parca te-ar fi asteptat de o vreme pe care nu si-o mai aduce aminte. Simplu ca un cartof fiert. Cartofii fiertii sunt meniul constant al meselor de pranz dintr-o zi de sabat. Si cu o rosie langa, pastrata special pentru o astfel de ocazie. Si cu un strop de creativitate ca sa stii cum sa faci din el ceva gustos de fiecare data. Simplu ca un joc pe care li-l propui copiilor. Joc care petnru ei insa are atat de multa culoare si prospetime.
Sabatul in Africa are ceva dintr-un tablou de familie. Cand dupa o alergatura de o saptamana te opresti. Te opresti, te uiti in urma si asculti. Asculti ce spune El, ce spun ceilalti, ce spui tu. Te opresti si canti. Si parca nu te-ai mai opri din cantat. In Africa...este molipsitor.
Sabatul in Africa este simplu si gustos ca o portocala de culoarea apusului de soare pe care o imparti cu cei ai casei.